Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, şi-a exprimat temerea faţă de o posibilă invalidare a referendumului pentru redefinirea familiei, ca urmare a absenteismului la vot.
ÎPS Teofan a declarat pentru AGERPRES că invalidarea referendumului va fi "o lecţie" şi un semnal că "ne-am îndepărtat de valorile părinţilor noştri".
"Dacă nu merg oamenii într-un număr suficient, înseamnă că ne merităm soarta, înseamnă că nu ne-am făcut îndeajuns, şi ca biserică, şi ca naţiune, datoria pentru slujire în raport cu acest pământ, ne-am îndepărtat de valorile părinţilor noştri şi suntem chemaţi spre a ne trezi, spre a acţiona cu mai multă fermitate în raport cu viaţa noastră proprie şi cu valorile pe care ar trebui să le apărăm. Acest eveniment va fi o lecţie. Este o lecţie!", a afirmat ÎPS Teofan.
Înaltul prelat a făcut un apel la credincioşi să meargă la vot, pentru "a-şi mărturisi credinţa" şi "pentru a primi ce este bun şi a îndepărta ce este rău".
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat, duminică, alături de episcopul de Bălţi, Prea Sfinţitul Antonie, slujba de sfinţire a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Buzeni- comuna Băluşeni din judeţul Botoşani. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Cătălina Matei, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.