INTERVIU Scriitorul Andrei Makine: Nu caut iubirea debordantă nici a jurnaliștilor, nici a cititorilor

 •  Cultură
1325 afişări

Scriitorul Andrei Makine, care a fost invitatul special al Târgului de Carte Gaudeamus, ce s-a încheiat duminică, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că nu caută nici iubirea publicului, nici cea a jurnaliștilor, ci doar dorește să aibă libertatea de a scrie.

3004dbca-8d6c-4915-8f04-791b8ca5f662

Foto: AGERPRES FLUX / ALEX TUDOR

Makine a lansat la București romanul "O femeie iubită", apărut la editura Polirom, carte ce vorbește despre viața împărătesei Ecaterina cea Mare și încercările unui regizor de a realiza un film inspirat de aceasta. În interviu, Andrei Makine vorbește despre începuturile sale ca scriitor, despre cât de ''pudică'' este limba rusă și despre scrisorile pe care le primește de la admiratori.

AGERPRES: Romanul dumneavoastră "O femeie iubită" vorbește despre încercările unui cineast, Oleg, de a realiza un film despre Ecaterina cea Mare. În ce măsură cercetarea dumneavoastră referitoare la împărăteasa Ecaterina se aseamănă cu documentarea regizorului Oleg din carte?
Andrei Makine: Ecaterina a II-a este un personaj foarte prezent în Rusia. Există muzeul Ermitaj, din Sankt Petersburg, care îi poartă semnătura. De fapt, când te plimbi prin Sankt Petersburg, observi că Ecaterina este peste tot. Ecaterina a II-a a fost mereu un personaj care m-a intrigat. Era o personalitate cu foarte multe fațete. La un moment dat a spus că marea ei suferință a fost să trăiască o clipă fără a iubi. Am zis "Uau, ce declarație romantică!" Pe de altă parte, Ecaterina a avut zeci și zeci de amanți. Era o femeie foarte puternică, de fapt a fost femeia cea mai puternică din istorie și care, în același timp, a dus o viață foarte discretă. Era o persoană care nu și-a tutuit servitorii niciodată. Dacă se trezea dimineața și vedea că servitoarea sa dormea, nu o trezea, ci făcea ea treburile care îi erau desemnate acesteia. În tinerețe am fost expus acestor fațete foarte diferite ale Ecaterinei, aspecte care m-au intrigat și mereu m-am întrebat cine era cu adevărat Ecaterina. Din acest motiv am decis să scriu acest roman, în care vorbesc de încercarea de a face un film despre ea. Tentativele cinematografice au fost multe. Într-unul, rolul titular a fost deținut de Marlene Dietrich, altul a avut tonuri aproape pornografice. Pe mine m-a interesat să scriu o carte care vorbește de un film. De ce este această abordare interesantă? Pentru că este vorba de o alegere estetică pe care trebuie să o facă cineastul — să facă un rezumat al acestui destin într-o oră și 40 de minute dintr-un film.

AGERPRES: Ecaterina a fost cu adevărat "o femeie iubită"? A avut foarte mulți amanți, dar ea a fost iubită cu adevărat?
Andrei Makine: Cred că a fost iubită și părerile mele sunt susținute de surse de a căror veridicitate nu mă îndoiesc. Există dovezi să le spunem indirecte ale acestui fapt. Există în arhive scrisori ale lui Lanskoi (Alexander — n.r.) în care acesta vorbește despre "călătoria noastră". Apoi, mai este pasiunea sa numismatică. (...) Putem spune că Lanskoi a fost singura și marea iubire a Ecaterinei. Lanskoi nu i-a cerut niciodată nimic Ecaterinei. Alți amanți așteptau ca aceasta să le ofere titluri nobiliare, bani. El nu a cerut niciodată nimic, nici pentru el, nici pentru apropiații săi. După moartea lui, Ecaterina a fost pur și simplu sfârșită. E adevărat, a suferit și după alți amanți din viața sa, dar acelea erau doar scurte episoade. Dar cu Lanskoi a fost diferit.

AGERPRES: Ați spus într-un interviu că limba rusă ar fi fost "prea pudică" pentru a scrie "O femeie iubită". Puteți să explicați mai mult?
Andrei Makine: În limba rusă, vocabularul iubirii este, cum să îi spun..., populat cu cuvinte care fac parte din aria obscenului. Nu ai posibilitatea de a spune lucrurile elegant, cum este cazul limbii franceze. Mă gândesc că francezii, datorită literaturii lor libertine, cu autori precum Marchizul de Sade și alții... mă gândesc că limba franceză deține această măiestrie în ceea ce privește descrierea actului amoros cu eleganță. Pe de altă parte, literatura rusă este pudică, nu are asemenea episoade nici în Turgheniev, nici în Tolstoi... de Dostoievski să nu mai vorbim... deci nu există un vocabular rus... exersat în această privință. Așadar, din acest punct de vedere mi-a fost mai simplu să scriu în franceză.

AGERPRES: Sunteți unul dintre scriitorii care primesc scrisori de la admiratori. Care e cea mai frumoasă, cea mai memorabilă scrisoare de acest gen?
Andrei Makine: Da, primesc foarte multe scrisori. Primesc mii, mii de scrisori. E greu de spus. Dar cred că articolul despre mine care m-a intrigat cel mai tare a fost în Charlie Hebdo, o publicație de satiră, în care autorul scria: "Tocmai citesc o carte de Makine și e atât de frumoasă încât mă face să iubesc Franța" și continua: "Nu voi mai citi Makine pentru că mi-e teamă că voi fi dezamăgit". (râde) Da, există și scrisori pe care le apreciez mult. Una foarte importantă pentru mine mi-a fost trimisă după ce am publicat "Cette France qu'on oublie d'aimer" ("Franța pe care uităm să o iubim" — n.r.). Acesta este un text despre periferiile franceze în care am încercat să spun ce înseamnă Franța pentru mine, ce înseamnă Franța pentru imigranți, pentru imigranții ruși care au ajuns în această țară. În presă nu a existat niciun ecou după publicarea acestui text. Tăcere totală. În acel moment am primit o scrisoare de la un bărbat de 92 de ani, veteran de război. Mi-a scris că îmi apreciază cartea și că știe detalii legate despre ceea ce scriu acolo. Am spus că trebuie să îl cunosc pe acest om și astfel ne-am împrietenit. Are 96 de ani și în curând își va sărbători centenarul.

AGERPRES: La rândul dumneavoastră ați scris scrisori autorilor pe care îi apreciați?
Andrei Makine: Nu scriu așa ceva. Nu cred că este cel mai potrivit mod de a comunica. Nu îmi place genul epistolar. Mi se pare un pic fals. Vrei să transmiți un mesaj, dar în scrisoare trebuie să incluzi formule de politețe, o grămadă de exerciții de stil.

AGERPRES: V-ați întâlnit săptămâna trecută cu studenții Facultății de Litere de la București. Ce sfaturi i-ați da unui tânăr scriitor?
Andrei Makine: Să fie observator. Să observe lumea așa cum este ea, să nu îi scape nimic, să absoarbă tot, să aibă doi ochi mari deschiși asupra lumii. A fi scriitor înseamnă 96% muncă și 4% — Doamne ajută!—talent. E ca la sportivi. Nu am avut niciodată înclinații spre sport, nu am avut suflu, la fel cum nu am avut niciodată ureche muzicală sau cum am fost, într-un fel, handicapat în ceea ce privește matematica.

AGERPRES: Cum ar trebui să facă față refuzurilor?
Andrei Makine: La mine a fost simplu. În tinerețe aveam o cameră minusculă de 6 metri pătrați și am ajuns să dorm pe manuscrisele mele refuzate. Am făcut tâmpenia de a le lega. Așa că veneau înapoi cu pete de cafea, cu diferite defecte, așa că nu le puteam trimite altor edituri. Dacă nu erau legate, aș fi putut înlocui paginile murdare, dar așa trebuia să le păstrez. Cum am avut sute de refuzuri, chiar și pentru "Testamentul francez" — toată lumea spune "O, vai, ai câștigat premiul Goncourt!", dar am fost refuzat de multe, multe ori.

AGERPRES: Cum ați găsit puterea de a retrimite manuscrise respinse de atâtea ori?
Andrei Makine: Nu le trimiteam prin poștă. În primul rând pentru că era prea scump să fac asta, apoi voiam să mă uit în ochii editorilor cărora le dădeam textul meu. Așa că apăream cu manuscrisul sub braț și vorbeam cu ei. Editorii îmi observau accentul și gândeau: "Dacă vorbește cu accent sigur și scrie cu accent". Se gândeau că dacă am un accent străin probabil că se va vedea lucrul acesta în modul în care scriu, în gramatica mea...modul în care pun accentul.


AGERPRES: Ați simțit vreodată că scrieți "cu accent"?
Andrei Makine: Fiecare scriitor are "accentul" său, este respirația sa. Lingviștii pot spune că fiecare dintre noi vorbește o limbă diferită. Vorbim fiecare câte un "idiolect". De exemplu, în română începeți frazele într-o anumită manieră. Prietenii dumneavoastră își încep în alt fel frazele deci, într-o măsură, vorbesc o limbă diferită. Scriitorii, se poate spune, că au cu atât mai mult o limbă a lor, personală.

AGERPRES: Când este vorba de un scriitor de succes, un scriitor cu premii, este vorba și de compromisuri în ceea ce privește arta sa?
Andrei Makine: Nu, nu, eu deja am schimbat o grămadă de editori ca să nu fac compromisuri. Cred că am schimbat vreo zece edituri. Este foarte inconfortabil să schimbi editura pentru că asta implică să schimbi ofițerii de presă, echipa care se ocupă de opera ta în străinătate. Dar eu nu am avut îndoieli când am schimbat editura. Când au existat fricțiuni care m-au făcut să mă simt inconfortabil am zis "foarte bine, vă mulțumesc, la revedere!". Sunt alegeri simple, care nu necesită foarte multe întrebări. Dacă scrii cărți la comandă, scrii cărți proaste. Dacă scrii pentru public — ai aceeași soartă. Nu trebuie să scrii nici cărți comuniste, nici cărți socialiste, nici cărți de dreapta, nici cărți de stânga. Balzac era de formație monarhist, dar a scris cărți contra monarhismului. Avea un imperativ care îi cerea să scrie așa. Ceea ce exprima oral, credințele sale, sunau prost pe hârtie.


AGERPRES: Care este programul dumneavoastră de scris?
Andrei Makine: Muncesc mult, nu am niciun alt ritual...muncesc, muncesc, muncesc, revizuiesc, revizuiesc, revizuiesc...

AGERPRES: Aveți un program anume?
Andrei Makine: Da... programul socialist. (râde) Nu, muncesc foarte mult. Toată lumea vorbește despre "teama de foaia albă". Îmi vine mereu să râd când aud asta — "teama de pagina albă". Problema cu autorii în Franța... literatura din Franța este lejeră....oamenii se gândesc "ah, ce idee bună! să o scriu aici pe pagina albă!". Bineînțeles că există o teamă când nu te gândești pe îndelete la ce scrii. Eu cunosc ultimul cuvânt al romanului meu când mă apuc de scris. Structura, lucrurile de finețe, vin după, este altă chestiune.

AGERPRES: Vă considerați "un scriitor iubit"?
Andrei Makine: De cine?

AGERPRES: De cititori...
Andrei Makine: De exemplu, jurnaliștii nu sunt înnebuniți după mine... e adevărat. Nu caut iubirea debordantă nici a jurnaliștilor, nici a cititorilor. De ce să mă iubească? Eu vreau să scriu ce îmi doresc și să fie frumos. Reacția celorlați... da, e importantă, dar nu o aștept...dacă aștepți o reacție... scrii prost.

***
Născut în Siberia, dar stabilit la Paris spre sfârșitul anilor '80, Andrei Makine se numără astăzi printre cei mai apreciați scriitori francezi contemporani, fiind asimilat de țara de adopție imediat după succesul răsunător al romanului "Testamentul francez" (1995; Polirom, 2002, 2013), distins cu cele mai prestigioase premii literare din Franța: Prix Goncourt, Prix Medicis și Prix Goncourt des Lyceens.

Scrise într-un stil sobru și evocator inconfundabil, romanele sale au încântat publicul cititor, fiind traduse în peste patruzeci de limbi. Printre volumele sale cunoscute se numără "Crima Olgăi Arbelina" (2001), "Pământul și cerul lui Jacques Dorme" (2004), "Femeia care așteaptă"(2005), "Iubirea omenească" (2007), "Recviem pentru Est" (2008), "Viața unui bărbat necunoscut" (2010) și "Cartea scurtelor iubiri eterne" (2011). În 2005, scriitorul a fost recompensat cu Premiul Prințul de Monaco pentru vasta sa carieră literară. AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe