Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Soprana Angela Gheorghiu va primi vineri seară premiul Victoire d'Honneur pentru cariera sa exemplară, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a premiilor Victoires de la Musique Classique, cunoscute drept echivalentul francez al premiilor americane Grammy, informează un comunicat transmis joi AGERPRES.

Invitată specială la ceremonia care va avea loc la Grange au Lac (Franţa), soprana Angela Gheorghiu este prezentată de către organizatori drept "cea mai flamboaiantă, cea mai uimitoare şi mai emoţionantă dintre sopranele de astăzi", arată sursa citată.

Ceremonia decernării premiilor Victoires de la Musique Classique va fi transmisă în direct de la Grange au Lac vineri seară, de posturile France 3, France Musique şi Culturebox.

Născută la Adjud, artista a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Boheme", debutând în acelaşi an la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat pe toate marile scene din lume: la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Shanghai.

Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor şi Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.

Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi, al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca şi al Universităţii din Bucureşti. În 2010, a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către Preşedinţia României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

În 2015, Angela Gheorghiu a primit European Cultural Award pentru Muzică, la Dresda, cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.