Grădina Botanică din Bucureşti a fost înfiinţată în 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, la iniţiativa doctorului Carol Davila.
Amenajată parţial între anii 1860-1866 după indicaţiile directorului grădinii publice din acea vreme, Ulrich Hofmann, grădina a ocupat o suprafaţă de 7 ha din incinta parcului, care se întindea în jurul mânăstirii Cotroceni.
Începând cu anul 1866, conducerea Grădinii Botanice a fost preluată de către profesorul dr. Dimitrie Grecescu, care a contribuit substanţial la dezvoltarea ei ulterioară, atât prin îmbogăţirea colecţiilor şi stimularea relaţiilor de schimb cu grădinile botanice din alte ţări europene, cât şi prin publicarea primului catalog de plante existente în sectoarele în aer liber şi în serele grădinii, catalog care includea 3.700 de specii.
După 1870, progresul Grădinii Botanice a fost brusc întrerupt, terenul fiind destinat amenajării unui parc de agrement pentru familia regală. Astfel, în 1874 a fost mutată în centrul oraşului, în faţa Universităţii, pe terenurile Palatului Şuţu. În acelaşi an, instituţia a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe, sub conducerea lui Dimitrie Brândză.
În 1884, grădinii i se repartizează terenul pe care se află şi în prezent, în partea vestică a Capitalei, pe malul drept al Dâmboviţei, lucrările de amenajare efectuându-se sub îndrumarea savantului Dimitrie Brândză, cel care este şi fondatorul Institutului Botanic.
După anul 1944, Grădina Botanică a fost reorganizată, iar în 1960, Institutul Botanic aflat în incinta grădinii a primit o construcţie modernă unde se ţin şi cursurile de specialitate pentru studenţii Facultăţii de Biologie.
Pentru speciile de plante exotice, grădina a fost prevăzută cu sere şi instalaţii care asigură crearea condiţiilor de climă adecvate. În anul 1976 a fost dat în folosinţă un nou ansamblu de sere (prima seră datează din anul 1891), ocupând o suprafaţă de peste 2.100 de metri pătraţi şi având toate dotările tehnice necesare, capabile să adăpostească cele 3.500 de specii de plante pentru care vechile sere nu mai corespundeau.
Grădina Botanică dispune de o suprafaţă de 17,5 hectare, pe care cresc peste 10.000 de specii de plante de pe toate continentele, pe diferite forme de relief amenajate special, plante exotice, industriale, medicinale, decorative, acvatice, cărora li se adaugă un bogat rozariu cu peste 200 de specii de trandafiri. În cadrul grădinii funcţionează, de asemenea, o pepinieră, un sector de experimentări precum şi un muzeu botanic cu exponate deosebit de interesante.
Este organizată în sectoare în aer liber populate cu plante anuale şi perene (Sectorul Decorativ, Sectorul Plante rare, Sectorul Flora mediteraneană, Sectorul flora Dobrogei, Sectorul Grădina italiană, rosariul, colecţia de irişi, Sectorul Plante utile şi Sectorul Sistematic), sere de expoziţie care adăpostesc compartimente speciale pentru plante din diferite regiuni ale planetei (palmieri, orhidee, ferigi exotice, plante tropicale şi subtropicale, plante suculente, cactuşi, bromelii) şi sere de producţie.
Pavilionul central al serelor poate găzdui plante de până la 18 m înălţime. În cadrul complexului de sere au fost amenajate două compartimente cu instalaţii de ploaie artificială şi cu bazine de retenţie a apei care sunt destinate orhideelor şi plantelor carnivore, alte două compartimente pentru ferigi, gimnosperme (conifere) şi plante mediteraneene, sectorul colecţiei de cactuşi şi plante suculente mari, care se dezvoltă în condiţii climatice identice cu cele din America de Sud şi Mexic, un bazin cu apă încălzită pentru plantele exotice, unde înfloreşte nufărul Victoria regia, plantă originară din zona tropicală a Americii de Sud, ale cărei frunze rotunde depăşesc în diametru 2 m şi ale cărei corole se deschid noaptea.
Dintre plantele mai deosebite existente în grădină se disting tătăneasă de pădure (Symphytum ottomanum) - care obişnuieşte să dispară, fără urme, pentru a reapărea la distanţe ce ating uneori 50 m -, irisul pitic de stepă (care dacă este plantat pe un teren în pantă se caţără pe versant până ajunge pe creastă, unde primeşte mai mult soare), o specie de cactus cu fructe comestibile.
Începând cu anul 1994, cu prilejul primei Sesiuni Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică din Bucureşti primeşte numele profesorului Dimitrie Brândză. AGERPRES/(Documentare)