COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Mai multe suprafeţe forestiere din zona Ciuc, plantate cu aproape 650 de mii de puieţi, însumând 122 de hectare, reprezintă darul simbolic oferit Papei Francisc, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează la Şumuleu Ciuc, în data de 1 iunie.
Părintele Oláh Zoltán, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, membru în comisia de organizare a vizitei papale la Şumuleu Ciuc şi responsabil cu relaţiile cu presa, a declarat joi, la Miercurea Ciuc, că "darul verde pentru Sfântul Părinte" este oferit de Uniunea Coposesoratelor din bazinul Ciuc şi ţine cont de responsabilitatea şi sensibilitatea Papei Francisc pentru natură.
Potrivit acestuia, Sfântul Părinte a subliniat de mai multe ori, în alocuţiunile sale, "sau prin enciclica Laudato Si", importanţa educaţiei pentru "alianţa dintre omenire şi mediul înconjurător" şi a pledat pentru evitarea folosirii plasticului şi hârtiei, folosirea responsabilă a apei şi energiei electrice, colectarea selectivă a deşeurilor, cumpărarea de alimente în mod rezonabil, grijă faţă de vietăţi, utilizarea transportului în comun sau plantarea de arbori.
Drept urmare, organizatorii consideră că Papa Francisc va aprecia acest dar, mai mult decât orice gest material.
"Considerăm că papa Francisc va aprecia mai mult decât orice gest material darul nostru, dacă ne comportăm în mod corespunzător cu mediul înconjurător şi îl folosim gândindu-ne la generaţiile viitoare, străduindu-ne 'să fim apărătorii lumii şi nu jefuitorii, misionarii frumosului şi nu ai poluării şi distrugerii!', aşa cum spunea papa Francisc în Rugăciune pentru pământ", a arătat părintele Oláh Zoltán.
La rândul său, Lázár Csilla, directoarea Muzeului "Marton Aron" din Sândominic, care a avut această idee, a declarat pentru AGERPRES că darul simbolic este în spiritul învăţăturilor Sfântului Părinte şi va rămâne generaţiilor viitoare.
Suprafeţele forestiere au fost plantate cu 646 de mii de puieţi şi se află în apropierea mai multor localităţi din zona Ciuc.
Părintele Oláh Zoltán a mai punctat, în cadrul conferinţei de presă, că se doreşte ca fiecare parohie să planteze, înainte de sosirea Sfântului Părinte, un brad sau un alt arbore, în curtea bisericii sau a parohiei sau într-un alt loc potrivit.
"Să facă acest lucru în lumina învăţăturii Sfântului Părinte legată de protecţia mediului înconjurător. Să încurajăm credincioşii adunaţi la plantarea copacului cu o scurtă predică sau cu citirea unei părţi din enciclica Laudato Si, să fim mai umani cu lumea creată. Acest brad plantat să ne aducă aminte de vizita papei Francisc şi de învăţătura sa", a mai spus părintele Oláh.
El a precizat că este salutată orice idee de cadou pentru Sfântul Părinte, prin care se "căută reînnoirea comunităţii proprii" cum ar fi vizitarea bolnavilor, pregătirea de daruri pentru familiile sărace, ajutorarea copiilor nevoiaşi, astfel încât să simtă toată lumea că urmează o sărbătoare.
În legătură cu alte iniţiative care se doresc a fi cadouri pentru Papa Francisc, organizatorii roagă să se trimită prin mail, aflat pe site-ul oficial al evenimentului, pontifex.ro, o scurtă documentaţie despre acestea, toate urmând să fie strânse şi trimise Suveranului Pontif.
"Păstorul va simţi că turma trăieşte şi toată învăţătura sa prinde viaţă şi se reînnoieşte speranţa", a mai arătat părintele Oláh Zoltán.
Papa Francisc va efectua, între 31 mai şi 2 iunie, o vizită apostolică în România şi se va afla în oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi la Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.
La Şumuleu Ciuc, Suveranul Pontif va veni în data de 1 iunie şi va oficia o liturghie, de la altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |