COD GALBEN: 08-12-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Studenţii celei de-a XXVI-a ediţii a Academiei Sighişoara, au început, vineri, o serie de concerte în diferite locuri din Cetatea Medievală a Sighişoarei, în cadrul singurei "Schubertiade" care se organizează în România, pentru a marca finalul cursurilor alături de numeroşi maeştri recunoscuţi internaţional.

Schubertiada este o manifestare la modă în Europa în secolul al XIX-lea, care a fost iniţiată pentru a sărbători muzica lui Franz Schubert (1797-1828), care s-a organizat cu precădere, începând cu anul 1815, în timpul vieţii compozitorului, iar acestea erau adunări neoficiale şi informale, ţinute la casele unor importanţi nobili şi industriaşi din Viena, de la care luau parte prietenii şi pasionaţii de muzica lui Franz Schubert.

În acest an, studenţii au susţinut cinci concerte în Biserica Catolică din Cetate şi în sala barocă a Primăriei Sighişoara, după ce anul trecut, la prima ediţie a Schubertiadei a fost susţinută de majoritatea maeştrilor internaţionali reuniţi la Academia Sighişoara .

"Schubertiada are loc pentru a doua oară în Sighişoara şi a izvorât din nevoia de a recrea şi un spirit recapitulativ şi, în acelaşi timp, fr niciun fel de inhibiţie. Acest spirit mi-l imaginez în Viena lui Schubert, unde prietenii se adunau - şi aici suntem totţi prieteni - şi fără niciun fel de inhibiţii se puneau să cânte. Probabil că rezultatul era extrem de interesant, fiindcă atunci era vorba despre genii ale muzicii, însă aceste genii ale muzicii au pus în mişcare acest curent, adică să se facă muzică. În timpul zilei şi, dacă se poate, până nu mai putem. În cazul studenţilor lucrul acesta este cât se poate de benefic, deoarece avem cursuri de muzică de cameră unde îşi aleg, în general, lucrări pe care le văd pentru prima dată, cu colegi pe care îi văd pentru prima dată şi se pun şi fac un lucru spontan împreună, timp de o săptămână. Poate că nu este totul atât de matur încât să vorbim despre înregistrări, însă se cunosc oamenii, se cunosc lucrări noi şi, conform acelui principiu învăţat de curând, în momentul dai lecţii, învaţă doi, aici învăţăm şi noi, învăţăm cum reacţionează tinerii la noi texte şi ne hrănim cu curiozitatea lor, care este reală", a declarat directorul artistic al Academiei Sighişoara, violonistul Alexandru Gavrilovici.

Cea de-a XXVI-a ediţie a Academiei Sighişoara, un festival-şcoală pentru tinerii muzicieni din ţară şi de peste hotare, s-a desfăşurat începând din 1 august până vineri, iar la acesta au participat peste 45 de studenţi din toată lumea.

Între profesorii care au predat la Academia Sighişoara 2019 se regăsesc nume mari ale scenei internaţionale, precum Marc-Antoine Bonanomi (dublu bas), Endre Guran (viola), Alexandru Gavrilovici (vioară), Adrian Kreda (pian), Adelian Oprean (vioară), Gerardo Vila (pian), toţi din Elveţia, Babiloni José Enrique Bouché (violoncel) din Spania, Irina Gavrilovici (canto) din Austria, Collin Hansen (operă) profesor în SUA şi Finlanda, Vladimir Lakatos (ansambluri) şi Verena Sennekamp (violoncel), ambii din Germania. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.