Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Membrii Comunităţii Declic au înmânat luni reprezentanţilor Patriarhiei Române petiţia "Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!".

Potrivit petiţiei, iniţiată de Vladimir Dumitru, membru Declic, ritualul Botezului ar trebui să fie făcut doar "prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă".

"Având în vedere situaţiile tragice în urma cărora au murit prunci după cufundarea în apa din cristelniţă, Biserica trebuie să reglementeze urgent această practică! Nu cerem anularea practicii Botezului, ci modificarea ei, astfel încât să fie prevenite aceste riscuri inutile şi chiar absurde! Cum se poate face? Prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă şi nu cu smuceli şi chiar brutalitate (cazuri ce-i drept izolate, dar au existat!), aşa cum se poate observa din dovezile filmate de-a lungul timpului", se arată în petiţie.

Documentul, care ar cuprinde, potrivit iniţiatorilor, peste 64.000 de semnături, precizează că petiţia "moderată şi constructivă" este adresată Bisericii Ortodoxe Române şi nu este îndreptată împotriva unor persoane, nu este împotriva Bisericii, ci este tocmai pentru rezolvarea "definitivă" a unei situaţii "foarte controversate" în urma căreia s-au întâmplat multe accidente în urma cărora au murit bebeluşii".

"Unii poate vor argumenta că mulţi preoţi deja o fac în acest mod (doar stropirea simbolică) - cinste lor! - dar petiţia are scopul de a impune această practică pentru totdeauna şi în toate bisericile din România şi Diaspora! Este Timpul să ne dăm mâna - mireni şi clerici- pentru îndreptarea definitivă a acestor lucruri! (...) Moartea bebeluşilor, fie şi accidentală, din cauza unor astfel de practici greşite - este o tragedie fără margini care aduce durere în loc de bucurie. Acest risc trebuie exclus de-acum înainte, iar Bucuria Botezului să triumfe!", se mai arată în petiţia Declic adresată Patriarhiei Române.

Potrivit Purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, "Taina Botezului, conform canoanelor apostolice, se oficiază în Bisericile Ortodoxe de către preot sau episcop prin întreită 'afundare' în numele Sfintei Treimi".

"Această afundare durează două/trei secunde şi presupune protejarea strictă a copilaşului, al cărui spate şi a cărui ceafă sunt sprijinite cu mâna dreaptă, gura şi nasul fiind protejate atent de căuşul mâinii stângi, în aşa fel încât acesta să nu poată înghiţi niciun strop de apă în secundele cât este afundat rapid de trei ori. Această scurtă afundare se face după ce oficiantul Tainei se asigură că pruncul a inspirat aer. Există şi posibilitatea botezării prin turnarea apei pe creştetul copilaşului, tot de trei ori, în numele Sfintei Treimi, această decizie putând fi luată în cazuri de necesitate sau în funcţie de starea de sănătate a copilaşului", a mai transmis Vasile Bănescu.

Un copil în vârstă de o lună şi jumătate a decedat, la începutul acestei luni luni, la spital, după ce a făcut stop cardio-respirator, în urma ritualului de botez ce a avut loc la Biserica "Sf. Constantin şi Elena" din Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi  şi:

 

Bănescu: Modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de responsabilitatea membrilor unei Biserici

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.