Zilele iei la Bruxelles au debutat cu spectacole și concerte folclorice

 •  Cultură
566 afişări

Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: Manifestările de la Bruxelles prilejuite de Ziua iei românești (24 iunie) au debutat în weekend cu spectacole și concerte folclorice organizate de "Diaspora Progresistă - Romanian Open Society Abroad (DP-ROSA)", cu sprijinul Fundației Valențe Umane.

18e04058-1911-4aca-81f6-39a662e931c2

Foto: (c) Gil PIETRAR / AGERPRES ARHIVĂ

La cea de-a doua ediție a celebrării iei populare, a portului tradițional popular românesc în diaspora, numeroși români au asistat mai întâi la un picnic al iilor, după care a urmat un amplu spectacol de dansuri și cântece populare susținut de tânărul ansamblu folcloric "Flori Mureșene" din Simeria (Hunedoara), de soliștii Alex Vasiu și Liviu Cătănaș și de formația Arhaic.

"Ia, care ne reprezintă, ar putea deveni un brand de țară. Fiecare cusătură reprezintă ceva, și acest lucru trebuie să-l transmitem lumii întregi. Este foarte frumos ca, măcar în aceste zile, în care o sărbătorim ia, să avem acasă o ie, să o purtăm cu mândrie", a declarat Silvia Olari, coordonator "Diaspora Progresistă".

Potrivit acesteia, artiștii ansamblului "Flori Mureșene" sunt elevi olimpici, cu rezultate excepționale la învățătură. "Sunt niște copii extraordinari, care sunt între 12 și 18 ani și poartă cu mândrie ia românească, costumul național, pe care îl fac cunoscut peste hotare. În timpul lor liber, în loc să se joace, preferă să meargă la repetiții", a adăgat organizatoarea.

Trupa Arhaic a luat ființă acum trei ani dintr-o necesitate, după cum mărturisește solistul acesteia, Nicolae Doboș.

"Am considerat că este necesar să apară o trupă de genul acesta, din mai multe motive. E foarte trist uneori să uiți că tu, ca individ, ești în primul rând cetățean român. Trebuie să transmiți poporului român, din țară și de peste hotare, mesajul patriotic. Noi ne-am cam dezobișnuit sa folosim cuvântul acesta 'patriotic', parcă vine dintr-un alt alfabet. Nu. Patriotismul românesc trebuie să însemne suflet, să însemne minte, să însemne frumos. Noi am venit cu un mesaj pur românesc și cântecele noastre transmit iubirea de românism", a arătat Nicolae Doboș.

De la manifestările românești care au avut loc la Citadelle de Namur și la Biserica "Sfânta Patrascheva", nu au lipsit cozonacul, brânzoaicele, prăjiturile tradiționale românești.

AGERPRES/(editor: Ionuț Mareș)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres