Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un scarabeu care provine dintr-un mormânt din Memphis şi care pare să fi fost o amuletă ataşată de ţesătura de pe pieptul unei mumii va fi piesa de atracţie a unei viitoare expoziţii a Muzeului Naţional al Banatului (MNB), aceasta fiind o donaţie care a intrat în proprietatea instituţiei de cultură.

Potrivit unei postări pe pagina de facebook a MNB, misteriosul scarabeu este neperforat, din piatră verde şi inscripţionat, exact aşa cum găsim relatări în "Cartea Morţilor": "Aveţi grijă să faceţi un scarabeu din pietre verzi şi să-l aşezaţi pe pieptul persoanei decedate, căci acesta va juca pentru el 'deschiderea gurii'".

 



"Baza scarabeului este gravată cu un copil aşezat cu faţa spre dreapta privitorului. Însemnele ce pot fi citite sunt Pa khered n Re ('Copilul lui Re'), semne ce apar în interiorul unui cadru oval. Steatitul, materialul din care a fost confecţionată amuleta, are o putere, pare-se, specială, fiind capabil să conducă o persoană decedată către o viaţă nouă, veşnică", se arată în postare, unde se menţionează că piesa va fi prezentată cât de curând într-una din expoziţiile MNB.

Scarabeii au servit drept simboluri ale esenţei nepieritoare, ale nemuririi şi învierii. Dar în viaţa pământească, reprezentările scarabeului erau păzitori ai caselor şi paznici ai inimii omului. Faptul că s-au găsit atât de mulţi scarabei din piatră dovedeşte că aceştia erau unul dintre obiectele decorative preferate ale egiptenilor. Datorită legăturii sale cu Soarele, scarabeul simboliza partea sacră din natura omului. Aripile sale frumoase erau ascunse sub carapacea lucioasă, simbolizând sufletul înaripat al omului ascuns în învelişul său terestru.

 



Scarabeul este unul dintre cele mai vechi simboluri utilizate de către vechii egipteni, faraonii s-au închinat acestor vietăţi şi cel mai probabil aveau o importanţă sacră pentru ei, aşa cum este crucea pentru creştini, mai menţionează MNB. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Muzeul Național al Banatului / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.