Râmnicu Vâlcea, 15 aug /Agerpres/ - Horezu, Vlădeşti şi Lungeşti sunt trei puncte vitale pe harta ceramicii din România. Dar, dincolo de minunile care ies de pe roata olarului, cea mai importantă trăsătură a acestui meşteşug rezidă, după cum spune Ligia Rizea, consultant pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură, "în continuitatea pe aceste meleaguri".
Ea precizează că arheologii au confirmat prezenţa olăritului acum aproape şapte mii de ani, la Copăcelu, în situl din neoliticul timpuriu de la Valea Răii.
Sarea şi lutul au mers în perioada dacică, pre-romană, mână în mână. Nu întâmplător în incinta sacră a cetăţii Buridava (Ocnele Mari) de la Ocniţa, pe dealul Cosota, a fost descoperit, într-o cameră subterană, "un inventar extrem de bogat, zeci de vase întregi sau întregibile, între care se remarcă vase pictate şi ceşti-opaiţ, plus fragmente de la alte vase ceramice, şapte figurine antropomorfe din lut, (...) fragmente de vase cu inscripţii, între care unul ce menţionează un rege (basileus) local - Basileus Thiamarcus" (Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol I, p.105).
În Vâlcea au rezistat peste timp puternice centre ale prelucrării lutului, ce pot reconstitui "drum al lutului" Ocnele Mari - Pietrari - Horezu - Slătioara, spre Gorj şi Mehedinţi, dar şi cel de pe firul Oltului care, prin Lungeşti şi Ştefăneşti, cobora spre Oboga şi Romani - judeţul Olt. Multe astfel de centre au dispărut, însă, în a doua jumătate a secolului XX, printre care Călimăneşti, Recea, Bărbăteşti, Râmeşti, Păuşeşti-Măglaşi, Govora, Frânceşti, Şirineasa, Găneşti şi Fârtăţeşti. (Corina Mihăescu, "Ceramica populară din Oltenia").
"Cele trei centre de olărit - Vlădeşti, Lungeşti şi mai ales Horezu - au devenit astăzi de notorietate în judeţul Vâlcea, în ţară şi peste hotare, pe de o parte datorită unor adevărate dinastii ale meşterilor olari, iar pe de alta, datorită diferenţelor de fond pe care le păstrează fiecare centru în conservarea meşteşugului tradiţional, ceea ce a făcut ca ceramica populară vâlceană să rămână căutată, chiar dacă utilitatea ei a fost concurată de produsele industriale", spune Ligia Rizea.
Vlădeştiul este centrul caolinului alb. Ceramica albă, nesmălţuită, unicat în România prin fineţea modelării lutului şi decoraţiunea rafinată, purtătoare de simboluri traco-dacice - melcul, meandrul şi bradul - peceţi clare ale meşterilor din Vlădeşti, au dus renumele comunei de lângă municipiului Râmnicu Vâlcea la curtea regilor europeni, spune primarul Sorin Ghiţă.
"Aici, vasele noastre sunt adevărate porţelanuri. Meşterul Pătru Şchiopu, de fapt familia acestuia lucrează cu regi şi împăraţi, aşa spune el. În familia meşterului este o moştenire acest cult al lutului", spune edilul din Vlădeşti.
Cocoşii albi (finisaţi cu o emulsie realizată cu praf de caolin, cu care se acoperă suprafaţa vasului sau a figurii de lut) şi împodobiţi cu simbolurile mai sus amintite, stau sus, pe case, mai spune primarul, "nu cum stau cei din Horezu, pe farfurie".
Cum se obţine acel smalţ care face ca ceramica de Vlădeşti să fie strălucitoare (fiindcă la Vlădeşti se fac şi vase cu un smalţ verde, strălucitor, decorate prin barbotare şi incizii, tehnici, de altfel, tot arhaice, confirmate de arheologie)? Secretul îl află doar ucenicii, dar şi aceia după mulţi ani de trudă, după ce "se iniţiază".
Lungeştiul este un alt centru vechi al ceramicii din Vâlcea, unde oamenii "se joacă" cu lutul.
"Abia la a X-a ediţie a "Cocoşului de Hurezi" au participat meşterii noştri, dar au ras toate premiile hurezenilor", spune primarul Lungeştiului, Tiberiu Costea.
Produsele olarilor locali sunt destul de diverse ca formă şi mărime: oale, borcane, străchini, cenace, taiere, castroane, urcioare, bobici, sărării, glastre, obiecte mult întrebuinţate în gospodărie.
"Această îndeletnicire a olarilor, practicată din tată-n fiu, nu este lipsită de simţul artei. La fiecare vas întâlnim calităţi artistice remarcabile, putem admira tehnica pregătirii lutului, formei, a smalţului şi a culorilor. Cel mai frecvent motiv ornamental folosit de olari, de aceşti artişti ai ceramicii, din păcate puţin cunoscuţi, este linia în zig-zag, precum şi motivul valului zgâriat cu o unealtă special concepută", explică primarul.
Capitala ceramicii vâlcene este, însă, oraşul Horezu. Cu cei peste 50 de meşteri olari din zonă este o autentică şcoală de olărit, care a dus acest meşteşug pe harta UNESCO a patrimoniului cultural imaterial.
Prin harul lor, meşterii olari sunt priviţi ca nişte "vrăjitori". De aceea, la Horezu, despre olar se spunea că "va avea mare muncă pe lumea cealaltă, că arde şi chinuieşte pământul". Într-o legendă se spune că olarul şi-a furat meseria din cer, de la Dumnezeu, care, la facerea lumii, l-a zămislit pe om din lut, însufleţindu-l, dar olarul, neputând să dea vaselor viaţă cu suflarea lui, le-a băgat în dogoarea focului, ca să le dea suflet şi grai.
În Horezu există un sat-muzeu, Olari, un sat european al acestei bresle, unde pereţii caselor sunt împodobiţi cu celebrele farfurii hurezene. Un simbol dominant în decorarea vaselor de Horezu este cocoşul.
"Dacă nu ştii să pictezi un cocoş, nu eşti olar" este sloganul binecunoscut al ceramiştilor hurezeni. Cocoşul, spune reputatul etnolog Ion Ghinoiu, "vestea nu numai orele nopţii, ci şi curăţirea spaţiului nocturn de forţele ostile omului". Alături de simboluri ancestrale, cosmice (soarele, steaua, spirala), zoomorfe - cocoşul, şarpele, peştii (simboluri paleocreştine sau cu trimitere directă la creştinism), în ceramica de Horezu se regăseşte o debordantă panoplie fitomorfă în care pomul vieţii concertează cu un întreg univers vegetal (flori, boboci, spicul de grâu, struguri, porumb, lalele, ardei etc.). Ceramiştii din Horezu au dezvoltat o adevărată şcoală a artei plastice populare într-un bun dialog între conservarea motivelor tradiţionale şi exprimarea plastică liberă, novatoare, izvorâtă din meşteşug, dar şi din talent artistic autentic.
La Horezu se poate vorbi de adevărate dinastii de olari: Vicşoreanu, Ogrezeanu, Pietraru, Giubega, Mischiu, Iorga, Bâscu, Popa, Tambrea. Sunt doar câteva dintre familiile de olari din Horezu în care meşteşugul a trecut de la părinţi la fii şi nepoţi.
Horezu respiră ceramică, trăieşte prin ceramică.
"Recent, casa regală a României a făcut o comandă de 300 de articole de bucătărie de aici, din Horezu. Copiii vin să înveţe cum se modelează lutul. În Horezu, miroase a lut ars, dacă eşti hurezean vorbeşti direct cu pământul. Te ştie, te simte, numai un hurezean îi poate atinge sufletul, sufletul pământului", spune primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat.
Deşi Vâlcea pune pe harta ceramicii trei centre, nu există o frăţie a olarilor vâlceni, dimpotrivă, aici fiecare se consideră mai brav şi mai cu har. Există o aprigă competiţie, fiindcă pe cel mai înalt loc de pe podiumul târgului "Cocoşul de Hurezi", nu poate urca decât unul singur, cel mai bun, şi, pe deasupra, în concurs se înscriu meşterii cei mai vestiţi din toată ţara, spune Ligia Rizea.
"Până la urmă, metaforic vorbind, primul lutier cunoscut este Dumnezeu. Nu el ne-a creat pe noi, din lut? Poate că de aceea olarii noştri pun atâta suflet, ca să-l scoată la lumină pe cel al pământului", conchide Ligia Rizea, consultant pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Vâlcea. AGERPRES/(AS - autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)