Povestea grupului Song a început în 1974. Oameni tineri, studenţi, frumoşi. Erau o pată de culoare şi de viaţă într-o realitate cenuşie, la acea vreme. Era un cor care nu cânta melodii patriotice, iar cei care îl alcătuiau nu erau îmbrăcaţi în costume negre şi rochii lungi, tot negre, înţepeniţi pe o scenă. Era ceva ce nu mai se mai văzusem până atunci. Un grup de tineri veseli, care dansau în ritmul melodiilor, îmbrăcaţi modern, în culori vii, care trăiau muzica şi cântau cu o plăcere ce li se citea pe chip şi în priviri.
''Totul a început în '74. Noi eram un grup de studenţi la limbi germanice şi voiam să cântăm muzică americănească... Pe atunci, să vorbeşti engleza era considerat un gest cam subversiv. (...) Am cunoscut nişte conservatorişti. Oanţă era printre ei. Am început să lucrăm cu Bibi Coman şi cu Oanţă melodii de negro spirituals şi altele. După terminarea Conservatorului, Bibi a fost repartizat la Moţătei, în judeţul Mehedinţi, iar Oanţă în comuna Scânteia, de lângă Slobozia, adică aproape de Bucureşti. Astfel că, prin selecţie naturală, am rămas sub conducerea lui Oanţă", îşi amintea, într-un interviu, unul dintre fondatorii grupului, Gabriel Pâslaru.
În cei aproape 20 de ani de existenţă, sute de studenţi au trecut prin sala 11 a Casei de Cultură 'Grigore Preoteasa" pentru a cânta în Song.
"Poate înainte de toate Song-ul înseamnă mereu 20 de ani. Chiar dacă ne-am aflat în 1973, sau 1979, sau 1986. Timpul pare nemişcat când aerul care te înconjoară e proaspăt şi merită respirat", spunea Ioan Luchian Mihalea, conducătorul şi dirijorul grupului, căruia toţi cei apropiaţi îi spuneau simplu - Oanţă.
Ce a însemnat perioada Song în viaţa membrilor săi? "Muzică, dans, poezie, tinereţe, prospeţime", "Posibilitatea de a ieşi din atmosfera zilnică şi de a intra într-o zonă a artei în care te poţi juca", "Muzică plus distracţie, cât mai nebuneşte cu putinţă", "O familie de-a dreptul extraordinară!", "Dorinţa de a împleti arta cu buna dispoziţie", "O boală de care n-ai vrea să te mai vindeci niciodată!" - sunt câteva gânduri de suflet ale celor care şi-au pus amprenta vocii în corul studenţesc Song.
Mare parte dintre cei care au trecut prin Song sunt în prezent artişti cu acte în regulă. Unul dintre primii membri ai grupului a fost actorul Bogdan Stanoevici. La vremea când Song-ul era la început, Bogdan era elev la Liceul ''I.L.Caragiale'', în clasa a XI-a.
''La început au fost 8 studenţi la Limbi Străine şi la Conservator şi apoi 12. 12 oameni furioşi, printre care eram şi eu. Primele mele experienţe artistice au fost cu Song-ul, inclusiv prima poezie pe care am spus-o în faţa camerelor, într-o emisiune a lui Tudor Vornicu. Era poezia 'Un duel' de Topârceanu. Şi pentru că eu îmi construisem un personaj bâlbâit şi spuneam 'eroii mei sunt doi co-co-coşi', mi-am căpătat porecla de 'Coco de la Song'", îşi aminteşte Bogdan Stanoevici într-un interviu.
Un moment care l-a marcat pe actor a fost acela în care, într-un spectacol la Sala Palatului, au cântat colinde.
''Făceam în fiecare an un spectacol în decembrie, chiar de ziua lui Oanţă, la Sala Palatului. Şi-n primul an, am cântat două colinde, am crezut că se rupe sala. A fost o reacţie extraordinară. Urlete! Să auzi în sala congreselor PCR colinde cu 'Fecioara Maria naşte pe Mesia'....'', povesteşte Bogdan Stanoevici.
Dar acest obicei al lui Oanţă de a merge cu Song-ul la colindat era binecunoscut. Mergeau în Bucureşti, la casele artiştilor, dar şi la munte. În vacanţe mergeau la Poiana Braşov şi luau hotelurile la rând. Apoi plecau în Braşov şi luau casele la rând. Peste tot erau primiţi cu bucurie, erau invitaţi în casă, la masă.
Actriţa Adriana Mocca îşi aminteşte cum s-a alăturat grupului Song. ''Eram în clasa a X-a şi am văzut Song-ul la televizor. I-am spus mamei: 'Eu am să cânt cu ei'. Mi-am întins antenele, am aflat că repetă la Casa Studenţilor şi într-o zi m-am înfiinţat acolo. L-am văzut pe Oanţă, i-am spus ce vreau. El m-a întrebat în ce an sunt, iar eu am spus anul doi, că eram clasa a X-a. (...) Aproape o lună am stat pe margine la repetiţii şi de-abia apoi am intrat în grup. La un moment dat, m-a întrebat iar Oanţă: 'Da' tu la ce facultate eşti?'. 'La Liceul Dimitrie Cantemir', am spus, înghiţind în sec. 'Aoleu!!! Eşti minoră!'. A chemat băieţii din cor şi le-a spus: 'În fiecare seară faceţi cu rândul şi o duceţi pe domnişoara acasă'", povesteşte Adriana, într-un interviu.
Şi ea îşi aminteşte de colindele din vacanţele de la Poiana Braşov.
''Mergeam în tabără la Poiana Braşov şi, în tren, colindam. Oanţă ne punea pe mine şi pe încă o fată în primul rând cu căciuliţele în mână şi strângeam o grămadă de bani. Bineînţeles că îi spărgeam din prima seară la Şura Dacilor. Într-un an am colindat în holul unui hotel şi de atunci ne chemau ei. Era secretul nostru'', îşi aminteşte Adriana Mocca.
Printre numele cunoscute care au trecut prin Song se numără Ducu Bertzi, Bianca Ionescu, Doina Matei Pocorschi, Bogdan Dragomir, Luminiţa Velciu, Dana Rogoz, Gianina Corondan.
Aceasta din urmă era studentă la ASE şi venise la casa de Cultură a Studenţilor pentru a se înscrie în ''Pod'', clubul de teatru.
''Cum uşa de acolo era închisă, am urcat la camera 11, unde auzisem că repetă Song-ul. Oanţă făcea preselecţie şi mi-a zis şi mie: 'Ia cântă-mi, tu, un cântecel'. Şi am cântat 'Am bicicletă'. El a replicat: 'Bagă, tu, ceva mai liric, că eşti fată!', şi-atunci am zis cap-coadă, cu lacrimă, 'Rugă pentru părinţi', dar cred că tot pentru 'Bicicleta' m-a luat", îşi aminteşte Gianina Corondan.
Filtrând amintirile, poveştile, întâmplările, aventurile celor care au fost colegi în Song realizezi că aceşti tineri au fost norocoşi, au avut o studenţie altfel decât a celorlalţi, pentru că îşi aparţineau unii altora, împărţeau repetiţii, emoţii, nopţi de nesomn, vacanţe, petreceri, spectacole, turnee, filmări, înregistrări, revelioane şi mai ales aceeaşi pasiune. Iar cel care a făcut posibil acest lucru, liantul dintre ei era Oanţă. Datorită unui talent special, a pasiunii pentru muzică şi teatru şi a dragostei pe care a avut-o pentru grup.
Foştii membri ai Song-ului îşi amintesc bine că Oanţă avea obiceiul de a-i stimula la anumite spectacole atunci când erau obosiţi sau când i se părea lui că le cam lipseşte energia pentru a da un spectacol cât mai bun. Şi atunci începea să facă o serie de gesturi pe care publicul nu le vedea, mimici caraghioase, adresate unuia ori altuia din grup, sau tuturor. Rezultatul, de cele mai multe ori, era că se mobilizau şi reuşeau să cânte cu pasiune şi plăcere chiar în momentele mai dificile.

Din amintirile grupului

La Slatina, mare surpriză la cazarea într-un cămin de elevi: aşternuturile foşneau misterios la cea mai mică atingere. Sub ele s-au găsit teancuri de carnete pe care copiii doreau să aibă autografele Song-ului. Şi le-au avut...La Iaşi, în aşteptarea autobuzului de Suceava, grupul a început să fredoneze un cântec. A urmat apoi un concert ad-hoc în aer liber. Tot acolo, la un concurs, din cauza aglomeraţiei, Song-ul a fost nevoit să aştepte pe scenă evacuarea sălii pentru a o putea părăsi. Dar a părăsit-o cu diploma şi titlul de laureat... În Maramureş... Ce să creadă un biet sătean când vede la televizor grupul Song şi în camera sa intră nouă băieţi din grupul amintit şi cu Oanţă zece?... La Polovragi, în sala Căminului Cultural, erau 40 de oameni pe scenă şi 30 în sală. Enigma: grupul Song fusese programat la concurenţă cu o nuntă. Dar la plecare, oprindu-se să îi cânte miresei, Song-ul a fost recunoscut şi asimilat nuntaşilor.

Fratele mai mic al Song-ului, Minisong

În anul 1973, Oanţă a înfiinţat corul de copii Minisong - o miniatură a Song-ului, în care a îndrumat paşii multor copii spre muzică. I-a învăţat pe cei mici piese din folclorul românesc şi universal, titluri celebre din muzica de film, canţonete, muzică din operete. Au avut numeroase turnee, au fost pe aproape toate scenele ţării şi în străinătate, se pregăteau chiar de un adevărat turneu în America.
Alina Sorescu a fost cea mai mică membră a grupului Minisong. Avea doar 4 ani atunci când l-a întâlnit prima oară pe Oanţă. Îşi aminteşte şi astăzi cu emoţie ziua în care a vorbit prima oară cu el.
''Ioan Luchian Mihalea a fost pentru mine primul mentor, cel dintâi om care m-a ajutat sa scap de tracul inerent de pe scenă. Era foarte apropiat de noi şi de părinţii noştri, dar şi exigent când venea vorba de repetiţii. Scotea untul din noi. Îmi amintesc de succesul pe care îl aveam în ţară sau în turneele peste hotare pe care le făceam. Am fost în Franţa, Belgia şi tot felul de locuri noi pentru mine, pe vremea când nu se prea ieşea din ţară. Eram mezina grupului şi mă striga Soreasca. A fost un show-man cum greu se va mai găsi unul. Fredonez şi acum cu plăcere melodii pe care le-am învăţat de la el", mărturiseşte Alina Sorescu.
Au trecut 20 de ani de când Ioan Luchian Mihalea a plecat... În lumea de unde vin colindele pe care le cânta. Fără el, Song-ul n-a mai fost la fel. Oamenilor talentaţi care au trecut prin Song le lipseşte. Alături de el s-au simţit tineri, frumoşi şi liberi. Împreună cu el aveau atitudine, zâmbeau, de la el au învăţat discreţia şi respectul pentru public.
Dar an de an, fie că au fost în Song, fie în Minisong, foştii elevi ai lui Oanţă se adună, pe 15 decembrie, în fiecare an, pentru a-l sărbători. Nu contează că el lipseşte fizic, spiritual trăieşte. Face parte din ei, prin ceea ce a sădit în fiecare dintre ei. Song-ul - un fenomen? Da, dar şi o lecţie de viaţă. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu)