Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproximativ 4.750 de credincioşi care au venit în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-au închinat, începând de vineri dimineaţa şi până la ora 16.30, la baldachinul în care se află racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Gheorghe Pelerinul.

 


Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Pelerinajul a început odată cu scoaterea, la ora 6,00, a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitană, spre a fi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Aici va rămâne până pe 15 octombrie, pentru toţi credincioşii care vor să se închine cu prilejul prăznuirii hramului acesteia, care este pe 14 octombrie.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Credincioşii care vin anul acesta la Iaşi se pot închina şi la moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, a cărei raclă este aşezată în acelaşi baldachin în care se află moaştele Sfintei Parascheva.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Accesul la sfintele moaşte se face în aer liber, pe un culoar unic pe care poate pătrunde doar o singură persoană. În Curtea Mitropolitană a fost amplasat un culoar de acces, împrejmuit de garduri metalice. Pelerinii trebuie să păstreze o distanţă de 1,5 metri atunci când stau la rând şi să poarte mască de protecţie chiar şi în aer liber, deoarece Iaşiul are o incidenţă a infectărilor foarte ridicată. Cei care nu au mască primesc de la voluntari.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Ca şi în anii trecuţi, Slujba Liturgică de pe 14 octombrie, când în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi oficiată începând de la ora 9,30, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate, astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Mitropolia Moldovei a anulat evenimentele şi concertele cu muzică religioasă care erau organizate anual cu prilejul hramului Sf.Cuv.Parascheva. Tot pentru a veni în sprijinul pelerinilor, absolut toate slujbele vor fi ţinute doar afară pe o scenă special amenajată pe pietonalul Ştefan cel Mare. Pe aceeaşi scenă va fi oficiată şi slujba de Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.