Bacău, 24 sep /Agerpres/ - Ovidiu Bălan, director de onoare al Filarmonicii ,,Mihail Jora" din Bacău, în vârstă de 72 de ani, vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre evenimentele acestei veri simfonice băcăuane - cursurile de dirijorat adresate tinerilor talentaţi din lumea întreagă, Festivalul "Enescu - Orfeul Moldav'', Festivalul internaţional de muzică contemporană, participarea la Festivalul internaţional ''George Enescu'' de la Bucureşti, dar şi despre îndelungata sa carieră artistică şi succesele orchestrei pe care a condus-o în calitate de director mai bine de 40 de ani.

AGERPRES: La Bacău aţi iniţiat, împreună cu un prestigiosul "Conductors Institut", instituţie renumită în lume pentru perfecţionarea în arta şefului de orchestră, şi Universitatea din Greesboro, ambele din Carolina de Sud (SUA), un curs de iniţiere "Arta dirijoratului", în decursul celor 11 ediţii un număr de 334 de tineri muzicieni din Europa, America şi Asia venind în sala de concerte ''Ateneu" să deprindă tehnica şefului de orchestră. Cum s-a ajuns la acest proiect ? Cine sunt cursanţii ?
Ovidiu Bălan: În anul 2002 am fost cu Orchestra simfonică din Bacău într-un turneu în Sicilia, Italia, susţinând cu acea ocazie, la rugămintea maestrului american Robert Gutter, şi partea de acompaniament a unui curs de dirijorat pentru a-i ajuta pe câţiva tineri muzicieni din SUA şi Italia să-şi manifeste cunoştinţele teoretice primite în faţa unei orchestre. Fiind foarte mulţumit de colaborarea avută, Robert Gutter şi-a exprimat dorinţa de a continua să lucrăm împreună în asemenea proiecte de iniţiere în arta dirijoratului. În acelaşi timp, Pavel Ionescu, actualul director al Filarmonicii ,,Mihail Jora" din Bacău i-a lansat invitaţia de a organiza asemenea cursuri la Bacău pentru că aveam toate condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a unor asemenea stagii de instruire specifice, spre deosebire de Italia unde nu aveam o sală proprie, orchestră la dispoziţie, nu se puteau face repetiţii cât aveau nevoie tinerii participanţi. Maestrul Buten a fost foarte receptiv. A acceptat oferta făcută de Pavel Ionescu, declanşând, chiar în anul următor, prima ediţie. A fost o reuşită totală, potenţată apoi în anii următrori, atât ca valoare a participării, cât şi în ceea ce priveşte organizarea. În Sicilia un tânăr talentat, Charles Gambetta, era printre tinerii învăţăcei. Astăzi este coorganizator cu noi a acestor cursuri de iniţiere în arta dirijoratului. De fapt, el este cel care reuşeşte, ştie cum trebuie să facă, să reunească în fiecare ediţie 14 - 15 tineri talentaţi de prin mai toate zonele lumii, care vor să urce la pupitrul orchestrelor simfonice. Cursanţii sunt tineri absolvenţi ai unor academii prestigioase de muzică din lume, masteranzi ori doctoranzi în arta dirijoratului.

AGERPRES: Cum se desfăşoară cursurile ? Ce se întâmplă după ce le-au absolvit ?
Ovidiu Bălan: Participanţii învaţă să citească o partitură de orchestră, cum să o materializeze în grupuri de instrumente respectiva partitură, dar şi profitând de compania unui colectiv de 30-60 de instrumentişti. Noi, îndrumătorii lor, îi învăţăm cum să construiască motivele muzicale, cum să frazeze, cum să ''respire" cu orchestra, printr-o gamă largă de metode şi principii muzicale. Lecţiile de dirijorat au programate ore de discutare individuală ori folosind sprijinul a unor grupuri mici de instrumentişti, a partiturilor alese de studiu, urmate de punerea în concert a unor cunoscute partituri din repertoriul clasic simfonic. În partea a doua a cursurilor, participanţii studiază şi realizează concertistic lucrări din repertoriul romantic simfonic.

Evenimentul are consecinţe benefice atât pentru tinerii muzicieni care au şansa de a învăţa beneficiind şi de instrumentiştii unei orchestre simfonice, fapt dificil de atins în prezent în multe zone chiar de tradiţie muzicală din lume din cauza costurilor mari şi programului încărcat al multor formaţii simfonice, dar şi pentru colectivul simfonicului băcăuan care, astfel, îşi lărgeşte modalităţile de receptare a partiturilor muzicale cu inovaţii de interpretare propuse de cursanţi, chiar pentru unele partituri celebre.

Tinerii dirijori îşi materializează efortul în faţa publicul meloman băcăuan, prin intermediul a două concerte programate la finele cursului mare a Ateneului băcăuan. După ce termină cursurile la Bacău, participanţii merg fiecare în locul pe care şi l-au ales pentru a pune în practică ceea ce au învăţat. Unii devin şefi de orchestră, alţii optează pentru a fi dascăli în mediul universitar. În prezent, în SUA sunt cadre universitare opt tineri care au trecut pe la Bacău la cursurile de dirijorat. Eu am fost la asemenea academii de muzică unde am fost invitat să dirijez şi am constatat cu mare bucurie faptul că acolo foşti învăţăcei au construit cam ceea ce am dorit să le insuflăm la cursurile desfăşurate la Bacău. Alţii au construit orchestre simfonice.

AGERPRES: Aveţi şi evidenţiaţi ?
Ovidiu Bălan: Sunt mai mulţi care, iată, fac carieră internaţională în prezent. Mi-au rămas în minte Michael Alexander şi James Atave, Josephnie Koch, care a venit de două ori la Bacău pentru a urma cursurile, cea care este în prezent deosebit de apreciată, dirijând atât în Europa, dar şi în America ori Australia. John Kalev este, de asemenea , unul din remarcaţii mei care s-a impus în domeniu. Au fost şi alţi tineri talentaţi din Serbia, Polonia, Franţa, Canada, Singapore, invitaţi, ulterior participării la cursuri, la pupitrul unor orchestre simfonice importante.

AGERPRES: Există, dincolo de valoarea cursului, şi o rezultantă care vizează imaginea Românei, a muzicienilor din România în lume ?
Ovidiu Bălan: Categoric şi remarcabil în acelaşi timp. Pe lângă deprinderea abilităţilor în dirijorat , tinerii muzicieni pleacă din Bacău vorbind despre România, despre modul impecabil în care au fost primiţi şi educaţi, despre generozitatea celor ce i-au înconjurat pe perioada şederii în Bacău, despre calitatea muzicii şi a instrumentiştilor care i-au ajutat să înveţe taine ale dirijoratului.

AGERPRES: Ce calităţi trebuie să îndeplinească tinerii învăţăcei pentru a ajunge la vârf în dirijorat ?
Ovidiu Bălan: Au nevoie şi de generozitate, dar şi de temperament, obiectivitate şi capacitate de a sintetiza, de a conduce. Dar toate aceste calităţi ar rămâne nevalorificate fără o dorinţă interioară de a munci.

AGERPRES: În artă picturală diferenţele sunt făcute de nuanţele culorilor utilizate, de dimensiunea tablourilor, de tehnica utilizată de creatori, de şcoala din care provin aceştia, chiar de ţara unde au creat. În dirijiorat cum poţi sesiza personalitatea artistului ?
Ovidiu Bălan: Chiar la cursurile de dirijorat spuneam tinerilor că în momentul când intru într-o sală de concert şi pe scenă apare dirijorul, în maximum trei minute mi-am dat seama dacă este un muzician care a făcut o anumită şcoală ori a urmat anumite cursuri de specialitate, constat diferenţieri specifice, de la cele temperamentale la cele privind cultura muzicală ori curajul de abordare a unor partituri cântate sau în premieră. Gesturile, mişcările pe care le face dirijorul, impunerea unei anumite frazări a partiturii, sunetul pe care îl obţine din partea orchestrei sunt elemente care fac deosebirea între cei ce se află la pupitru, oferă publicului o ''imagine" a capacităţii profesionale a acestuia, dar şi şansa de participa la un eveniment muzical indiferent de vechimea sau notorietatea unei lucrări muzicale ori, poate, neşansa de a urmări un experiment făcut de un muzician care nu a deprins taina compoziţiei pe care a ales să o pună în ''scenă", a comunicării cu orchestra sau cu sala. Sunetul depinde de dirijor. Unii vor, de exemplu, să facă sunetul mozartian ceva firav, însă în opinia mea, el trebuie cântat cu strălucire şi scânteie de geniu, aşa cum este muzica lui Mozart.

Diferenţierile între dirijori permit reinventări multiple ale aceleiaşi partituri, făcând ca în una şi aceeaşi lucrare muzicală publicul să descopere noutăţi neaşteptate, creatoare. Chiar personal am trecut în decurs de 24 de ore printr-o asemenea experienţă. În prima zi am dirijat o simfonie de Bruckner, iar în cea următoare am asistat la un concert dirijat de altcineva în cadrul unui concurs internaţional. Toţi membrii juriului mi-au spus că parcă asistaseră la audierea a două concerte diferite. La doar o zi depărtare. Asta înseamnă ca dirijorul să-şi impună amprenta asupra compoziţiei respective. Celibidache spunea că dacă un muzician ce visează să devină dirijor nu urmăreşte să ajungă un academician în domeniu, se ''vede" în sala de concert, iar lumea nu-l mai urmăreşte, chiar părăseşte sala.

AGERPRES: Pe dumneavoastră ce vă diferenţiază faţă de alţi dirijori ?
Ovidiu Bălan: În general eu sunt o structură mai vulcanică. Sunt mai dinamic decât mulţi dintre colegii mei mai în vârstă ori mai tineri. Gesturile mele sunt mai mobilizatoare. Nu îmi face plăcere să spun, dar trebuie să recunosc, gestul meu este, câteodată, chiar dictatorial. La mine domină, în general, partea ritmică. Acolo simt că pot da mult publicului. Atunci când dirijez, de exemplu Brahms, pun accentul pe partea de substanţă a sunetului, partea de dezvoltare a armonicelor acestuia.

AGERPRES: Să înţeleg că acesta ar fi şi impulsul care v-a determinat să optaţi şi să organizaţi un Festival internaţional de muzică contemporană la Bacău?
Ovidiu Bălan: A fost altceva. Eram în perioada în care începea să aibă o influenţă pozitivă asupra mea o altă manieră de a face creaţie simfonică. Doream să cunosc ceea ce se compune nou. În plus am fost apreciat încă din timpul studenţiei pentru modul cum ''pătrundeam" tainele acestor partituri de muzică contemporană. În momentul în care am avut şi elementele necesare pentru a iniţia un asemenea festival, inclusiv acela de a oferi Bacăului un pionierat cel puţin în Romania, dacă nu chiar în Europa centrală şi de est, am trecut la realizarea lui, sprijinit muzical fiind de trioul ''Syrinx" compus din Dorel Baicu, Dorin Gliga şi Pavel Ionescu, care erau buni instrumentişti ai orchestrei băcăuane, începând să se impună şi la nivel internaţional prin abordarea unor noi forme muzicale. După prima ediţie s-a apropiat de noi şi Liviu Dănceanu, actual profesor universitar doctor la Academia de Muzică din Bucureşti. Împreună am ajuns, iată, la a 25-a ediţie, pe la Bacău trecând, de-a lungul anilor, muzicieni din peste 30 de ţări ale lumii.

AGERPRES: Cum aţi pornit pe acest drum al şefului de orchestră ? Şef de orchestră ori dirijor, cum preferaţi?
Ovidiu Bălan: Dirijor ori şef de orchestră este mai puţin important cum este definită profesiunea, importantă fiind calitatea prestaţiei artistice, maniera de a conduce o orchestră spre delectarea ori implicarea publicului, oferită de cel aflat la pupitru. Ca instrumentist am cântat mai întâi la trompetă în famfara petroliştilor din Moineşti, apoi Liceul de Artă l-am terminat cu specializarea trombon. Când eram elev la Liceul de Artă din Bucureşti, veneam vacanţele acasă şi organizam serbări câmpeneşti la care eu eram totul. Mă ocupam de partea muzicală, dar şi de cea teatrală, de regia spectacolului. Eram interpret vocal, dar şi instrumentist, chiar şi dansator. Şi dirijam corul sătesc. Făceam de toate. Aşa treptat-treptat s-a născut în mine dorinţa de a conduce o formaţie muzicală. Pregătindu-mă pentru dirijat am învăţat să cânt la pian. Multitudinea aceasta de preocupări, dar şi lucrul cu oamenii în echipă mi-au folosit enorm pentru transpunerea visului meu: acela de a deveni dirijorul unei mari orchestre simfonice. În general, eu am fost, sunt pentru crearea unui mediu plăcut în jurul meu, nu unul în care dispersarea să domine.

AGERPRES: Dar parcă spuneaţi că sunteţi un mic dictator la pupitru...
Ovidiu Bălan: Da, dar unul pozitiv, nu distructiv. Nu-mi place lâncezeala. Sunt obişnuit să găsesc soluţii rapide la cele mai grele situaţii, mai ales în cele în care sunt implicaţi oamenii filarmonicii. În funcţia de director al Filarmonicii băcăuan am avut multe situaţii în care unii instrumentişti făceau diverse abateri disciplinare. Dar dacă la repetiţii şi mai ales în concerte cântau, şi asta se întâmpla în cele mai dese cazuri, cu inimă şi pasiune, în maniera în care le indicasem, îmi trecea orice supărare, iertam orice asemenea abatere administrativă. Pentru mine profesionismul este mai impoprtant decât pasiunile, frustrările trecătoare. Pentru mine sunetul a fost harul de la Dumnezeu. Sunetul reprezintă regele meu, în faţa reuşitelor căruia iert orice. Când satisfacţia reuşitelor muzicale mă domină, trec repede şi uşor peste orice impediment. Recunosc valoarea profesională indiferent de ce mi-ar face cineva.

AGERPRES: Spre ce genuri ale simfonicului v-aţi îndreptat cu predilecţie atenţia ? Ce compozitori vă place să puneţi în scena muzicală ?
Ovidiu Bălan: În general, îmi place compozitorul pe care îl dirijez în săptămâna de concert respectivă. Dacă dirijez o lucrare contemporană, chiar dacă simt că orchestrei nu-i place, eu mă bucur că pot gândi interpretarea acesteia şi încerc, cu sinceritate, să-i fac şi pe instrumentişti să se conecteze, benefic, la reprezentarea ei în concert. Nu o fac pentru că trebuie să o fac. Mă dărui încercând să scot cât mai mult pentru plăcerea publicului. Este satisfacţia mea cea mai mare când reuşesc. De multe ori cer eu să fie inclusă şi în repertoriul altor orchestre pentru că am fost pătruns de mesajul transmis de compozitor. Dar mă simt minunat şi dacă reuşesc să angrenez prin belşugul sonor pasiunile omeneşti, înaripând elanurile noastre sufleteşti, dirijând concertele pentru pian nr. 1 şi 2 de Beethoven, cel în Sol Major de Ravel, lucrările lui Mozart ori cele create de Mendelsohn-Bartholdy, dar şi concertele compuse de Sibelius ori Paganini.

AGERPRES: Aţi învăţat această manieră de comportament faţă de o lucrare muzicală în timpul studiilor din tinereţe în SUA cu Leonard Bernstein ?
OVIDIU BĂLAN: Am învăţat multe pentru arta dirijoratului în SUA. Am învăţat cum să lucrez cu orchestrele, dar mai ales mi-am îmbogăţit repertoriul cu piese de care îmi era frică să le abordez. Acolo având posibilitatea să lucrez cu celebrităţi ale vremii, între care Seiki Ozawa, Pierre Boulet, Leonard Bernstein, Zubin Mehta, ce impuneau programe foarte complexe, sigur că mi-am îmbogăţit cunoştinţele. Sunt lucrări , cum ar fi cele ale lui Richard Strauss, pe care mi le-am însuşit de atunci şi a căror patină o păstrez şi în prezent.

AGERPRES: Poţi fi personalitate în lume şi de la Bacău ?
Ovidiu Bălan: Nu are importanţă locul unde te manifeşti artistic. Important este cum te manifeşti. Să fiu concret. Când mergeam, de exemplu, în comuna Luizi Călugăra ori altă comună din judeţ pentru a susţine concerte educative pentru elevi le spuneam instrumentiştilor: 'Nu are importanţă că suntem într-un sat. Noi trebuie să facem să vibreze oamenii. Trebuie să cântăm ca şi cum am evolua la Bucureşti. Moscova ori New York. Asta este menirea noastră, să facem oameni fericiţi indiferent unde concertăm. Ne facem, astfel, datoria faţă de muzică.

Nu ştiu dacă locuind în Bucureşti aş fi putut să mă manifest ori să realizez ceea ce am făcut frumos în viaţa de muzician aşa cum am făcut-o din Bacău. Aici am găsit deschidere. Pentru a face muzică în condiţii similare celor pe care le întâlneam în străinătate. Când am fost investit ca director, în 1970, mi s-a spus ca voi fi ajutat să fac treabă şi aşa a fost. Am reuşit să ridic din temelii singurul Ateneu contruit în România după al Doilea Război Mondial şi mă bucur enorm că el se află la Bacău. Faptul că prin insistenţa mea s-a realizat o sală de concerte minunată, aşa cum este ''Ateneu" din Bacău, o sală în care am putut experimenta muzical, dar şi încânta publicul ce vine cu plăcere să asculte în condiţii civilizate, propice, muzică o consider cea mai mare realizare a vieţii mele. Pentru multe generaţii încă Ateneu este un pol al muzicii concertistice, pentru educaţie muzicală, pentru tineri care vor să se dedice în totalitate muzicii. Eu în Bacău am fost întotdeauna apreciat, am simţit ataşamentul oamenilor, autorităţi şi public faţă de implicarea mea totală către valoare în muzică, atât în ceea ce priveşte interpretarea, dar şi condiţiile de audiţie pentru public. Am condus orchestre din SUA, Cuba, Franţa, Germania, Rusia, Polonia, Ungaria, China, Italia, dar cea mai dragă mi-a rămas orchestra din Bacău. Am avut oferte să plec din ţară, însă nu am vrut niciodată să îmi părăsesc locul pentru care am avut tot timpul ceva de făcut.

AGERPRES: Apreciere care s-a tradus şi prin desemnarea dumneavoastră drept ,,Cetăţean de onoare" al municipiului şi, apoi, al judeţului.
Ovidiu Bălan: Am privit cu respect oamenii din jurul meu, am dat ce am mai bun în mine, dar am şi primit recunoaşterea eforturilor mele. Pentru mine Filarmonica, orchestra şi cele nouă grupuri de cameră au însemnat mai mult decât familia. Pentru că dacă în familia mea sunt realizări, toate se datoresc soţiei. Eu nu am ştiu decât partituri, filarmonică, turnee de concerte, cursuri şi concursuri muzicale.

AGERPRES: La Bacău şi nu numai se spune că dacă nu aţi fi rămas statornic simfonicului băcăuan, poate că nici nu ar mai fi existat sala Ateneu, dar chiar nici orchestra.
Ovidiu Bălan: Este posibil pentru că, în general, unde nu a fost cineva care să ofere sentimentul de stabilitate şi care să manifeste interes profesional nu s-a sedimentat ceva viabil şi de durată. Nu s-a progresat. În Cluj Napoca, de exemplu, orchestra trăieşte pentru că acolo este o ''fabrică" de tineri muzicieni, dar nu se dispune de o sală propice. S-au construit săli de concerte abia în ultimii ani la Braşov şi Sibiu, nu şi la Iaşi ori Botoşani, unde simfonicul pătimeşte din acest motiv, în ciuda tradiţiei îndelungate. În schimb, în prezent, Bacăul are o instituţie muzicală având programul cel mai bine organizat din ţară, la nivelul Bucureştiului. Avem un statut de la care nu ne abatem.

AGERPRES: Este un lux neadecvat existenţa unei filarmonici într-un oraş de provincie ?
Ovidiu Bălan: Pot fi subiectiv, dar consider că este o şansă pentru un asemenea oraş, dacă nu chiar o necesitate. În România ar trebui ca în orice oraş mai mare, peste 80.000 de locuitori, să existe o orchestră simfonică, fie profesionistă, fie de cameră, alcătuită din profesori de muzică ori cunoscători ai instrumentelor din alte categorii profesionale, care să permită educaţie muzicală, în special în favoarea generaţiilor tinere.

AGERPRES: Un profesor de desen din Oneşti, Gheorghe Mocanu, iniţiase într-o şcoală clase de pictură. Era o adevărată bătălie pentru a reuşi să fii elev acolo. L-am întrebat pe Gheorghe Mocanu dacă vrea să aducă anual o mie de pictori la absolvire. ''Nu, dragă'', mi-a răspuns el, ''vreau ca din ce în ce mai puţini oameni să accepte kitsch-ul în viaţa lor cotidiană. Cei ce trec prin clasele de desen nu vor mai accepta uşor inesteticul''. Domnule Bălan, şi prin muzică se poate educa într-o asemenea direcţie ?.
Ovidiu Bălan: Categoric. Prin muzică se poate sensibiliza omul pentru a nu mai avea oameni agresivi, hoţi, criminali. Eu nu cunosc exemple dintre muzicieni care să fie infractori.

AGERPRES: Mai ţineţi minte în câte ţări v-aţi aflat la pupitrul unor formaţii muzicale, câte concerte aţi fost dirijor ?
Ovidiu Bălan: Nu am o statistică, dar vă pot spune că am condus concerte cu orchestre în şi de pe toate continentele lumii. Odată, cu vreo 15 ani în urmă, m-am uimit de câte concerte ţinusem, peste două mii, şi nu am mai vrut să ţin o evidenţă. Mă inhiba numărul lor.

AGERPRES: În 1995 aţi primit titlul de 'Maestru al Artei' al Republicii Moldova.
Ovidiu Bălan: Mi-a plăcut mult să lucrez cu Filarmonica din Chişinău, ce are un colectiv profesionist capabil să cânte orice piesă muzicală din repertoriul mondial. Am relaţii prieteneşti cu maestrul Gheorghe Mustea, cel care cu multă tenacitate şi valoare dirijorală depăşeşte momente financiare dificile. Sunt anual prezent la Chişinău, chiar dacă am un program extrem de încărcat, pentru că acolo sunt profesionişti, prieteni, dar pentru că românii se duc la rude cu bucurie şi entuziasm.

AGERPRES: Ce mari dirijori aţi apreciat în cariera dumneavoastră ?
Ovidiu Bălan: Din cei pe care i-am văzut direct la lucru pe Leonard Bernstein, de la care am învăţat cum se fac concertele educative pe care le-am aplicat la Bacău cu rezultate în timp. Dovadă că sala Ateneu este mai mereu plină cu spectatori, dar şi prin faptul, tonifiant, că întâlnesc de multe ori în lume băcăuani care îşi amintesc de mine tocmai pentru că au participat la respectivele concerte educative şi îndrăgesc, în continuare, prezenţa la concerte simfonice. Mi s-a întâmplat la Milano, la New York , la Tokyo, dar şi în China. Nici prin cap nu-mi trecea că dorinţa mea de a împrieteni elevii ori tinerii cu muzica simfonică la Bacău, Buhuşi, Oneşti ori Piatra Neamţ va avea consecinţe îndelungate şi, mai ales, la mare distanţă de ţară. Mi-au mai fost mentori Ozawa, Sergiu Celibidache, la cursurile căruia am dus toată orchestra simfonică din Bacău, George Georgescu, Eugen Norman. Din generaţiile mai tinere dintre români îmi place Horia Andreescu. Însă nu înţeleg, aşa cum mi s-a spus, de ce ori cine nu îl mai lasă să dirijeze în provincie. Este o teorie pe care nu o înţeleg potrivit căreia dacă ai dirijat la Berlin, Viena ori într-o altă importantă sală de concerte, nu mai trebuie să dirijezi la Bacău ori Botoşani. Ceea ce în opinia mea este greşit pentru că oamenii iubesc muzica la fel peste tot. Îmi pare rău pentru că noi am fost prieteni. Un alt tânăr dirijor valoros este Camil Marinescu, care a aprofundat arta dirijoratului activând la Bacău.

AGERPRES: În ultimii ani aţi oferit o surpriză ''virând" scurt şi către un tip de spectacol care, deşi în mare parte are multe elemente ale simfonicului, orchestră, diriijor, lucrări muzicale specifice, cuprinde şi note de spectacol pentru un public mai larg, nu neapărat unul care să fie cunoscător al genului. Preluând câte ceva din concertele orchestrei lui Andre Rieu, adăugând elemente proprii, iată, faceţi săli pline nu numai în Bacău, ci şi în China, unde publicul prezent la un asemenea tip de show simfonic depăşeşte cinci, chiar zece mii de spectatori.
Ovidiu Bălan: Când am început eu asemenea tip de spectacol nici nu ştiam de Andre Rieu, cel ce şi-a propus să revitalizeze valsul. Gândul de a le realiza a plecat de la acele concerte lecţii de care vorbeam. Dar nu le-am început în România, ci în Italia. Sunt vreo 25 de ani de atunci. La un concert pe care orchestra simfonică din Bacău l-a avut de Anul Nou, am gândit, ce-i drept foarte timid, să dialoghez cu spectatorii în italiană despre muzica pe care o interpretam. În anul următor mi s-a cert de organizatori să apelez la aceeaşi formulă interactivă. Atunci am încercat să mă perfecţionez şi în această direcţie de concerte tip show în care prezint, solicit la dialog publicul. Am făcut, apoi, asemenea concerte şi în Bacău, unul chiar în compania lui Gheorghe Zamfir, iar mai nou de vreo şase ani le fac şi în China, unde participarea publicului este tonifiantă.

AGERPRES: În ce limbă vorbiţi cu publicul ?
Ovidiu Bălan: Am învăţat câte ceva în limba chineză. A nu se înţelege că ştiu bine chineza. Am învăţat cuvinte şi fraze importante, dar am început să înţeleg. Sala vibrează când le pronunţ şi, de aici, lucrurile merg bine. Dar vorbesc şi în engleză pentru că multă lume înţelege în engleză.

AGERPRES: Ce v-a făcut să optaţi şi pentru un asemenea gen de spectacol ? Banii, gloria imediată ?
Ovidiu Bălan: În România, ce-i drept, nu am aşa un mare număr de spectatori. Dar nu acesta este motivul. În China la asemenea turnee, unde sunt însoţit de orchestră multinaţională, instrumentiştilor din Bacău adăugându-se şi alţii din Braşov, Bucureşti, dar şi din Italia, SUA, Italia ori Spania, nu trebuie să mă ocup de nimic administrativ, ci doar de partea pură de spectacol concert. Nu trebuie să mă ocup de cazare, de masă, de onorarii . Totul este minuţios pregătit de gazde. Ori acest fapt îmi stimulează gândurile şi puterea creativă. Unii dintre organizatorii noştri din Italia sunt geloşi că acele concerte de Anul Nou le ţin acum în China. În realizarea orchestrei pentru un asemenea turneu se ocupă şi managerul Filarmonicii băcăuane, Pavel Ionescu, cel care are de acum o mare experienţă în constituirea colectivului ce face turneul.

AGERPRES: Despre un asemenea tip de turneu nu se ştie mai deloc în ţară. De ce ?
Ovidiu Bălan: Este, probabil, şi rezultatul unor experienţe triste din trecut când eram luaţi la întrebări şi treceam de multe ori prin momente mai dificile chiar în condiţiile în care obţineam succese la turnee în străinătate. Aşa că am preferat să ne facem asemenea activităţi ce aduc câştiguri financiare Filarmonicii fără prea multă zarvă. În beneficiul publicului, dar şi al orchestrei băcăuane.

AGERPRES: Simfonicul băcăuan se constituie într-o prezenţă din ce în ce mai evidentă şi în lumea mare a muzicii. Iată doar un exemplu: pe lângă concertele din Italia, Spania, Germania, orchestra, în totalitatea ei, a fost invitată în acest an la Festivalul internaţional ''George Enescu", una din cele mai prestigioase evenimente muzicale ale lumii pentru a susţine orchestral concursul de violoncel. Cum de s-a produs acest salt?
Ovidiu Bălan: Un mandat dificil, dar şi o recunoaştere a valorii profesionale la care a ajuns Filarmonica. Saltul s-a produs în timp. Concerte de ţinută din ce în ce mai apreciate atât de public, dar şi de colaboratori invitaţi din ţară şi de peste hotare. Asta pentru că la noi au venit tineri instrumentişti de mare valoare, peste 20 dintre ei având chiar apariţii în faţa publicului în calitate de solişti ai unor lucrări simfonice dificile. Promovăm consecvent o asemenea modalitate de afirmare, fapt ce se întâmplă foarte rar în rândul altor formaţii muzicale simfonice româneşti. Apoi, este şi faptul că orchestra dispune din ce în ce mai mult de instrumente valoroase. A trecut etapa în care aveam mare nevoie mai ales de instrumente de suflat ori de percuţie performante pe care până în urmă cu doi-trei ani nici nu ne gândeam că le-am putea cumpăra. Le avem ca urmare a preocupării Consiliului Judeţean, ordonatorul nostru de credite, preşedintelui său, Dragoş Benea, dispuşi să achiziţioneze cam ce este mai bun în domeniu. Avem, prin aceeaşi contribuţie, precum şi a unui sponsor din Elveţia, şi un pian din renumita colecţie Steinway, cumpărat cu o sută de mii de euro. Avem şi o harpă nouă, de cea mai bună calitate. Avem aceste noi instrumente şi prin beneficiile obţinute în urma celor peste 150 de concerte susţinute anual, deci cam unul la două zile şi jumătate, de cele nouă formaţii ale Filarmonicii.

AGERPRES: Vorbiţi de beneficii la Filarmonică în condiţiile în care lumea artistică se plânge, în general , de fonduri, chiar şi în domenii cu impact aparent mai mare la public.
Ovidiu Bălan: Da, în urma fiecărui turneu instituţia se înregistrează cu beneficii, din care contribuim la achiziţionarea de instrumente muzicale performante.

AGERPRES: Maestre Bălan, sunteţi o fire optimistă. În lumea aceasta ce vă nelinişteşte, ce vă dă speranţe?.
Ovidiu Bălan: Situaţia politică din ţară. Nu fac politică, dar parcă mă doare sufletul când constat cum oamenii se schimbă de la o zi la alta, cum unii se îmbogăţesc nejustificat din avutul general al României şi uită să mai returneze ceva util ori necesar pentru oameni. Cât am muncit eu în aceşti ultimi 25 de ani, dacă ar fi trebuit să primesc potrivit modului de a gândi egoist al îmbogăţiţilor parveniţi, ar fi trebuit să fi fost miliardar. Sunt uimit când aud despre miliardari peste noapte. Tot ce am avut noi bază materială în România unde s-a dus? Am avut grijă ca sala asta să nu se înstrăineze, să rămână la dispoziţia profesioniştilor în arta simfonică şi deci la dispoziţia oamenilor. Au fost tentaţii de a cumpăra Ateneul pe mai nimic. Puteam să o trec eu în posesia mea, mai ales că am contribuit direct la iniţierea proiectului sălii şi chiar a construcţiei sale. Dar nu era normal. Peste puterea mea de a fi, de a înţelege. Acesta este lucrul ce mă nelinişteşte în România, talente sunt nu numai în muzică. Suntem un popor deosebit şi asta îmi dă speranţa de zi cu zi. În momentul în care am acompaniat pe o scenă un copil de 11 ani, am simţit nevoia să mă adresez publicului din sală şi să-i spun că atât timp cât mai apar asemenea talente, înseamnă că Dumnezeu nu ne-a părăsit.

AGERPRES: Ce schimbări vedeţi în arta dirijoratului în anii următori ?
Ovidiu Bălan: Vor fi noutăţi benefice pentru că arta dirijorală poate fi considerată o ştiinţă, iar în orice domeniu al ştiinţei apar noutăţi, uneori surprinzătoare. Atât timp cât se progresează, iar principiile artei dirijorale se propagă cât mai mult în lume, apar ''cercetători" care vor inova şi în domeniul dirijoratului. Cred eu spre rafinament.

AGERPRES: Un alt punct drag al activităţii dumeavoastră este Festivalul ''Enescu - Orfeul Moldav", eveniment unic în ţară prin faptul că se desfăşoară şi în aer liber în parcul conacului de la Tescani, locul unde George Enescu a creat mai multe lucrări, între care şi opera ''Oedip". Care îi este viitorul în condiţiile în care Festivalul ''George Enescu" de la Bucureşti a redevenit un eveniment de mare atracţie internaţională ?
Ovidiu Bălan: Va continua, în mod cert, pentru că are elemente definitorii proprii. Avem un colaborator din Germania, Konrad von Abel, care pe lângă faptul că se află la pupitrul orchestrei simfonice din Bacău la acest festival de trei ani, ţine şi o serie de cursuri muzicale cu acest prilej.

AGERPRES: Ce nu v-am întrebat, dar aţi dori să mai spuneţi publicului, maestre Ovidiu Bălan?
Ovidiu Bălan: Iubesc atât de mult muzica încât sunt capabil să dirijez timp de 12 ore fără a reclama nici cea mai mica urmă de oboseală. Am demonstrat-o chiar recent, când am dirijat continuu 12 ore 32 de tineri pianişti în cadrul Concursului Internaţional de pian 'Citta di Cantu', oraş al cărui cetăţean de onoare am devenit în urma acestei performanţe. Cea mai mare pedeapsă pe care aş putea să o primesc în viaţă ar fi ca cineva ori ceva să nu mă mai lase să dirijez. AGERPRES / (AS - autor: Cornel Cepariu, editor: Marius Frăţilă)