Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Episcopia Greco-catolică de Oradea va lansa, joi, cartea "Panteon român", a lui Iosif Vulcan, reeditată integral, la Editura Vremea, Bucureşti, 2021, ediţie îngrijită, modernizată şi adnotată de teologul şi scriitorul Cristian Bădiliţă, având un cuvânt înainte semnat de episcopul Virgil Bercea şi o postfaţă semnată de scriitorul şi eseistul Ioan F. Pop.

"Iosif Vulcan încearcă să creioneze un Portret, în mozaic, al poporului român contemporan pornind de la elitele sale, cu o dublă intenţie: de a sublinia unitatea culturală a neamului (în ciuda răspândirii geografice şi a divizării politice); de a sugera ideea unei continuităţi, măreţia trecutului daco-roman regăsindu-se, fie şi fragmentar, în măreţia prezentului", a transmis, într-un comunicat, Cristian Bădiliţă.

Potrivit episcopului greco-catolic Virgil Bercea, restituirea, în volum, a "Panteonului Român" ne invită să descoperim rădăcinile şi pe marii, ca şi pe mai modeştii creatori de bunuri culturale sau instituţionale ai poporului român, pentru a lumina viaţa semenilor şi a gândi în perspectivă.

"Iosif Vulcan face parte din neamul 'Vulcăneştilor': tatăl său, preotul greco-catolic Nicolae Vulcan, era nepot al episcopului Samuil Vulcan, protector al corifeilor Şcolii Ardelene. Iosif, autorul Panteonului, a avut modele în familie, a avut la cine să privească şi astfel şi-a croit drumul în viaţă. Avea numai douăzeci şi patru de ani când, la Pesta, în 1865, unde studia dreptul, înfiinţează o publicaţie menită să slujească naţiunea română din Imperiul Habsburgic în aspiraţiile sale patriotice şi culturale, gând ce a rodit sub numele de Familia", a declarat episcopul Virgil Bercea.

Custodele Muzeului "Iosif Vulcan", Ioan F. Pop, a menţionat faptul că, prin promovarea unor prestigioase personalităţi ale vremii, preocuparea lui Iosif Vulcan a fost aceea de a impune în conştiinţa publică cele mai importante repere culturale.

"Cunoscându-şi bine posibilităţile literare, climatul politic şi social în care se mişca, Iosif Vulcan caută să adune în jurul său condeie de diverse condiţii, fiind însă atent să-şi asocieze şi numele cele mai prestigioase. Dar, desigur, cărturarul bihorean îşi asigura, în acelaşi timp, un statut şi un prestigiu pentru revista 'Familia', în paginile căreia vor apărea mai întâi aceste portrete," a precizat Ioan F. Pop.

Lansarea cărţii, prilejuită de împlinirea, în 31 martie, a 180 de ani de la naşterea lui Iosif Vulcan, va avea loc în ziua de joi, ora 17,00, la Muzeul Ţării Crişurilor. Despre carte vor vorbi episcopul Virgil Bercea, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor - Aurel Chiriac, scriitorul Cristian Bădiliţă şi custodele Muzeului "Iosif Vulcan", Ioan F. Pop.

Evenimentul este organizat de Episcopia Greco-catolică de Oradea - care a sprijinit apariţia volumului, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor şi cu Muzeul "Iosif Vulcan". AGERPRES/(AS- autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Episcopia Greco-catolică de Oradea

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.