Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mihai Eminescu a fost pomenit, marţi, în bisericuţa familiei Eminovici din incinta Memorialului Ipoteşti, în cadrul unui Te Deum oficiat cu prilejul împlinirii a 132 de ani de la moartea marelui poet.

La ceremonia religioasă au participat reprezentanţi ai administraţiei judeţene, printre care şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Dăscălescu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Dănuţ Huţu, dar şi numeroşi oameni de cultură din întreaga ţară, printre care şi fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru.

"Este pentru noi o bucurie că oamenii se adună nu doar de ziua lui, ci tot timpul anului vin şi îl comemorează şi îl pomenesc şi vin aici să călătorească pe urmele lui Eminescu, aici unde a stat o vreme. Ipoteşti, în general, este emblema vieţii lui Eminescu, este chintesenţa prezenţei lui în lume. Noi cerem lui Dumnezeu iertare pentru păcatele pe care el şi familia lui le-au săvârşit în lume, că toţi suntem păcătoşi, dar oare nu trebuie să îl rugăm noi pe Eminescu să ne ierte pentru multe din păcatele pe care le-am făcut noi împotriva patriotismului, că nu am fost la fel de patrioţi ca el, că nu am simţit la fel de româneşte ca el? El cu adevărat a fost un român desăvârşit", a afirmat, în cuvântul său de înţelepciune, preotul Valentin Tincu de la biserica din Ipoteşti.

 


Foto: (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES


Biserica veche a satului, datând de la începutul secolului a XIX-lea, a fost cumpărată de Raluca Eminovici, devenind astfel lăcaş de rugăciune al familiei. Lângă bisericuţă se află cimitirul cu mormintele a patru dintre membrii familiei lui Mihai Eminescu: Raluca şi Gheorghe, părinţii poetului, dar şi Iorgu şi Nicu, doi dintre fraţii săi.

Ulterior slujbei de pomenire, la bustul lui Eminescu din incinta Memorialului Ipoteşti a avut loc o depunere de jerbe de flori.

 


Foto: (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES


Totodată, în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici, profesorul Mircea A. Diaconu a făcut o lectură din Perpessicius, cel care s-a dedicat, începând din 1933, celor 15.000 de pagini ale manuscriselor lui Mihai Eminescu, rezultând ediţia critică a operei poetului ('Opere', I-VI, 1939-1963).

Tot marţi, în cadrul Zilelor Eminescu de la Ipoteşti, a fost acordat Premiul pentru promovarea operei eminesciene actorului Ion Caramitru, pentru contribuţia sa la transmiterea operei lui Eminescu. AGERPRES/ (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.