COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 17 Intre 17:00 si 20:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...65 km/h. in Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților, Zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților;
Bacău, 1 aug /Agerpres/ - Tradiţia spune, în localităţile băcăuane de pe Valea Trotuşului, că dacă nu primeşti ceata de urşi în ziua de Ajun a Anului Nou ai să ai ghinion tot anul care urmează.
Într-un spectacol de sunet, culoare şi mişcare, ''ursul'' şi ursarii dansează într-un ritm frenetic pe uliţele satelor şi pe străzile oraşelor din zonă.
Obiceiul este unic în România. Rădăcinile sale, spun cercetători în etnografie şi istorici băcăuani, se află, cel mai probabil, în cultul geto-dac al ursului şi puterii pe care o insuflă acesta.
Cetele au un număr variabil de piei de urs, între şase şi 24, cărora li se alătură irozi, mascaţi şi toboşari. Spectacolul începe cu o chemare a ursului, continuând, în ritmul sacadat al tobelor, cu bătaia, moartea, reînvierea animalului, apoi hora ursului şi, în final, dansul irozilor. Pentru fiecare etapă, toboşarii bat ritmul diferit, completând acustic atât desfăşurarea de culoare, dar şi incantaţiile dresorului.
Pregătirea unui viitor ''urs'' începe de la 6-7 ani însă doar tinerii care împlinesc 18 ani sunt acceptaţi în ceata mare ca să poarte blana ursului.
Includerea în jocul cetei îmbrăcate în blănuri de urs adult presupune un lung antrenament, început cu aproximativ trei luni înainte de reprezentaţiile din timpul sărbătorilor de iarnă.
În funcţie de experienţă, dar şi de numărul de piei de urs pe care le deţine, în unele cete chiar şapte asemenea blănuri, este desemnat ''căpitanul cetei" sau ''ursarul şef" cum mai este denumit.
Regizor al spectacolului, de el depinde sincronizarea tobelor în timpul jocului, pantomima irozilor şi mai ales coregrafia dansului ritualic al urşilor şi mascaţilor care întregesc ceata. Tot el este cel care desemnează purtătorii blănurilor, dar alege şi oamenii care compun alaiul: toboşari, mascaţi, irozi, precum şi ursarii ajutori. De asemenea, el dă tonul şi ritmul tobelor.
Cel mai reprezentativ asemenea spectacol, incluzând chiar şi câte 30 de cete de ursari se desfăşoară în ajun de An Nou în centrul oraşului Dărmăneşti, locul unde obiceiul este cel mai bine păstrat. Cetele de ursari pornesc cu doar câteva ore înaintea pragului dintre ani pe artera principală a localităţii, în faţa primarului, a oficialităţilor locale şi a miilor de participanţi la sărbătoare.
Evenimentul reprezintă un ''unicat în peisajul etno-folcloric românesc, atât prin dimensiuni, specific, cât şi prin varietatea programelor prezentate", a declarat, pentru AGERPRES, Florin Zăncescu, directorul Centrului Judeţean pentru Valorificarea Creaţiei Populare şi Patrimoniului Naţional.
În perioada interbelică, povestesc bătrânii ''căpitani'' din Dărmăneşti, cetele plecau dimineaţa de la Palatul Ştirbey, după care erau primiţi de prinţesa Marina. Traseul actual al alaiului include artera principală a localităţii, care porneşte din zona drumului naţional Oneşti -Comăneşti, trece prin centrul oraşului, şi se ''stinge" tot la o periferie a urbei, în zona fostei rafinării.
În alai, mai întâi vin cetele de ''urşi'' mici, pentru a încălzi publicul spectator, făcându-le loc mai apoi cetelor de ''urşi'' mari, care pot avea în componenţă un număr total de până la 300 de participanţi.
Fiecare ceată este deschisă de un grup de mascaţi care joacă pe sunetele unei singure tobe. Ei încearcă să satirizeze şi ridiculizeze societatea prezentă, apelând la o coregrafie caraghioasă. Cu mare tam-tam mascaţii poartă şi numele cetei.
''Urşii'' din cete au blănuri frumoase, în cvasitotalitate din jupuirea unor exemplare care au crescut în pădurile bogate în vânat din zonă. Blănurile sunt împodobite cu şiraguri de canafi mari şi roşii. Cel ce joacă ursul, bărbaţi în special, dar în ultimii ani au apărut în ceata de ursari şi femei, trebuie să fie un om puternic, căci pielea cântăreşte şi peste 50 de kg.
''Urşii", cu boturile larg deschise oferind imaginea unor dinţi fioroşi, vin mormăind, târându-se ori încercând să sperie lumea. Însă sunt stăpâniţi de ursari, cam trei pentru fiecare purtător de blană, care îi trag aprig de lanţ şi îi ameninţă cu bâtele.
Ursarii sunt în spectacol personaje fără mască. Ţinând în mână bâte cu ţinte de fier, ei îndeamnă ''urşii'' să danseze într-un ritm din ce în ce mai alert, în concordanţă cu vibraţia tobelor.
Originalitatea cetei este dată de irozi, care vin în urma toboşarilor, aliniaţi pe două rânduri. Aceştia, băieţi şi fete, în general adolescenţi, sunt îmbrăcaţi strălucitor cu fuste lungi plisate, au barete cu fir aurit legate în diagonală peste ie ori peste bluzele de un alb imaculat, coifuri cu panglicuţe din hârtie colorată, un detaliu important fiind sabia.
Pe scenă, în faţa oficialităţilor, ''urşii" se ridică în două picioare şi joacă în ritmul alert al tobei ajutorului de căpitan, etalându-şi forţa şi vitalitatea în toată splendoarea. Purtătorul celei mai frumoase blăni de urs, ridicat de ursari, îşi continuă dansul deasupra capetelor celor prezenţi. O ceată poate interpreta până la 12 dansuri diferite.
Jocul Ursului reprezintă o mare sărbătoare pentru oamenii de pe Valea Trotuşului. ''Păstrătorii tradiţiilor populare de iarnă se prezintă, în ciuda înnoirilor şi tentaţiilor vremii, parcă mai autentici şi mai pregătiţi ca oricând. Iar acest fapt se reflectă şi în entuziamul spectatorilor, mulţumiţi că vor încheia, în acest fel tonic, un an greu, cu speranţe pentru mai bine în cel viitor", spune Petre Vase, coregraful ansamblului folcloric ''Busuiocul" din Bacău, care a preluat în repertoriul său acest dans ancestral.
La finele anului 2013 s-au aflat la Dărmăneşti specialişti care, după ce au urmărit evoluţia celor 30 de cete de urşi şi au efectuat cercetări în câteva localităţi din zona băcăuană a Văii Trotuşului, discutând cu oamenii locului despre acest obicei tradiţional, urmează să decidă dacă vor susţine ca ''Jocul urşilor", tradiţie specifică zonei de munte din judeţul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO.
Cetele de călăreţi, capre, căiuţi, ori membri în ''Ceata lui Jianu", precum şi alte spectacole de teatru popular în care apar mascaţi, dansatori, urători, stârnesc curiozitatea şi aplauzele a mai bine de 10.000 de turişti români, venind din străinătate ori locuitori din zonă care urmăresc, în satele de pe Valea Trotuşului, derulările unor alaiuri colorate şi entuziaste. AGERPRES/(AS - autor: Cornel Cepariu, editor: Adrian Drăguţ)
Într-un spectacol de sunet, culoare şi mişcare, ''ursul'' şi ursarii dansează într-un ritm frenetic pe uliţele satelor şi pe străzile oraşelor din zonă.
Obiceiul este unic în România. Rădăcinile sale, spun cercetători în etnografie şi istorici băcăuani, se află, cel mai probabil, în cultul geto-dac al ursului şi puterii pe care o insuflă acesta.
Cetele au un număr variabil de piei de urs, între şase şi 24, cărora li se alătură irozi, mascaţi şi toboşari. Spectacolul începe cu o chemare a ursului, continuând, în ritmul sacadat al tobelor, cu bătaia, moartea, reînvierea animalului, apoi hora ursului şi, în final, dansul irozilor. Pentru fiecare etapă, toboşarii bat ritmul diferit, completând acustic atât desfăşurarea de culoare, dar şi incantaţiile dresorului.
Pregătirea unui viitor ''urs'' începe de la 6-7 ani însă doar tinerii care împlinesc 18 ani sunt acceptaţi în ceata mare ca să poarte blana ursului.
Includerea în jocul cetei îmbrăcate în blănuri de urs adult presupune un lung antrenament, început cu aproximativ trei luni înainte de reprezentaţiile din timpul sărbătorilor de iarnă.
În funcţie de experienţă, dar şi de numărul de piei de urs pe care le deţine, în unele cete chiar şapte asemenea blănuri, este desemnat ''căpitanul cetei" sau ''ursarul şef" cum mai este denumit.
Regizor al spectacolului, de el depinde sincronizarea tobelor în timpul jocului, pantomima irozilor şi mai ales coregrafia dansului ritualic al urşilor şi mascaţilor care întregesc ceata. Tot el este cel care desemnează purtătorii blănurilor, dar alege şi oamenii care compun alaiul: toboşari, mascaţi, irozi, precum şi ursarii ajutori. De asemenea, el dă tonul şi ritmul tobelor.
Cel mai reprezentativ asemenea spectacol, incluzând chiar şi câte 30 de cete de ursari se desfăşoară în ajun de An Nou în centrul oraşului Dărmăneşti, locul unde obiceiul este cel mai bine păstrat. Cetele de ursari pornesc cu doar câteva ore înaintea pragului dintre ani pe artera principală a localităţii, în faţa primarului, a oficialităţilor locale şi a miilor de participanţi la sărbătoare.
Evenimentul reprezintă un ''unicat în peisajul etno-folcloric românesc, atât prin dimensiuni, specific, cât şi prin varietatea programelor prezentate", a declarat, pentru AGERPRES, Florin Zăncescu, directorul Centrului Judeţean pentru Valorificarea Creaţiei Populare şi Patrimoniului Naţional.
În perioada interbelică, povestesc bătrânii ''căpitani'' din Dărmăneşti, cetele plecau dimineaţa de la Palatul Ştirbey, după care erau primiţi de prinţesa Marina. Traseul actual al alaiului include artera principală a localităţii, care porneşte din zona drumului naţional Oneşti -Comăneşti, trece prin centrul oraşului, şi se ''stinge" tot la o periferie a urbei, în zona fostei rafinării.
În alai, mai întâi vin cetele de ''urşi'' mici, pentru a încălzi publicul spectator, făcându-le loc mai apoi cetelor de ''urşi'' mari, care pot avea în componenţă un număr total de până la 300 de participanţi.
Fiecare ceată este deschisă de un grup de mascaţi care joacă pe sunetele unei singure tobe. Ei încearcă să satirizeze şi ridiculizeze societatea prezentă, apelând la o coregrafie caraghioasă. Cu mare tam-tam mascaţii poartă şi numele cetei.
''Urşii'' din cete au blănuri frumoase, în cvasitotalitate din jupuirea unor exemplare care au crescut în pădurile bogate în vânat din zonă. Blănurile sunt împodobite cu şiraguri de canafi mari şi roşii. Cel ce joacă ursul, bărbaţi în special, dar în ultimii ani au apărut în ceata de ursari şi femei, trebuie să fie un om puternic, căci pielea cântăreşte şi peste 50 de kg.
''Urşii", cu boturile larg deschise oferind imaginea unor dinţi fioroşi, vin mormăind, târându-se ori încercând să sperie lumea. Însă sunt stăpâniţi de ursari, cam trei pentru fiecare purtător de blană, care îi trag aprig de lanţ şi îi ameninţă cu bâtele.
Ursarii sunt în spectacol personaje fără mască. Ţinând în mână bâte cu ţinte de fier, ei îndeamnă ''urşii'' să danseze într-un ritm din ce în ce mai alert, în concordanţă cu vibraţia tobelor.
Originalitatea cetei este dată de irozi, care vin în urma toboşarilor, aliniaţi pe două rânduri. Aceştia, băieţi şi fete, în general adolescenţi, sunt îmbrăcaţi strălucitor cu fuste lungi plisate, au barete cu fir aurit legate în diagonală peste ie ori peste bluzele de un alb imaculat, coifuri cu panglicuţe din hârtie colorată, un detaliu important fiind sabia.
Pe scenă, în faţa oficialităţilor, ''urşii" se ridică în două picioare şi joacă în ritmul alert al tobei ajutorului de căpitan, etalându-şi forţa şi vitalitatea în toată splendoarea. Purtătorul celei mai frumoase blăni de urs, ridicat de ursari, îşi continuă dansul deasupra capetelor celor prezenţi. O ceată poate interpreta până la 12 dansuri diferite.
Jocul Ursului reprezintă o mare sărbătoare pentru oamenii de pe Valea Trotuşului. ''Păstrătorii tradiţiilor populare de iarnă se prezintă, în ciuda înnoirilor şi tentaţiilor vremii, parcă mai autentici şi mai pregătiţi ca oricând. Iar acest fapt se reflectă şi în entuziamul spectatorilor, mulţumiţi că vor încheia, în acest fel tonic, un an greu, cu speranţe pentru mai bine în cel viitor", spune Petre Vase, coregraful ansamblului folcloric ''Busuiocul" din Bacău, care a preluat în repertoriul său acest dans ancestral.
La finele anului 2013 s-au aflat la Dărmăneşti specialişti care, după ce au urmărit evoluţia celor 30 de cete de urşi şi au efectuat cercetări în câteva localităţi din zona băcăuană a Văii Trotuşului, discutând cu oamenii locului despre acest obicei tradiţional, urmează să decidă dacă vor susţine ca ''Jocul urşilor", tradiţie specifică zonei de munte din judeţul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO.
Cetele de călăreţi, capre, căiuţi, ori membri în ''Ceata lui Jianu", precum şi alte spectacole de teatru popular în care apar mascaţi, dansatori, urători, stârnesc curiozitatea şi aplauzele a mai bine de 10.000 de turişti români, venind din străinătate ori locuitori din zonă care urmăresc, în satele de pe Valea Trotuşului, derulările unor alaiuri colorate şi entuziaste. AGERPRES/(AS - autor: Cornel Cepariu, editor: Adrian Drăguţ)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.