COD GALBEN: 20-09-2019 Intre 04:30 si 06:00 se va semnala - averse temporare ce vor cumula, local, 20...25 l/mp. in Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sinodul Mitropoliei Ardealului a deci, joi, ca părintele Arsenie Boca să devină sfânt, iar în acest sens va propune dosarul de canonizare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit unui comunicat de presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

"Joi, 5 septembrie 2019, la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, s-au desfăşurat lucrările şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. În cadrul şedinţei Sinodului mitropolitan, ierarhii prezenţi au luat act cu aprobare de dosarul de canonizare întocmit de Comisia specială teologică mitropolitană pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca. Dosarul complet şi studiul document asupra sfinţeniei vieţii Cuviosului Părintelui nostru Arsenie vor fi înaintate spre examinare şi decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române", se arată în comunicatul de presă.

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza a declarat, în 2014, într-un interviu acordat AGERPRES, că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, cel supranumit de credincioşi "Sfântul Ardealului". Mai mult, mitropolitul Ardealului mărturisea atunci că "ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare". ÎPS Laurenţiu a spus atunci, că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost "providenţiale".

În acest an se împlinesc 30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, supranumit de credincioşi "Sfântul Ardealului", care este îngropat la Mănăstirea Prislop în judeţul Hunedoara.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică "Andreiana" din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie.

A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop. În anul 1959, regimul comunist a desfiinţat lăcaşul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România.

Părintele a fost arestat şi torturat de fosta Securitate în anii 1948 şi 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea, condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari şi la Canal, părintele a revenit, la sfârşitul pedepsei, ca stareţ la Mănăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii opresiunii comuniste. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 kilometri de Bucureşti.

Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veşnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. La mormântul părintelui Arsenie se perindă zilnic sute de pelerini. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.