Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a declarat duminică, la Oradea, că sfinţirea noii Catedrale din localitate, după 25 de ani de construcţie, reprezintă un eveniment mare şi binecuvântat pentru BOR, în general, şi în mod special, pentru Episcopia locală.

"Este un eveniment mare şi binecuvântat pentru Biserica Ortodoxă a României, în general, şi, în mod special, pentru Episcopia ortodoxă a Oradiei, care doreşte să păstreze vie flacăra credinţei ortodoxe strămoşeşti şi să sporească dragostea faţă de valorile spiritualităţii româneşti. Dar sfinţirea aceasta este, în acelaşi timp, un act de cult şi un moment de cultivare a recunoştinţei pentru înaintaşii noştri. Este un moment istoric, plin de emoţie duhovnicească menit să puncteze alte momente istorice, cultivând astfel comuniunea între generaţii", a spus înaltul ierarh.

Preafericitul Daniel a participat duminică, alături de Episcopul locului, Sofronie, şi alţi 20 de ierarhi din Sfântul Sinod al BOR, la sfinţirea Catedralei ortodoxe "Învierea Domnului" din imediata apropiere a Cetăţii Oradea.

Cei peste 2.000 de credincioşi au asistat în jurul clădirii la eveniment, pe platoul din faţă şi pe şoseaua închisă traficului rutier. Programul oficial a fost transmis prin staţii de sonorizare şi pe două ecrane mari montate în părţile laterale ale catedralei. Din cauza măsurilor de prevenţie privind limitarea răspândirii COVID-19, accesul în interiorul catedralei a fost restricţionat ca număr, făcându-se pe bază de invitaţii.

PF Daniel a vorbit despre însemnătatea deosebită a acestei zile pentru Eparhia ortodoxă a Oradiei, la împlinirea celor 100 de ani de la reînfiinţarea sa în drepturile de odinioară, la aniversarea celor 340 de ani de la prima atestare documentară, precum şi a celor 325 de ani de la menţionarea acestei vechi eparhii în Diploma Împăratului austriac Leopold I în 1695.

Potrivit patriarhului, eparhia care nu a fost niciodată desfiinţată oficial, ci a rămas cu scaun episcopal vacant.

El a prezentat şi procesul lung de construire a catedralei ortodoxe, care s-a dorit a fi iniţial Biserica cu Soare, comparativ cu Biserica cu Lună, fostă catedrală episcopală provizorie.

Proiectul Bisericii cu Soare s-a născut în 1920, la iniţiativa Episcopului Roman Ciorogariu, preluată de Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, dar visul celor doi nu s-a putut realiza din cauza vitregiilor vremurilor: izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist.

Abia după 1989 proiectul a fost reluat şi, în 1995, Patriarhul Teoctist şi Episcopul Ioan Mihălţan au sfinţit piatra de temelie în locaţia actuală. După 2007, odată cu întronizarea Episcopului Sofronie, lucrările au avansat în ritm susţinut.

"Această nouă catedrală pe care clerul şi credincioşii Episcopiei Oradiei o oferă Mântuitorului Iisus Hristos ca dar sau ofrandă a credinţei, hărniciei, înţelepciunii, priceperii şi dărniciei lor, devine prin sfinţire poartă a Cerului şi casă a lui Dumnezeu. (...) Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai solemn şi receptiv este prezent în biserică, în casa închinată lui, prin sfinţire. Aici el vede şi ascultă pe cei care îl cheamă în rugăciune, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi primesc sfintele lui taine, ca arvună a vieţii veşnice", a spus Patriarhul.

El a înmânat mai multe distincţii sau ordine bisericeşti unor preoţi şi protopopi, dar şi omului de afaceri Viorel Micula şi soţiei acestuia, Doina Micula, a căror contribuţie, a spus ierarhul, a fost una importantă. "Doamna Doina Micula a plătit pentru clopotele făcute la Innsbruck şi n-a fost o lucrare ieftină", a precizat Patriarhul Daniel.

Înainte să-i dea cuvântul Episcopului Sofronie, Întâistătătorul BOR i-a oferit acestuia câteva daruri pentru noua catedrală, între care o cruce episcopală şi tămâie naturală adusă din Oman, precum şi un DVD-ul "Biserica în timp de pandemie". AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.