COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala îndeosebi în zona preorășenească va fi ceață cu vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Harghita; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 08:15 si 11:00 se va semnala Ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Suceava; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 08:00 si 12:00 se va semnala Ceață care va reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 apr /Agerpres/ - Gigi Căciuleanu, coregraf, balerin şi profesor de talie internaţională, a prezentat, în această săptămână, la Teatrul Metropolis, în premieră, spectacolul "Folia, Shakespeare & Co", o montare inedită inspirată din opera lui William Shakespeare.
Într-un interviu acordat AGERPRES, Gigi Căciuleanu vorbeşte despre motivele pentru care a creat acest spectacol.
Artistul îşi aduce aminte de momentul în care a plecat din ţară, dar şi de colaborarea cu celebra coregrafă şi dansatoare germană Pina Bausch.
''Un spectacol este frumos atunci când trăieşte. (...) Să dau tot celor de afară şi nu românilor mi se pare un păcat'', se destăinuie acesta.

AGERPRES: La începutul acestei săptămâni aţi prezentat în premieră spectacolul "Folia, Shakespeare & Co". Înaintea acestor reprezentaţii spuneaţi că vă este puţin teamă de cum va ieşi. Acum, după primele două reprezentaţii, cum vă simţiţi?
Gigi Căciuleanu: Eu mi-am propus să rup nişte coduri şi nişte automatisme, şi pentru noi, pentru artişti, şi ale mele, în primul rând. Asta fac la fiecare spectacol, adică încerc să fie spectacolul nou, cel care este în şantier sau laborator să fie diferit de celelalte, să nu semene, în primul rând pentru că nu-mi place să copiez, nici măcar să mă copiez pe mine însumi, şi doi, pentru că întotdeauna am apreciat la artişti originalitatea, adică ceea ce îi reprezintă pe ei, nu ceea ce fac văzând în dreapta şi în stânga. Aceste ruperi de coduri îmi convin pentru că nu m-am trădat pe mine însumi.

AGERPRES: Acum vă mai este frică pentru următoarele reprezentaţii?
Gigi Căciuleanu: Da, sigur. Îmi este întotdeauna frică. Nu este o frică, să zicem, ca de lup, este ca aceea când îţi este frică de tine însuţi. În primul rând mi-e frică de mine pentru că îmi este frică să nu trădez neaoşul, adică să nu trădez ceea ce mă face să mă mişc, personalitatea să nu mi-o trădez, să nu trădez rolul de transgresor.

AGERPRES: Pentru realizarea spectacolului "Folia, Shakespeare & Co" aţi luat personaje din mai multe piese ale lui Shakespeare. Cum le-aţi ales?
Gigi Căciuleanu: De fapt personajul este unul ridicat la puterea 11, pentru că suntem 11 bufoni pe scenă, plecând în primul rând de la definiţia bufonului care este cea a artistului în esenţă şi a artistului efemer, a artistului confruntat cu momentul. Un bufon trebuie să-l facă să râdă pe prinţ atunci, în acel moment, şi nu după aceea, dar în acelaşi timp nu are voie să se ducă prea mult cu obrăznicia pentru că este ciomăgit. Pe undeva acesta ar fi personajul şi personajele Foliei.
Singurul personaj care este mai încarnat este cel al lui Cupidon care, foarte curios, nu există în piesele lui Shakespeare. El nu apare ca atare decât o singură dată în butaforie, după câte îmi amintesc şi din câte am citit, în "Timon din Atena", dar apare ca un decor, autorul spune că la un moment dat "apare Cupidon cu alaiul lui de femei", atâta tot.
Dar e prezent tot timpul pentru că, pe lângă tema bufonului a cărui menire nu este să râdă, ci să spună nişte adevăruri şi să aibă curajul să le spună, să aibă curajul să nu se trădeze pe el însăşi spunându-le, totul este să se ascundă.
Nouă ni s-a întâmplat pe vremuri, când nu se putea spune tot ce gândeai, unii oameni îşi ascundeau inteligenţa, alţii îşi ascundeau talentul, dar totuşi lucrurile se spuneau şi spectatorii de pe vremea dictaturilor, în general sunt foarte obişnuiţi să citească printre linii. Mie mi-a rămas treaba asta, şi am citit şi la Shakespeare foarte mult printre rânduri. Nu uitaţi că el a scris în timpul reginei Elisabeta care era, totuşi, foarte dictatorială. A scris în timpul unei regine cu o cenzură foarte puternică şi totuşi a spus ce a spus despre regi. Sub tot felul de subterfugii geniale a strecurat nişte adevăruri în tot ce a spus şi în tot ce a făcut.
Unul dintre aceste adevăruri este nu politic, ci existenţial, cel al modului cu care suntem confruntaţi cu toţii de mici, de când ne iubim părinţii sau de când începem să o iubim pe fetiţa de lângă noi, la grădiniţă, de atunci încep zadarnicele zvârcoliri ale iubirii pe care Shakespeare le-a prins foarte frumos în "Romeo şi Julieta". Dragostea aceasta este redată foarte frumos în cântecul compus de Paul Ilea şi interpretat minunat de Adi Nour, care, pe lângă că este un dansator desăvârşit şi un actor extraordinar, are şi o voce superbă, iar Romeo şi Julieta apar dansaţi de Lari Giorgescu şi Rasmina Călbăjos pe care i-am despuiat într-un fel de costumul Julietei şi al lui Romeo şi am lăsat doar esenţele.
Revin la "Romeo şi Julieta" şi văd ce frumos ocoleşte Shakespeare tema amorului, cu câtă eleganţă face piruete în jurul acestei teme şi cât îl pomeneşte pe acest Cupidon, pe care-l descrie foarte clar. Dar, în spectacolul meu, Cupidon este şi el un măscărici, nu este chiar Cupidon, nimic nu este la primul grad şi nici la al doilea. Am încercat foarte mult să mă duc foarte departe pe metafore, pe metafore care câteodată depăşesc artistul. Eu şi scriu şi ştiu că în momentul în care am scris un poem ajung să îmi dau seama că a ieşit mai mult decât credeam eu că am pus înăuntru şi aşa se întâmplă şi cu acest spectacol. Vă spun foarte sincer că am descoperit foarte multe lucruri la premieră uitându-mă la el. Este nemaipomenit să spun aşa ceva. În anumite momente creaţia îl depăşeşte pe creator în toate direcţiile, mai ales pe planul mesajelor ascunse, cele nespuse.

AGERPRES: Cum aţi selecţionat dans-actorii pentru acest spectacol?
Gigi Căciuleanu: Majoritatea sunt cei care au început aventura acestei companii Gigi Căciuleanu (n.r.- Gigi Căciuleanu Romania Dans Company) cu spectacolul "Oui BaDa", în urmă cu peste cinci ani, în 2007, şi atunci i-am ales aşa cum aleg eu întotdeauna, oriunde mă duc. Aleg dansatorii după cum mă aleg ei pe mine, adică eu mă pun în faţa lor şi ei au impresia că trec un casting, dar, în fond, eu mă dezgolesc în faţa lor şi dacă văd o sclipire în ochi şi văd că îi interesează, le propun mişcări dificile, nişte coordonări foarte sucite, care-mi aparţin şi care nu sunt uşor de descifrat din prima, şi văd cine vrea. Întâlnirea este din două părţi, nu aleg numai eu.

AGERPRES: Lucrul la acest spectacol a durat destul de mult, aproape un an. Cât de greu a fost?
Gigi Căciuleanu: Lucrul la acest spectacol durează de mult mai mult decât un an. A debutat de când am început să mă gândesc la el, de când dansam la Opera din Bucureşti, foarte tânăr fiind, bufonul din "Lacul Lebedelor". Atunci s-a născut dorinţa pentru acest spectacol, eu fiind foarte alimentat atunci şi de Shakespeare, bineînţeles, dar şi de autorul flamand Ghelderode, care a scris o foarte frumoasă piesă, total nedramaturgică, dar foarte frumos filosofică, care se cheamă "Şcoala bufonilor", şi de "Elogiul nebuniei", a lui Erasmus. Toate aceste lecturi s-au suprapus pe lucrul pe care-l făceam eu atunci la rolul bufonului din "Lacul Lebedelor", un balet clasic cu o poveste foarte frumoasă.
Spectacolul a început să se lucreze atunci, ani şi ani de zile. Shakespeare este un autor care se reciteşte şi se redescoperă, este extraordinar. Uneori redescopăr şi propriul meu spectacol, uneori găsesc nişte lucruri care de foarte multă vreme s-au copt şi n-am ştiut că le pun acum. Poate aşa i s-a întâmplat şi lui Shakespeare. Opera lui Shakespeare este de redescoperit, aşa cum este de redescoperit şi Caragiale sau Moliere, aceşti oameni foarte mari, oameni de teatru, în primul rând. Eu citesc piese foarte uşor pentru că îmi imaginez mizanscenele şi pentru că am văzut foarte mult teatru, sunt pasionat de teatru, îmi place foarte mult, dar îmi place să-l şi transgresez cu acest teatru coregrafic pe care-l fac.

AGERPRES: Anul trecut aţi pus în scenă Caragiale cu "D'ale noastre", anul acesta Shakespeare cu "Folia, Shakespeare & Co". Aveţi în minte următorul autor?
Gigi Căciuleanu: De fapt singurul autor pe care-l pun în scenă sunt eu, egoist vorbind. Shakespeare sau Caragiale sunt nişte catalizatori ai procesului, dar un artist cred că niciodată nu face altceva decât să se dezgolească el însuşi în faţa publicului şi probabil că şi în acest spectacol "Folia...", ca şi în "D'ale noastre", probabil că transpar, sper eu, nişte preocupări care sunt ale mele. Nu doar de ordin teatral, ci de ordin filosofic, existenţial, psihologic. Mă interesează foarte mult psihologia mişcării pe care nu o cunosc ca om de ştiinţă, o cunosc ca artist. Încerc să fac "săpături" ca să găsesc cât mai multe lucruri. Cine va fi următorul? Poate fi oricine: Moliere, mi-ar plăcea Ionescu (n.r. Eugen Ionescu) foarte mult, cu toate că Ionescu este prezent din primele mele creaţii. A fost foarte curios că prima critică pe care am avut-o în Germania când am ajuns după România şi am făcut un spectacol, un mare critic pe vremea aceea, o somitate, nici nu mă gândeam că ar fi putut veni la spectacolul meu, care era un spectacol jumătate-jumătate cu Pina Bausch, a scris foarte frumos. Unul din lucrurile care m-au măgulit a fost că m-a comparat cu Ionescu. Pentru mine Ionescu era şi atunci, ca şi acum, foarte mare. A fost un omagiu pentru mine.

AGERPRES: Cu "D'ale noastre" aţi ajuns în Belgia, în Franţa, în Anglia. Cu acest spectacol unde plănuiţi să ajungeţi?
Gigi Căciuleanu: Aş vrea foarte mult să-l duc peste tot, oriunde, nu numai în străinătate, ci şi în România, prin alte zone decât Bucureştiul. Sigur că un spectacol este frumos atunci când trăieşte, aşa cum această folie, melodia folia, această temă muzicală a trăit şi mai trăieşte încă, pentru că timp de secole s-au tot scris variaţii pe tema foliei, aşa mi-ar plăcea ca acest spectacol să trăiască într-un fel, dar mă interesează foarte mult rolul activ al spectatorului ca gânditor, adică nu numai ca cineva care apreciază un peisaj de departe, aşezat într-un scaun în faţa unor oameni care fac ceva pe scenă, ci ca partener de gândire, spectatorul ca partener de gândire a ceea ce se întâmplă în spectacol, ceea ce înseamnă că spectacolul rămâne valabil atâta timp cât rămâne activ, nu numai pe scenă, ci şi în această intercomunicare, această comunicare interactivă între spectator şi artist.
M-aţi întrebat ce părere am eu despre acest spectacol. Vreau să vă spun că am nişte ecouri de la nişte copii care au văzut spectacolul. Unul de vreo cinci ani a spus: "Se vede că au exersat!". Astăzi am primit e-mailul şi mi se pare extraordinar acest lucru. Eu pot să spun că nimeni nu poate avea pretenţia că pricepe în totalitate acest spectacol şi nu doar acest spectacol, orice spectacol. Nici eu nu îl înţeleg pe tot, iar faptul că spectatorii sunt atenţi la spectacol în pofida faptului că la Teatrul Metropolis scaunele sunt foarte comode este pentru mine un semn foarte bun.

AGERPRES: Cum v-a venit ideea înfiinţării în România a trupei de dans "Dan Căciuleanu Romania Dance Company"?
Gigi Căciuleanu: Nu ideea, nu dorinţa, asta dintotdeauna am avut-o. Am avut ocazia, adică un producător nebun, acest Valerian Mareş care este sufletul acestei fundaţii Act Production, mi-a propus acest lucru. Am condus o companie naţională în Franţa timp de 15 ani, plus încă vreo opt o companie independentă, în Chile am condus baletul naţional. Întotdeauna am visat la o trupă care să reprezinte România pentru că vreau să prezint şi în străinătate şi românilor o anume calitate pe care nu am cerşit-o nicăieri.
În momentul când am ajuns pentru prima oară în străinătate, şi asta s-a întâmplat şi altor colegi ai mei, care au avut ceva de adus oamenilor de dincolo, nu s-au dus să cerşească ei ceva. Primul meu contract a fost de profesor la Pina Bausch, puşti fiind. Să dau tot celor de afară şi nu românilor mi se pare un păcat şi uite mi s-a oferit această ocazie minunată. Eu mai am foarte multe de spus şi vreau să le spun şi celor de afară aşa cum cu "D'ale noastre" am arătat nişte lucruri d'ale noastre, nu numai d'ale lui Caragiale, ci d'ale noastre, am arătat că nişte actori pot să danseze şi pot să danseze bine, adică să rivalizeze cu trupe de dans profesioniste de înalt nivel. Primul spectacol pe care l-am făcut cu compania Gigi Căciuleanu s-a numit "Oui BaDa". Înaintea lui Obama am spus eu "Yes we can!".

AGERPRES: Este vreun dansator în trupă care se apropie de stilul dumneavoastră?
Gigi Căciuleanu: Fiecare are câte ceva. Eu nu încerc deloc să-i fac să mă imite. Eu încerc să le arăt esenţa mişcării pentru că o mişcare pe care eu o fac într-un fel ei pot s-o facă în alt fel. Încerc să-i fac să înţeleagă de ce-ul şi esenţa şi, pe undeva, sămânţa care a generat necesitatea mişcării.
Asta i-am rugat să mă reprezinte cât pot ei, dar în acelaşi timp să nu uite să se reprezinte pe ei înşişi, ceea ce mi se pare foarte important. Adică, niciun adevăr al unei singure persoane nu este absolut, fiecare avem adevărul nostru şi, slavă Domnului, dacă ştim să avem argumente, să expunem acest adevăr, foarte bine, dar asta nu înseamnă că nu avem voie să gândim altfel. Dacă aş da o definiţie tehnicii de dans, eu aş zice disponibilitate corporală şi a minţii, adică cineva cu "pâlniile" şi antenele deschise, care să înţeleagă ce vrea nebunul ăla din faţa lui şi de ce îi cere un anume lucru şi nu un altul. Eu explic întotdeauna pentru că nu am altfel cum să fac, deşi mi-ar place să nu explic. Trebuie să şi arăt, dar să şi argumentez.

AGERPRES: Prin anii '70 aţi renunţat la cariera de dansator clasic în România şi aţi plecat în Franţa, Chile. Aţi lucrat foarte mult şi în America de Sud. Cum au fost aceste experienţe?
Gigi Căciuleanu: Fiecare experienţă este unică. Experienţele nu trebuie, cred eu, confundate cu oportunităţile, adică eu am ales, câteodată am avut oportunităţi de câştig şi nu le-am ales pe acelea dacă au fost în detrimentul oportunităţii de artă.
Eu am plecat din România nu pe motive politice, nu pot să spun că eram de acord cu politica, dar eram, pe undeva închişi, eram după gratii, nu puteam să ieşim, iar această artă a mişcării se face doar prin mişcare, prin mişcare şi prin mişcare geografică. Mulţi plecau atunci să-şi ia maşină. Eu nu m-am dus să-mi iau nici maşină şi nici blugi pentru că blugi aveam şi atunci, iar maşină nu am nici acum, dar am avut luxul să pot alege chiar în momentul în care îmi era foarte greu, material vorbind, şi aveam în faţa mea o posibilitate de câştig imediat. Una ar fi fost Lido, la Paris, unde am avut ocazia să câştig foarte bine. La Lido m-ar fi luat cu un număr pe care-l făcusem şi cu care câştigasem un concurs de dans foarte serios, la Varna, atunci era singurul concurs de coregrafie din lume.
Eu am luat premiul pentru coregrafie şi cu această coregrafie zăpăcită, trăsnită, absurdă şi care era cum sunt eu, m-au chemat la Lido şi nu m-am dus. Am primit propuneri pentru foarte multe job-uri, dar nu m-am dus pentru că am ales să fiu liber. Am zis că dacă am plecat să fiu liber, trebuie să fiu liber. Revin la libertatea de a transgresa.
La Opera de la Bucureşti eu am avut foarte repede un nume. Eu am intrat şi imediat am dansat roluri, dar tot aşa, roluri de transgresie, nu neapărat numai din repertoriu. S-au creat roluri pe mine, Tilde Urseanu a creat "Americanul la Paris". Şi Oleg Danovski a creat o foarte frumoasă lucrare pentru mine, se chema "Zidul", unde m-a lăsat să fiu foarte liber, mi-a lăsat libertatea să creez acel rol.
A fost foarte simbolic că acel spectacol se numea ''Zidul''. Pe undeva eram în faţa unui zid cu toţii şi acel zid pe care eu terminam urcându-mă - era ca o scară de pompieri, nişte bucăţi de fiare ieşite din zid pe care eu urcam la sfârşit - cred că era şi premonitor şi simbolic.
Deci, vreau să spun că oportunităţile le-am avut, mi-am dat luxul, nu l-am avut, mi l-am dat, să aleg, şi am avut foarte repede fericirea să mi se dea posibilitatea să lucrez pe limba mea. Nu neapărat limba română, ci pe limba mea de mişcare. Chiar Pina Bausch, care totuşi era foarte personală, în trupa ei eu nu am lucrat cu ea. Toată lumea spunea că am lucrat cu Pina Bausch, dar eu nu am lucrat cu ea, am lucrat cu oamenii ei şi ea mi-a lăsat toată libertatea să fac ce vreau cu ei. Deci, într-un fel a fost pentru mine un fel de universitate, o minune, era o universitate pentru artişti. Pentru mine a fost excepţional acel moment.
Lucram foarte mult, uneori şi noaptea. Se întâmpla să lucrăm dimineaţa ceva şi seara să prezentăm acel spectacol, iar după aceea ne întâlneam toţi la cantină, unde se mânca foarte ieftin. Toţi studenţii se întâlneau la cantină şi eu cu ei, chiar dacă eram profesor - uneori eram chiar mai tânăr ca ei - şi începeau dezbateri şi ne "certam", şi oamenii aceia fuseseră publicul de sală. Când am ajuns eu în Franţa, dansul academic tocmai se trezea din somn, Opera din Paris devenea cea mai mare trupă din lume, cred eu. Şi acum a rămas, după ce a devenit a rămas cea mai mare trupă academică de dans din lume, chiar şi ruşii o spun. Am ajuns într-o situaţie ca în România, adică nu făceai altceva decât "Lacul Lebedelor". Şi am făcut "Lacul Lebedelor". Am fost invitat la Nancy, unde a fost prima mea direcţie de teatru şi unde primul spectacol montat a fost "Lacul Lebedelor" de la care am fugit. Dar l-am montat pe limba mea, adică l-am făcut clasic, fiindcă nu se putea altfel, dar am dansat iar acel bufon pe care l-am dezvoltat într-un fel deja gândindu-mă la spectacolul "Folia, Shakespeare & Co", probabil.
***
Gigi Căciuleanu s-a născut la Bucureşti şi este absolvent al Şcolii Naţionale de Coregrafie. S-a format în România sub îndrumarea lui Miriam Răducanu, apoi şi-a perfecţionat tehnica la Teatrul Balşoi din Moscova. A intrat în faimoasa companie de dans contemporan, Folkwang Ballet, condusă de Pina Bausch. În 1973 s-a stabilit în Franţa, este fondator al Teatrului coregrafic din Nancy - Compania Gigi Caciuleanu, este Cavaler al Artelor şi al Literelor (1984), iar de mai bine de 10 ani conduce Compania Naţională de Balet din Santiago de Chile, "El Banch". Are peste 250 de coregrafii la activ. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.