COD GALBEN: 01-06-2020 ora 19 Intre 19:30 si 21:00 se va semnala local grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse care vor cumula 15...20 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Timiş; COD GALBEN: 01-06-2020 ora 18 Intre 18:30 si 20:00 se va semnala local grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse care vor cumula 15...20 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Arad;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pelerinii care obişnuiau să vină la marea procesiune de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc sunt rugaţi să fie prezenţi în acest an doar cu sufletul la slujba care va avea loc în data de 30 mai, întrucât evenimentul clasic nu se va mai desfăşura, din cauza pandemiei de COVID-19.

Într-un mesaj al Ordinului Franciscan se arată că, în acest an, pelerinajul va fi doar în suflet, slujba urmând să fie oficiată în biserica de la Şumuleu Ciuc, şi nu în aer liber, cum se obişnuia şi va fi transmisă online şi de televiziunea Duna TV din Ungaria.

Sursa citată precizează că decizia de a nu primi pelerini în acest an a fost una dificilă, dar este pentru binele acestora şi pentru a le proteja sănătatea.

În conformitate cu această hotărâre, credincioşii sunt rugaţi să nu vină în acest an la Şumuleu, ci să urmărească slujba de Rusalii şi alte programe liturgice, fie online, fie la televizor.

De asemenea, cei care vin la biserică să se roage în mod individual, sunt rugaţi să respecte cu stricteţe reglementările de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Invitatul hramului va fi noul arhiepiscop de Alba Iulia, Gergely Kovács, care va predica la hramul de Rusalii.

La rândul său, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, i-a rugat joi pe pelerini să rămână acasă şi să urmărească evenimentul în spaţiul virtual.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


"Sărbătoarea mare de la Şumuleu se apropie, chiar dacă în acest an, spre durerea noastră sinceră de inimă şi suflet, trebuie să rugăm toţi pelerinii care s-au pregătit, să rămână acasă. Evenimentul va avea loc, va fi unul urmăribil în spaţiul virtual, aşa că îi rugăm pe toţi şi vă rugăm pe toţi să fiţi alături de noi, dar de această dată nu cum v-aţi obişnuit, ci doar în suflet, trupul stând la depărtare, din cauza pandemiei. Cu toate acestea, mâine (vineri - n.r.) vom avea o şedinţă, atât cu Ordinul Franciscan, cât şi cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi alţi factori implicaţi, pentru că o să facem un mic dispozitiv cu care să putem fi pregătiţi. Cunoaşteţi dictonul meu, să ne pregătim pentru ce e mai rău şi să sperăm pentru ce e mai bine", a spus Raduly, într-o conferinţă de presă organizată online.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în Biserica Franciscană.

În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.

De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat anul trecut, pe 1 iunie, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.

În acest an, mottoul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc este: "Duhul Sfânt Se va coborî peste tine". AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.