Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil-Ştefan Niţulescu, a anunţat joi că expoziţia permanentă a instituţiei nu va putea fi redeschisă la 1 decembrie din cauza lipsei finanţării, urmând să fie redeschisă abia la finele anului 2020.

"Pentru a remonta expoziţia permanentă avem nevoie de un buget, pe care să-l dedicăm strict acestei activităţi, de 2,6 milioane de lei. Or, tot bugetul Muzeului Ţăranului, în acest an, inclusiv salariile, este de 9,6 milioane de lei. Cu alte cuvinte, mult sub necesar. Este limpede că anul acesta, în 2019, nu vom putea nici măcar să ne apucăm de reorganizarea expoziţiei permanente. Eu speram destul de naiv să-mi imaginez că de la 1 decembrie, în cinstea Zilei Naţionale, să putem redeschide muzeul. Acum am reportat acest termen cu un an", a declarat Niţulescu, pentru AGERPRES, la finalul unei conferinţe de presă dedicată prezentării programului Zilelor Muzeului Ţăranului.

El a precizat că dacă bugetul MNŢR va fi suficient, în anul 2020, "cu un efort considerabil" al echipei instituţiei, expunerea permanentă va putea fi redeschisă.

"Aceasta presupune nu doar remontarea obiectelor într-un mod care a fost imaginat de echipa care a gândit această expoziţie în urmă cu aproape 30 de ani. Vor fi şi două săli noi, care nu existau până la lucrările de consolidare şi restaurare, şi acestea vor fi creaţia colegilor mei actuali", a mai spus directorul general al MNŢR.

Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor şi ca Ziua Crucii, MNŢR organizează Zilele Muzeului Ţăranului, care va avea loc în perioada 12 - 22 septembrie.

Aflată la cea de-a şaptea ediţie, manifestarea se deschide, joi, cu vernisajul expoziţiei de tapiserie şi colaj textil de Cela Neamţu, intitulată "Restituiri".

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri va avea loc în acest an în perioada 13 - 15 septembrie, iar în ajunul sărbătorii, vineri, 13 septembrie, de la ora 16,00, pr. conf. dr. Radu Petre Mureşan, paroh la Biserica Izvorul Tămăduirii Mavrogheni, va conferenţia despre "Sfânta Cruce - păzitoarea creştinilor.

Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, sâmbătă, 14 septembrie, echipa de la Arhiva de Imagine MŢR invită publicul pe peluza din faţa muzeului, între orele 15,00-18,00, să afle de ce are nevoie o arhivă - şi, în general, un muzeu - ca să dureze şi să (ne) păstreze vii.

În fiecare sâmbătă, de la ora 11,00, copiii din corul Cantus Mundi vor susţine concerte în faţa bisericuţei din lemn, prin proiectul "Oraşul cântă", dezvoltat ca program asociat Festivalului Internaţional "George Enescu" 2019.

Tot în această perioadă, publicul cinefil este aşteptat la Cinema Muzeul Ţăranului, unde vor avea loc proiecţii de filme în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 16, Festivalului Pelicula şi al evenimentului "Un secol de cinema românesc la Bucureşti". AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.