COD GALBEN: 29-11-2021 ora 10 Intre 29 noiembrie, ora 14 – 30 noiembrie, ora 03 se va semnala intensificări temporare ale vântului COD GALBEN: 29-11-2021 ora 10 Intre 10:45 si 11:30 se va semnala - descărcări electrice, vânt cu rafale de peste 60 - 70 km/h, averse de ploie ce vor cumula 15-20 l/mp, grindină de mici dimensiuni in Județul Constanta, Județul Tulcea, Județul Tulcea; COD GALBEN: 29-11-2021 ora 10 Intre 10:10 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 60...70 km/h in Județul Braşov; COD GALBEN: 29-11-2021 ora 10 Intre 10:10 si 11:10 se va semnala - descărcări electrice, vânt cu rafale de peste 60 - 70 km/h, averse de ploaie ce vor cumula 15-20 l/mp, grindină de mici dimensiuni in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 mar /Agerpres/ - Directorul Teatrului Odeon, actriţa Dorina Lazăr, vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre marea sa pasiune - teatrul, dar şi despre proiectele pe care le derulează în calitate de manager al instituţiei.
Făcând un bilanţ, aceasta se declară mulţumită de ''soarta pe care a avut-o, de calea pe care a apucat-o''.
''Atunci când Dumnezeu îţi dă o meserie pe care o faci cu plăcere, ea nu ţi se mai pare grea'', spune actriţa.

AGERPRES: Aveţi o carieră frumoasă în teatru şi film şi sunteţi de ani buni şi un director de succes la Teatrul Odeon. Cum reuşiţi să îmbinaţi munca de pe scenă cu cea de birou?
Dorina Lazăr: Nu ştiu, vine de la sine. Vedeţi dumneavoastră, la început, în 1996 când am dat concurs, regizorul Alexandru Dabija era director plin aici, director general, şi eu am dat concurs pentru postul de director artistic. L-am luat şi de atunci formăm o echipă, chiar dacă acum el nu mai e director este din echipa Odeonului. Am luat concursul şi am devenit director artistic, iar oamenii care până atunci îmi spuneau "Doamna Dorina, hai să bem o cafea!", "Doamna Dorina...", au început să-mi spună "Doamna Directoare!", "Doamna Directoare!". I-am rugat pe toţi să nu-mi mai spună doamna directoare, să-mi spună doamna Dorina, pentru că, după ce n-o să mai fiu directoare, pesemne că o să-mi pice greu sau, ce ştiu eu, o să mă simt frustrată. Chestia aceasta cu îmbinatul eu zic că dacă le faci cu plăcere şi cu iubire, ele vin de la sine. Am o verişoară cu care mai tot vorbesc serile la telefon şi nu ştiu ce vorbeam de mâncare şi am spus: ''Mie îmi place, ador să gătesc! E, ador teatrul! Mi s-a reproşat chiar de către familie că iubesc mai mult teatrul decât familia şi, deşi niciodată nu am vrut să recunosc, cred că au avut dreptate.

AGERPRES: V-aţi dorit în mod special să fiţi director sau vi s-a propus?
Dorina Lazăr: Nu, nu, nu, a fost o împrejurare absolut comică, aş zice. Eram jos în hol, în foaierul actorilor - era în 1996, eu în 1990 mi-am făcut o trupă particulară, se chema ''Compania Artistică Bucureşti'', pentru că în naivitatea mea mi-am spus că dacă voi face turnee în străinătate va fi de ajuns cuvântul Bucureşti din această sintagmă să stabilească locul de unde vin. Mai departe de Râmnicu Sărat nu am ajuns - şi pe vremea aceea aveam această companie, niciodată n-am renunţat la calitatea de actor al Teatrului Odeon pentru că toată viaţa mea eu am fost înspăimântată că trece luna şi nu vine salariul, am avut această sperietură şi chiar şi acum o am, şi regizorul tehnic, Dan Benga - şi în ziua de azi îi reproşez că numai datorită lui am ajuns director - îmi spune: "Doamnă, dumneavoastră aţi văzut la avizier că se dă concurs de director artistic?", "Da?", "Păi ce faceţi, dumneavoastră nu vă înscrieţi?". M-am dus jos şi m-am uitat la anunţul acela, singurul înscris era un coleg de-al meu, Nicolae Ivănescu, coleg care şi în clipa aceea era director adjunct. Director general era pe vremea aceea Tudor Mărăscu. În sfârşit, a fost un conflict cu Dabija care fusese director, plecase, după aceea Dabija a câştigat procesul, a revenit, şi Dabija acum făcea concurs ca să îşi numească cei doi adjuncţi - directorul economic şi directorul artistic. Mi-am zis, la urma-urmei, de ce nu, vorba unui bar de pe vremuri - ''Why not?'', şi am venit sus şi i-am cerut secretarei să-mi dea şi mie tematica de concurs, m-am apucat să fac lucrare, să studiez. Era şi cu legi contabile, şi cu buget, şi, mă rog, am luat concursul şi după aceea am aflat că faimoasa mea secretară, care şi în ziua de astăzi este aici, a uitat să departajeze capitolele şi eu dădusem şi îmi făcusem lucrarea şi cu tematică de director economic. Dar mi-a folosit, am învăţat mult şi m-a ajutat foarte mult faptul că am fost coordonatoare de trupă şase ani de zile.
Au fost şase ani foarte frumoşi în care am produs vreo două spectacole, un spectacol l-am preluat, Tudor Mărăscu a pus un spectacol - "Jaful de la miezul nopţii", era un text franţuzesc, şi Nicolae Scarlat - "Sosesc de la Paris" al lui Tudor Muşatescu. În trupă eram cu Tamara Buciuceanu, cu Mitică Popescu, cu Mihai Mihai - directorul Teatrului din Galaţi, care s-a prăpădit, din păcate, cu Mişu Dinvale, cu Adina Popescu, oameni foarte drăguţi şi am rămas şi în ziua de astăzi prieteni cu toţii pentru că au fost kilometri de bătut, decoruri de pus. Ştiu că făcusem rost şi de un microbuz şi conduceam microbuzul, încărcam - descărcam decorul, puneam lumini. A fost foarte interesant, ne-am făcut o mulţime de cunoştinţe printre directorii Caselor de Cultură, pentru că acolo jucam, am învăţat să negociez contracte, am învăţat cât de important este să ai un program făcut pe o perioadă mai îndelungată şi toate astea m-au ajutat atunci când am ajuns aici manager.
Acum am devenit şi manager. Nu ştiu ce fel de manager sunt pentru că titulatura dată de primărie este extrem de bizară, sunt un fel de struţo-cămilă, suntem toţi directori. Suntem director-manager. Ori director, ori manager. Managerul îşi negociază singur contractul cu primăria şi e plătit din alt buget, noi suntem plătiţi din bugetul teatrului şi n-am negociat, ni s-a spus ce leafă avem. Dar nu despre asta este vorba, chiar nu despre asta este vorba. Sigur am renunţat şi la povestea cu pensia, cum s-a cerut atunci. (...) Am socotit din '96 şi până acum, câţi ani sunt? 18? Nu ştiu când au trecut. Chiar nu ştiu când au trecut şi a fost şi greu, dar a fost şi frumos. Este şi greu, este şi frumos, cel mai greu lucru cred că este relaţia cu oamenii. E foarte greu pentru un conducător de instituţie mică, aşa cum este instituţia noastră (n.r. - Teatrul Odeon) - noi suntem 147 de angajaţi, dar sunt 147 de destine, sunt 147 de oameni cu 147 de gândiri. Niciodată ele nu sunt convergente sau rareori sunt convergente, numai că noi am izbutit să formăm chiar o familie, am izbutit de 16 ani să facem în fiecare an Crăciunul pentru copii cu Moş Crăciun, cu Moş Crăciun care vine întotdeauna pe ultima mobilă de la cea mai recentă premieră, am izbutit să facem o întâlnire la sfârşit de stagiune şi să închinăm un pahar de vin înaintea vacanţei. Chiar suntem bine. Sigur că sunt fricţiuni, sigur că te mai cerţi, sigur că e greu să lămureşti un actor că nu tu faci distribuţiile, ci regizorul şi tu poţi să sugerezi, nu poţi să impui, adică mie nu mi se pare normal să impui unui creator o echipă. Fiecare îşi are făgaşul său.

AGERPRES: Teatrul Odeon, prin arhitectura sa, reprezintă o "bijuterie" pe Calea Victoriei, de care aţi avut grijă şi pe care aţi renovat-o şi îmbogăţit-o cu o nouă sală. Cum aţi reuşit să o păstraţi într-o perioadă în care mai toate clădirile de patrimoniu din Bucureşti sunt fie dărâmate, fie lăsate în paragină?
Dorina Lazăr: Cred că aş face ca Ana lui Manole, m-aş zidi dacă cineva ar îndrăzni să gândească măcar că această clădire poate fi dărâmată. (...) În 1911 această clădire, de Crăciun, a fost inaugurată. Ea este o clădire construită sub îndrumarea unui foarte important arhitect, Grigore Cerchez, la comanda familiei Lahovari care pe vremea aceea avea proprietate până la Capşa şi până în capul străzii Academiei, şi sala aceasta, în seara de Crăciun, în 24 decembrie 1911, a fost inaugurată în prezenţa principelui Ferdinand şi a principesei Maria, care erau în loja 10 - cum intri în sală este loja din stânga -, cu un program special. A fost un mic spectacol cu un text franţuzesc, pe vremea aceea erau trupe care jucau în limba franceză, a fost o piesă scrisă de Victor Eftimiu exact pentru acest moment al deschiderii sălii şi a fost şi o poezie de întâmpinare scrisă de Tudor Arghezi şi cu vreo trei ani înainte, în 2011, ne-am pus în cap să facem o serbare. Trebuie să vă spun că începând cu renovarea sălii, pe dinăuntru sala este renovată, este la cheie. Am avut noroc acum şapte ani, vara, ne-am apucat şi în trei luni am izbutit să schimbăm podeaua scenei, toată tapiţeria sălii, scaunele, balconul refăcut, a fost o antrepriză extrem de ambiţioasă şi de strong. Vă spun că muncitorii când mă vedeau pe mine şi pe doamna Geta Andrei, contabila teatrului, fugeau repede care încotro pe schelă ca nu cumva să-i vedem. Da, am parte de un partener foarte bun aici la teatru, contabilul şef Geta Andrei, eu îi spun ministrul meu de Finanţe, şi cred că tot ce am izbutit a fost pentru că noi suntem împreună aceeaşi echipă de foarte mulţi ani, şi cu contabila, şi cu jurista, şi cu Dabija în ecuaţie, cam cu aceeaşi oameni lucrăm şi continuitatea este un lucru esenţial şi faptul că te poţi baza şi poţi semna cu ochii închişi pentru ce-ţi prezintă pe hârtie.
Revenind la sală, vreau să spun că acesta este singurul teatru din Europa care are scenă italiană cu plafonul care glisează şi se poate vedea cerul liber sau soarele - el funcţionează şi în ziua de astăzi, are acelaşi buton pe care l-au pus acum 100 de ani - şi am izbutit să facem această renovare, după aceea etapa a doua a fost refacerea Sălii Studio. Acolo jos, în 1911, era un fel de cabaret, era o sală cu o estradă şi cu mese. Am găsit la Academie fotografii. Am izbutit să refacem această sală, a durat ceva, e grozav de anevoios să străbaţi toate etapele, dar dacă asta-i regula nu ai ce să faci. Într-un an trebuie să faci studiu de fezabilitate şi să obţii indicatorii economici, cât costă, în al doilea an trebuie să faci proiectul, în al treilea an abia ajungi să faci licitaţia pentru constructor şi aici la licitaţia pentru constructor eu am ce am pentru că de multe ori se întâmplă să vină câte un constructor care să-ţi ia ochii, cum a venit cel de la Sala de jos care a spus că are 3.000 de muncitori şi până la urmă s-a dovedit că nu avea nici măcar cărăuşi de gunoi, şi atunci a durat doi ani în loc să dureze 7-8 luni, dar bunul Dumnezeu ne-a ajutat până la urmă, am făcut eu o sală foarte frumoasă, echipată tehnic după ultima strigare şi cu o acustică foarte bună. Arhitectul Luscov a făcut proiectul, sigur că de la proiectul pe care l-a făcut el, noi ne-am bucurat grozav de sprijinul Uniunii Arhitecţilor din Bucureşti, care au organizat un concurs cu această tematică, de la proiectul pe care l-a făcut el şi până la cum arată sala astăzi e o diferenţă, nu la sală, ci la foaiere.
Dar e foarte bine aici, toată lumea care vine e încântată. (...) Când s-a împlinit suta aceasta de ani, am izbutit să refacem programul pe care-l făcuseră în 1911 actorii de atunci şi am invitat Orchestra Simfonică a Conservatorului şi au cântat din "Freischutz" de Weber, şi Dabija a refăcut, uşor peiorativ, textul lui Victor Eftimiu, Florin Zamfirescu a recitat poezia lui Arghezi în care se vorbea despre "această minunată sală", şi după aceea am făcut un chef de 300 de persoane, la Sala de jos.
Asta a fost fine del primo tempo, secondo tempo îmi doresc să nu mi se termine mandatul până când nu izbutesc să refac şi exteriorul clădirii. Am izbutit să terminăm anul trecut consolidarea clădirii, ea era făcută până la turnul scenei. Am izbutit să o consolidăm, este în bună regulă, am găsit la Academia Română schiţe după vechea cortină de la 1911, am comandat-o, avem cortină nouă, comandată la Viena, şi dacă îngerii ne ajută şi primăria are banii necesari, le-aş fi recunoscătoare dacă m-ar ajuta să fac şi această ultimă antrepriză, să renovez exteriorul. Aflu că Bucureştiul vrea să candideze la Capitală Culturală Europeană şi atunci, până în 2017, sau când Dumnezeu o să fie, nu mai este mult. În ritmul care durează până obţii banii şi faci, taman bine cine vine după mine poate să preia sala pregătită pentru evenimente.

AGERPRES: Aţi sprijinit şi sprijiniţi tinerii actori, aţi deschis o uşă şi tinerilor regizori pentru proiecte de tip experiment. Un bun exemplu este chiar Pavel Bartoş în care aţi crezut de la început şi cu care faceţi echipă bună în spectacole cu succes la public, un exemplu este piesa "Natură moartă cu nepot obez". La Gala Tinerilor Actori HOP aţi înfiinţat şi un premiu pe care-l susţineţi din resurse proprii. Credeţi într-o nouă generaţie care să se apropie ca valoare de generaţia de aur a teatrului românesc?
Dorina Lazăr: Trebuie să credem, sigur că trebuie să credem, şi chiar sunt printre ei actori foarte buni. Da, da, sunt mulţi actori tineri pe care i-am adunat în jurul Teatrului Odeon, din păcate ultimul concurs pe care noi am izbutit să-l organizăm a fost exact acum 10 ani când a intrat Pavel Bartoş şi nu numai el, au intrat patru actori atunci - Ana Maria Moldovan, Paula Niculiţă, Pavel Bartoş, Gabriel Pintilei - şi ei sunt actori de bază ai Teatrului Odeon. Între timp s-au blocat posturile, cei mai puţin tineri ne pensionăm şi în locul lor aducem unul câte unul ca să îmbogăţim trupa şi, mărturisesc, şi de teamă să nu-mi blocheze postul, să nu-mi ia postul. Vreau să vă spun şi de Radu Afrim, care nu mai este un tânăr regizor, este un regizor de care ne temem toţi şi pe care îl iubim mulţi. El aici, la Teatrul Odeon, a debutat cu acel spectacol "De ce fierbe copilul în mămăligă". Chiar sunt bucuroasă că fac ceva pentru tinerii actori. Şi eu am fost tânără şi, în sinea mea, dacă nu mă uit în oglindă, eu încă sunt o tânără debutantă.

AGERPRES: În fiecare an organizaţi Zilele culturii unei alte ţări - spectacole-lectură, lansări de carte, spectacole, etc. Care sunt următorii invitaţi?
Dorina Lazăr: Ştiţi, este din ce în ce mai greu, pentru că, deşi nu vrem să recunoaştem, este o anumită criză economică mondială, nu a fost numai criză economică în România. Acum doi sau trei ani am fost pe la toate ambasadele şi institutele culturale ale ţărilor nordice şi, deşi ei sunt în topul calităţii vieţii, n-am izbutit să găsim parteneri de eveniment. Pentru anul acesta eu mi-am propus să facem un proiect cu Argentina. Am găsit deschidere la Ambasada Argentinei. Vroiam să facem acum, în prima parte a anului, dar suntem la 3 martie şi eu încă nu ştiu ce buget am, încă nu s-a comunicat bugetul. Ar fi trebuit în mai să facem şi este foarte greu ca la sfârşitul lui martie să te apuci să contactezi oameni. Poate o să facem în octombrie, dacă nu, la anul.

AGERPRES: Anul acesta vom rămâne fără ...
Dorina Lazăr: Nu ştiu, nu ştiu. În orice caz, au mare succes, sunt ca nişte festivaluri. Am avut producţii minunate aduse cu sprijinul Ambasadei olandeze, am avut săptămâna Israelului, săptămâna cehă, săptămâna poloneză, săptămâna maghiară, săptămâna japoneză a fost un mare succes. Acum doi ani am cunoscut un director de la teatrul din Ruse şi (...) am stabilit o relaţie foarte bună cu acest teatru. Peste un an am făcut săptămâna bulgară la Bucureşti şi anul acesta ne ducem noi la Sofia cu două spectacole, cu "Ascensiunea lui Arthuro Ui..." în regia lui Dragoş Galgoţiu şi cu "Pyramus & Thisbe 4 You" după Shakespeare în regia lui Alexandru Dabija. Vedeţi lucrurile astea se concretizează şi în proiecte care apar după aceea şi e foarte important pentru trupă, şi pentru tehnicieni, şi pentru prestigiul teatrului să îţi arăţi spectacolele şi în ţară, şi în străinătate. La un moment dat Dabija mă întreba: "De ce faci atâtea turnee, de ce plecaţi atât de mult? Îţi place aşa de mult să mergi?". Da, nouă ne place, actorilor le place să meargă să joace la un public care e mai dornic decât cel din Bucureşti să vadă noutăţi, să vadă actori din Bucureşti. De la începutul anului rog fetele de la secretariatul literar să-mi dea lista cu toate festivalurile din ţară în aşa fel încât să pot să le onorez pe toate.

AGERPRES: Aţi avut roluri atât în teatru, cât şi în film, unul dintre rolurile foarte cunoscute fiind cel din "Angela merge mai departe". Care consideraţi dvs că este rolul care vă defineşte?
Dorina Lazăr: Nu cred că există aşa ceva, nu cred că vreun actor poate să spună ceva la întrebarea asta, să răspundă ceva logic. Eu ştiu care este rolul care mă defineşte? Îmi e frică de fiecare rol. Am emoţii la fiecare spectacol.

AGERPRES: Urma să vă întreb şi asta.
Dorina Lazăr: "Angela merge mai departe" a fost un punct de referinţă pentru rolurile, pentru viaţa mea ca actriţă de film, am şi luat premiul cu el. Asta nu a însemnat nimica, după aceea nu m-a descoperit Hollywood-ul, dar a fost bine şi a fost plăcut şi chiar vorbeam odată cu scenarista, cu Eva Sârbu, că a auzit o discuţie între nişte studente, care vorbeau, care se plângeau că nu ştiu ce nu i-a ieşit şi a zis şi ce o să faci acum. ''E, ce o să fac, Angela merge mai departe''. A devenit o sintagmă, a devenit o referinţă a unui fel de a te descurca sau de a rezolva o situaţie.

AGERPRES: Aveţi o fiică de care sunteţi foarte mândră.
Dorina Lazăr: Credeam că ziceţi că sunt foarte îndrăgostită. Şi o nepoată de care sunt la fel de îndrăgostită.

AGERPRES: Cum se îmbină cariera cu viaţa de familie? Cât aveţi timp pentru amândouă?
Dorina Lazăr: Acum eu nu mai am viaţă de familie aşa cum ar trebui să fie o familie normală pentru că, din păcate, bărbatul meu a murit, soacra mea a murit, fata mea s-a măritat, din fericire, fata mea s-a măritat şi are un copil şi eu sunt singură. Mă şi gândeam că dacă ar fi fost să am responsabilităţi acasă nu aş fi pus pe primul plan, probabil, sau mi-ar fi fost mai greu să mă împart între casă şi teatru, dar teatrul l-am renovat ţais, da' acasă mi-am văruit nu cu mulţi ani în urmă că nu am mai apucat să fac şi acasă. Ba se împacă, se împacă, copiii mei sunt mândri de mine, eu sunt mândră de ei, sunt foarte fericită. M-a prezentat odată nepoata mea când avea vreo patru ani unor copii, era ziua ei şi eu m-am dus acolo, ea e bunica mea care este cea mai jucăuşă bunică din lume. Aşa că îmi face plăcere, chiar îmi place, îmi place să gătesc, îmi place să le duc prăjituri, să le fac prăjituri, fac cu plăcere tot şi ştii, atunci când Dumnezeu îţi dă o meserie pe care o faci cu plăcere, ea nu ţi se mai pare grea. Dacă aş fi fost un om de cifre cred că aş fi fost o persoană nenorocită, nenorocită. Îmi aduc aminte că, la Bacalaureat, am jucat fotbal cu cartea de matematică.

AGERPRES: Sunteţi considerată o femeie de succes.
Dorina Lazăr: Da? Bine, e bine că ne-am văzut ca să îmi spuneţi asta.

AGERPRES: Vă consideraţi şi dvs. la fel?
Dorina Lazăr: M-ar bate Dumnezeu dacă aş zice că sunt o frustrată. Nu, chiar nu. Nu, nu. Eu sunt din Hunedoara, bunicul meu a fost zidar, tatăl meu a fost brigadier silvic, am fost din clasa mijlocie a vremurilor, a timpului de acolo, eram fericită că puteam să scriu pe toate biografiile mele că bunicul meu e muncitor şi tata e funcţionar, asta nu dădea încă foarte bine, şi anii au trecut, am ajuns actriţă şi în 1961 am izbutit să iau un paşaport şi să mă duc la Paris. A fost o obsesie pentru mine să văd Parisul şi ţin minte că, în prima dimineaţă când am ieşit pe stradă, am ajuns pe Podul Alexandru al III-lea şi mergând aşa şi uitându-mă în dreapta şi în stânga făceam aşa, mă ciupeam şi ziceam: ''nepoata lui Ţârlea la Paris, nepoata lui Ţârlea la Paris'', nu îmi venea să cred. Revenind la povestea asta, da, eu sunt mulţumită de soarta pe care am avut-o, de viaţa pe care am avut-o, de calea pe care am apucat-o. Tata, care ar fi putut să fure pădurile Hunedorii, a fost 60 de ani brigadier silvic, ştia fiecare copac, era o obsesie a lui să planteze mereu puieţi ca să existe păduri. Când mă uit ce se face acum mi se face rău, mă doare carnea când văd cum se taie pădurea şi tata m-a învăţat un lucru care nu mi-a ieşit niciodată din minte şi pe care am încercat să îl dau copiilor mei: ''Tată, să te poţi culca noaptea liniştit pe perna ta, să nu ai conştiinţa încărcată cu tâmpenii pe care le-ai făcut în timpul zilei'' şi pesemne că mi-a intrat asta în cap şi în fibră şi încerc cât se poate să fac bine. Sigur că nu se poate să faci numai bine, că faci şi nedreptăţi, că niciodată nu poţi să-l treci pe unul strada şi ălălalt se supără că nu l-ai trecut şi pe el strada sau poate îl treci şi el nu a vrut săracul şi asta se mai întâmplă ... Da, sunt, mai sunt multe de făcut, da chiar sunt bine cu mine.

AGERPRES: În Teatrul Odeon ce planuri aveţi în continuare, spectacole, ce urmează?
Dorina Lazăr: E o stagiune care a început bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, Gianina Cărbunariu a făcut un spectacol foarte frumos "Tipografic majuscul" se cheamă la Sala de Jos despre rolul securităţii în viaţa liceenilor, a avut loc premiera cu "Titanic vals" pus în scenă de Alexandru Dabija, care e un mare succes de public şi noi suntem foarte fericiţi că o jucăm. După aceea a fost un spaniol, Esteve Soler, "Contra democraţiei" se cheamă, spectacol făcut tot de Dabija la Sala de Jos, tot la Sala de Jos astă seară (n.r. marţi) are loc premiera spectacolului "Poveste despre tatăl meu" de Radu F. Alexandru, în regia lui Gelu Colceag, cu Gelu Niţu, Crina Mureşan, cu Ioana Anton, cu Mircea Constantinescu, Mircea Nicolae Creţu, Dan Bădărău, în scenografia lui Constantin Ciubotariu. Sus, în pod, am o sală de repetiţii, se repetă, Carmen Vidu, o regizoare care e chitită pe alte mijloace de exprimare artistică, ea face spectacole multimedia, a făcut la noi "Micul prinţ" foarte frumos, din păcate nu se mai joacă pentru că "Micul prinţ" a devenit Harap Alb de acum, a crescut, şi ea lucrează acum "Pescarul şi sufletul său" după o povestire a lui Oscar Wilde. O să înceapă Gianina Cărbunariu la sfârşitul lui martie repetiţiile pentru un nou proiect pe care îl facem cu un teatru din Hamburg, "Hunger for trade" e titlul proiectului, şi sunt vreo şase ţări în acest proiect despre foamea în lume şi despre problema hranei. Aştept un text al Savianei Stănescu, adică textul îl am, dar aştept să vină Saviana Stănescu şi un tânăr regizor Alex Mihail, care acum este la New York, şi la sfârşitul stagiunii să înceapă un spectacol a cărui premieră va avea loc în octombrie şi mai am vreo două proiecte despre care nu vreau să vorbesc. Îl aştept pe Afrim care trebuie să pună ceva pentru Sala de Sus, după vacanţă o să aibă loc premiera, şi eu zic că pentru anul ăsta ajunge, pentru la anul mai am eu ceva în cap dar... încă nu sunt lucruri sigure, aşa că nu pot să vi le spun.

AGERPRES: Vă mulţumim foarte mult şi vă urez succes.
Dorina Lazăr: Să fie, să dea Dumnezeu să avem succes, să vină lumea la teatru. Ştiţi ce plăcut este să ai mesaje de la spectatori şi care să îţi spună cât de bine se simt aici şi e adevărat că e o chestie pe care o aud mereu de la trupele invitate, au fost nişte japonezi care mi-au spus odată "e o ceva, e o energie bună, e o energie plăcută între zidurile astea''. Pesemne că atâţia artişti câţi au trecut pe aici şi-au lăsat duhul. AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.