Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis, vineri, referitor la conflictul dintre autorităţile locale ale municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului cu privire la "biserica de pe trotuar", că demolarea unei biserici este "un act tulburător şi neavenit", iar soluţia mutării sau translatării, în măsura posibilului, este "aprioric mai bună decât punerea la pământ" a acesteia.

"Orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalţă şi amenajează decât într-un spaţiu riguros adecvat, adică potrivit şi demn de o asemenea nobilă alegere. Există raţiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice şi liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici. Primele dintre acestea sunt legalitatea şi necesitatea obiectivă a construirii ei. Ca orice edificiu ridicat în spaţiu privat sau public, construirea unei biserici presupune toate aprobările necesare din partea autorităţilor locale abilitate", a precizat Bănescu.

Vasile Bănescu a apreciat că "o biserică ortodoxă trebuie să fie pe cât posibil o oază de linişte, de frumuseţe arhitecturală specifică splendidului stil canonic bizantin, un adecvat spaţiu al reculegerii, slujirii şi întâlnirii în linişte cu Dumnezeu, nu contrariul acestora".

"Dumnezeu, cum inspirat spune un gânditor creştin, este mai ales "Oaspetele tăcerii", nu al infernalului zgomot produs de maşinile şi maşinăriile epocii moderne. Orice biserică trebuie să fie ridicată cu cea mai înaltă şi curată responsabilitate pastorală, bun-gust estetic şi rigoare canonică, nu cu vreo suspect impură sau iresponsabilă intenţie străină de toate acestea", a menţionat Bănescu.

Acesta a mai transmis că demolarea unei biserici este un act neavenit.

"Evident că demolarea unei biserici, fie ea şi lipsită de necesarele calităţi menţionate mai sus, este un act tulburător şi neavenit, mai ales în contextul memorial românesc traumatizat încă de demolarea bisericilor sub comunism. Pentru a evita producerea oricărui resentiment procurat de ideea de sacrilegiu şi pentru a nu alimenta un zgomotos complex de persecuţie, soluţia mutării/ translatării (în măsura posibilului) a unui lăcaş de cult este aprioric mai bună decât punerea la pământ a acestuia", a adăugat el.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, i-a cerut arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei judecătoreşti privind desfiinţarea lucrărilor de construcţie la imobilul din zona Macul Roşu, construit ilegal pe trotuar, în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult.

''Au trecut 10 ani de la construirea ilegală şi fără autorizaţie, pe spaţiul public, pe trotuar, în zona Macul Roşu, a unui imobil în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult, biserica 'Izvorul Tămăduirii', numită de către constănţeni 'biserica de pe trotuar'. Instanţa de judecată a decis definitiv 'desfiinţarea, de către Arhiepiscopia Tomisului, a lucrărilor de construcţie realizate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în Constanţa, Bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri'. După cum vă este cunoscut, sentinţa a fost pronunţată la 13 decembrie 2021, care este 'data rămânerii definitive a hotărârii', iar termenul de 90 de zile expiră astfel la 14 martie 2022'', i-a transmis primarul Chiţac arhiepiscopului Tomisului.

În 8 iunie, IPS Teodosie i-a transmis primarului Constanţei o scrisoare deschisă prin care îl roagă să nu demoleze biserica.

"Am acceptat relocarea acestei biserici, pentru a fi în pace cu cezarul, în urma promisiunii sfinte pe care ne-aţi făcut-o personal că veţi identifica un teren pe care să mutăm Sfântul Altar. Cuvântul dat nu a fost ţinut, însă suntem somaţi ca în câteva zile să demolăm biserica. Somaţia este pe cât de injustă pe atât de imorală. A ne ordona să demolăm cu propriile mâini o biserică este mai grav decât dacă vi s-ar cere să capitulaţi fără luptă. De neînchipuit! (...) Iubite domnule primar, primiţi aceste cuvinte ca pe o smerită rugăciune pe care o înălţăm către Dumnezeu pentru a vă dărui curajul şi puterea în inimă de a fi peste vremi şi de a nu vă lega numele de o samavolnicie atât de cutremurătoare cum este aceasta de a demola Biserica 'Izvorul Tămăduirii'", a argumentat IPS Teodosie. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.