COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Concertul de muzică clasică SoNoRo Conac susţinut vineri, la ora 19,30, la Catedrala Greco - Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea este unul caritabil, fără bilet de intrare, dar cei care vor dori vor putea dona pentru amenajarea interioară a Palatului episcopal, distrus în incendiul din august 2018.

Concertul face parte din turneul "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai" şi este organizat de Asociaţia Sonoro, cu scopul de a promova muzica clasică în 15 oraşe ale ţării şi de a salva unele monumente importante din patrimoniul românesc care au nevoie de reabilitare. Ediţia de anul acesta invită publicul să descopere locuri fascinante din ţara noastră, cum sunt sate tradiţionale care găzduiesc mici palate, vechi case tradiţionale româneşti care impresionează prin onestitate sau clădiri impunătoare din centrul marilor oraşe.

Programul concertului din Oradea va cuprinde lucrări de Pablo Casals, Zoltan Kodaly şi Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea muzicienilor Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă), Kyril Zlotnikov (violoncel) şi Cristiana Mihart (pian).

"Suntem încântaţi, de fiecare dată, să revenim în Oradea, iar concertul din acest an, din cadrul turneului SoNoRo Conac, este susţinut în beneficiul reconstruirii Palatului Episcopal Greco-Catolic de aici. Acest simbol important al oraşului Oradea a fost, din păcate, devastat de incendiul din anul 2018 şi încă de atunci se fac eforturi pentru reconstruirea lui", a spus, într-un comunicat de presă, directorul turneului SoNoRo Conac, Răzvan Popovici.

"În interior vor fi voluntari cu căsuţe de donaţii, unde oricine va dori să sprijine reamenajarea interioară a Palatului Episcopal va putea dona orice sumă", a explicat şi purtătorul de cuvânt al Episcopiei greco-catolice de Oradea, Florin Bode.

Actuala clădire a Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea a fost construită între anii 1903-1905, fiind inaugurată de episcopul Demetriu Radu la 11 iunie 1905. Clădirea reflectă tendinţele arhitectonice ale timpului din Imperiul multi-naţional şi pluri-confesional Austro-Ungar.

În 1791, aici s-a redactat primul Supplex. Tot aici, în 1803, Gheorghe Şincai îşi scrie "Elegia", fiind găzduit de episcopul Samuil Vulcan (1758-1839), episcop care a pus bazele unei vaste biblioteci enciclopedice, cuprinzând, printre altele, şi manuscrisele corifeilor Şcolii Ardelene.

În anul Marii Uniri aici s-a prezentat de către Alexandru Vaida-Voievod o variantă a declaraţiei de autodeterminare a românilor din Transilvania, iar episcopul Demetriu Radu, datorită implicării decisive în actul Unirii, a fost ales membru pe viaţă în Senatul României.

În data 23 mai 1919, Regele Ferdinand şi Regina Maria au ajuns la Oradea şi de la gară au mers la Biserica cu Lună, apoi la Catedrala Greco-Catolică, unde episcopul Demetriu Radu i-a binecuvântat şi a ţinut un Te Deum, apoi la Palatul Episcopal unde au avut loc recepţiile autorităţilor bisericeşti, civile şi militare.

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


Clădirea a fost distrusă în 2018 în urma unui incendiu devastator, iar de atunci Primăria Oradea şi Episcopia se îngrijesc de reconstruirea palatului. În momentul de faţă, reabilitarea exterioară este gata, urmând să fie amenajate curtea şi interiorul.

Turneul muzical "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai" se va desfăşura în perioada iulie-septembrie, când vor avea loc 15 concerte în clădiri cu un istoric remarcabil. Prin existenţa acestui proiect, SoNoRo şi-a propus să revitalizeze opere arhitecturale importante din România, dar şi să aducă muzica de cameră în zone de o mare însemnătate culturală. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: SoNoRo / Facebook.com 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.