Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regizorul ucrainean Sergei Losnitsa a primit trofeul "Anonimul" pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei universale şi va susţine, sâmbătă după-amiaza, un masterclass în cadrul Festivalului internaţional de film independent cu acelaşi nume, care se desfăşoară în această perioadă în satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES, festivitatea de premiere a avut loc joi seara şi a fost urmată de proiecţia primului său lungmetraj de ficţiune "My Joy". În introducerea acestui film, pe scenă a urcat şi actorul român Vlad Ivanov, colaborator al cineastului la primele sale lungmetraje de ficţiune, "My Joy" şi "In the Fog".

"Am venit la 'Anonimul' direct din studioul de editare al următorului meu film, care va fi prezentat în câteva săptămâni în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia. Nu mă opresc, nici măcar acum, după ce am primit acest trofeu, am foarte multe filme de făcut, inclusiv ceea ce cred că va fi cel mai bun film al meu. Vă mulţumesc pentru acest premiu şi pentru că arătaţi publicului filmele mele", a spus Sergei Loznitsa în discursul său de acceptare a Trofeului Anonimul, înmânat de directorul artistic al festivalului, Miruna Berescu.

Aceeaşi sursă precizează că cea de-a 16-a ediţie a festivalului de film "Anonimul" îi dedică regizorului Sergei Loznitsa o retrospectivă cu şapte dintre filmele sale, "My Joy", "In the Fog", "A Gentle Creature", "Donbass", "Maidan", "Austerlitz" şi "The Trial". Actorul Vlad Ivanov, de asemenea invitat special la eveniment, se regăseşte pe genericul a două dintre cele 4 filme de ficţiune regizate de Loznitsa, "My Joy" şi "In the Fog".

Sâmbătă, de la ora 15,00, Sergei Loznitsa va susţine un masterclass, iar cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune al său, "A Gentle Creature", va rula înaintea Galei de de premiere a festivalului, programată să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 24,00.

Gala de premiere va fi urmată de concertul susţinut de Gojira & Planet H şi de proiecţia filmelor câştigătoare.

În festivalul din acest an au fost selectate 30 de pelicule. Cele mai multe dintre ele, 24, concurează la premiile secţiunilor de scurtmetraj internaţional şi scurtmetraj românesc, iar celelalte şase sunt înscrise în competiţia pentru premiul secţiunii de lungmetraj.

Valoarea totală a premiilor este de 6.000 de euro, câştigătorii festivalului urmând să fie decişi de public.

Accesul la proiecţii este gratuit. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: ANONIMUL IFF/ Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.