Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şcoala este o cruce frumoasă, care ne formează ca oameni, a declarat luni episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, care le-a urat succes în noul an şcolar elevilor şi dascălilor lor.

"Dumnezeu ne cere împlinirea voii Lui în viaţa noastră. (...) Astăzi începe şcoala. Nu este uşor să înveţi, să studiezi, să te trezeşti dimineaţa să mergi la şcoală, să înveţi lecţiile. Dar este o cruce frumoasă, care ne formează ca oameni", a spus episcopul, în predica la slujba din Ziua Înălţării Sfintei Cruci, desfăşurată în Dealul Patriarhiei.

Ierarhul a vorbit despre ceea ce înseamnă să fii părinte, dar şi despre ''crucea căsătoriei''.

"Crucea de părinte: nu este un lucru uşor ca să creşti unul, doi sau mai mulţi copii, dar este o cruce frumoasă, pe care au purtat-o părinţii noştri şi cărora le datorăm viaţa. (...) Crucea căsătoriei, de care fug foarte mulţi tineri astăzi, neasumându-şi această răspundere - este grea, pentru că viaţa ta devine viaţa partenerului tău de viaţă şi împreună grija comună trebuie revărsată asupra rodului căsătoriei care reprezintă copiii", a arătat el.

PS Varlaam Ploieşteanul a mai spus că s-a rugat, la începerea noului an şcolar, pentru luminarea minţii copiilor "spre primirea învăţăturilor bune şi folositoare, să le dea discernământul de a alege dintre ceea ce este folositor şi ceea ce este inutil sau chiar dăunător formării lor intelectuale şi sufleteşti".

"De asemenea, ne-am rugat ca profesorilor Dumnezeu să le dăruiască râvnă şi jertfelnicie în această nobilă activitate intelectuală şi sufletească a tineretului acestei ţări. Desigur că această lucrare nu trebuie lăsată numai pe seama ostenelilor profesorilor şi învăţătorilor, ci trebuie să contribuim cu toţii la acest anevoios, dar plin de satisfacţii proces al formării tinerilor după chipul lui Hristos. (...) Dumnezeu ne îndeamnă şi pe noi ca să privim orice copil din lumea aceasta ca pe un dar făcut de Dumnezeu familiei şi care dar trebuie întors lui Dumnezeu sub forma unui copil care să fie aureolat de virtuţile creştine pe care trebuie să le înveţe teoretic şi practic din sfaturile, dar şi din pilda vieţii părinţilor şi bunicilor şi în felul acesta crucea aceasta de soţ, de tată, de mamă, de părinte este o cruce împlinită, care aduce la sfârşitul vieţii bucuria, răsplata şi binecuvântarea lui Dumnezeu", a subliniat ierarhul.

El a transmis tuturor copiilor, elevilor, preşcolarilor, învăţătorilor şi profesorilor lor, părinţilor şi bunicilor lor ''mult ajutor de la Dumnezeu şi multă putere izvorâtă din puterea Crucii Biruitoare asupra Morţii şi a Iadului, Crucea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos".

"La mulţi ani şi succes tuturor elevilor şi copiilor şi dascălilor lor în noul an şcolar", a mai spus episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul.

Slujba a fost oficiată în aer liber, în "Baldachinul Sfinţilor" din apropierea lăcaşului de cult, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep cursurile anului şcolar 2020-2021 în condiţii de pandemie 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.