Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au anunţat, luni, că au primit sprijin din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei şi Europei de Nord suma de 20.000 de euro, care a fost direcţionată pentru achiziţionarea de aparatură medicală.

Potrivit unui comunicat de presă, la începutul lunii aprilie, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei şi Europei de Nord a donat 20.000 de euro, sumă pe care Arhiepiscopia Iaşilor a alocat-o pentru achiziţionarea de aparatură medicală destinată unor unităţi spitaliceşti.

Astfel, Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi i-a fost donat un Nebulizator Anios Aerosept 250, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani au fost donate două concentratoare de oxigen, şi zece pulsoximetre, două injectomate şi două monitoare cu funcţii vitale pentru Secţia Exterioară de Pediatrie - ATI, Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cinci injectomate, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani a fost alocat un tunel de dezinfecţie.

"Prin mijlocirea IPS Părinte Mitropolit Serafim, în colaborare cu Crucea Roşie Bavareză, din Germania au fost trimise la Iaşi 1.400 de combinezoane, 5.500 de mănuşi Nitril, 4.000 de măşti sanitare şi 1.000 de măşti FFP2. Acestea vor fi distribuite, de asemenea, unor unităţi spitaliceşti din zona Moldovei. Valoarea totală a ajutoarelor acordate de Arhiepiscopia Iaşilor de la începutul epidemiei, cu precădere prin efortul unităţilor bisericeşti, dar şi cu sprijinul unor donatori este de peste 2 milioane de lei, dintre care peste un milion de lei au fost alocaţi ajutoarelor medicale, iar 939.807 lei ajutoarelor alimentare", se mai menţionează în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord / Facebook 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.