Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sfântul Ioan Botezătorul este rod al rugăciunilor părinţilor săi înaintaţi în vârstă, un dar al lui Dumnezeu, a afirmat miercuri patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Părintele Patriarh a oficiat Sfânta Liturghie de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul la Altarul de vară al Reşedinţei patriarhale, care îl are ca ocrotitor pe Înaintemergătorul Domnului.

"Ceea ce însă noi reţinem astăzi în mod deosebit este faptul că Sfântul Ioan Botezătorul este rod ale rugăciunilor părinţilor săi înaintaţi în vârstă. El este un dar al lui Dumnezeu pentru multele rugăciuni ale părinţilor. De aceea el este mare ajutător părinţilor, celor care doresc să aibă copii şi nu au", a spus patriarhul Daniel, potrivit basilica.ro.

Întâistătătorul BOR a subliniat în omilia sa că sfântul, al cărui nume înseamnă "Dumnezeu a avut milă", este ocrotitor al monahilor şi părinţilor care îşi doresc copii, prin învăţăturile lui dovedindu-se şi un îndreptător al vieţii oamenilor şi al vieţii sociale.

"Sfântul Ioan Botezătorul, rod al rugăciunilor, născut din părinţi înaintaţi în vârstă, este şi el un om al rugăciunii, al postului, al smereniei, al vieţii duhovniceşti. De aceea el a fost, ca şi Sfântul Ilie, considerat un înaintemergător al monahilor, al asceţilor, al nevoitorilor în pustie, al rugătorilor monahi", a mai spus patriarhul.

Miercuri, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie - Soborul Sfântului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie - Bobotează - 6 ianuarie); 24 februarie - Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie - Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.