Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului apreciază că, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, mii de credincioşi vor participa la slujbele religioase oficiate în lăcaşele de cult şi mănăstiri, a precizat, miercuri, presei, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ştefan Cristian.

Potrivit acestuia, în cursul serii de miercuri, numai la Mănăstirea Moisei, unde se slujeşte în limba română şi în ucraineană, sunt aşteptaţi să participe la liturghia religioasă peste 10.000 de pelerini din satele şi comunele învecinate, unele locuite de etnici ucraineni, dar şi de români aflaţi la muncă în străinătate, acum în vacanţă, acasă. Aici va fi prezent şi episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Justin Sigheteanu.

De asemenea, la Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia sunt aşteptaţi alţi mii de credincioşi din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud şi Sălaj ca să se închine la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni şi să participe, începând cu ora 18,00, la vecernie. O mare parte dintre pelerini au ajuns în incinta mănăstirii şi vor dormi în aer liber pe dealul din vecinătatea lăcaşului de cult.

Conform unei vechi tradiţii, în ziua sărbătorii, ţăranii din comuna Groşii Ţibleşului asigură masa caldă pentru toţi pelerinii prezenţi la Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia.

Spre Mănăstirile Sfânta Ana -Rohia şi Moisei, numeroşi tineri din sate şi comune pleacă în pelerinaj pe jos, străbătând peste 100 de kilometri pentru a ajunge la destinaţie miercuri seara.

Totodată, mai multe mănăstiri şi parohii greco-catolice din Eparhia de Maramureş îşi vor celebra, joi, hramul.

Numeroşi credincioşi sunt aşteptaţi să participe, începând de miercuri seara, la procesiunea icoanei Maicii Domnului organizată de Mănăstirea Greco-Catolică Sfânta Maria din municipiul Baia Mare. La acelaşi lăcaş de cult, începând cu ora 18,00, vor avea loc slujba Vecerniei şi Litia, Paraclisul Maicii Domnului, Rozariul, Acatistul Maicii Domnului, Prohodul Maicii Domnului, iar de la ora 23,30 se va rosti o rugăciune pentru bolnavi.

Joi, de la ora 9,00, se va oficia Utrenia, iar de la ora 10,30 - Sfânta Liturghie Arhierească. AGERPRES / (A, AS - autor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.