COD GALBEN: 29-05-2020 ora 10 Intre 10:30 si 15:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale ce vor atinge, local, 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras, în iulie 2017, toate atribuţiile şi funcţia fostului episcop de Huşi Corneliu Bârlădeanul, care a fost reţinut joi într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, a amintit purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, care a adăugat că, în cazul condamnării penale definitive, se va putea lua decizia "irevocabilă" a caterisirii.

"Biserica, prin Sfântul Sinod, a tranşat cazul fostului episcop de Huşi în iulie 2017, conform datelor existente atunci, retrăgându-i toate atribuţiile şi funcţia de episcop. Cazul său a fost preluat de autorităţile judiciare care au continuat o lungă şi complexă anchetă. În noul context al reţinerii la care s-a procedat astăzi, aşteptăm derularea finală a procesului. La sfârşitul acestuia, după epuizarea tuturor acţiunilor judecătoreşti şi pronunţarea finală a instanţei, în cazul în care aceasta va hotărî condamnarea penală definitivă, Sfântul Sinod va putea lua, la rândul său, decizia irevocabilă a caterisirii", a declarat Bănescu.

Fostul episcop al Huşilor Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Corneliu Onilă, a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai instituţiei.

Fostul ierarh este cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, după ce în anul 2017 în spaţiul public au apărut unele înregistrări în care se vede cum acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor, care la momentul respectiv ar fi fost elev al Seminarului teologic 'Ioan Gură de Aur' din Huşi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.