Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O campanie de donare de sânge a avut loc joi în Protopopiatul Brăila, la acţiune participând 40 de credincioşi însoţiţi de preoţi, care au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din municipiu.

"Astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, preoţii din protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila, însoţiţi de credincioşi au organizat o acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge. Astfel, 40 de credincioşi însoţiţi de preoţii de la parohiile de care aceştia aparţin au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge şi a veni prin această acţiune în sprijinul semenilor lor aflaţi în suferinţă. Aparatura tehnică necesară şi personalul specializat în recoltarea de sânge au fost asigurate de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Activitatea face parte din Campania umanitară "Donează sânge, salvează o viaţă!", organizată de către Patriarhia Română cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

"Întrucât în multe unităţi medicale stocurile de sânge sunt insuficiente, iar vieţile pacienţilor depind de sângele primit de la donatori, prin activitatea de astăzi s-a urmărit şi identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge regulat, nu doar în anumite perioade de timp, ci pe tot parcursul anului la termenele stabilite de medici. La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin implicarea activă a preoţilor şi credincioşilor, campania de donare de sânge va continua cu participarea celorlalte protopopiate ale eparhiei care sunt programate pentru a se mobiliza şi a aduce cât mai mulţi donatori la cele două centre de transfuzii din oraşele Galaţi şi Brăila", se mai arată în comunicat. AGERPRES/ (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.