Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Botoşani, 22 nov /Agerpres/ - Autorităţile sanitare din Botoşani vor demara o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că au cerut credincioşilor vaccinaţi să părăsească lăcaşurile de cult, a declarat, luni, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei.

Potrivit sursei citate, pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări, însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural ar fi solicitat enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.

"Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze", a afirmat Adăscăliţei.

Oficialul DSP susţine că sesizări similare au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie.

"Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii", a adăugat Monica Adscăliţei. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.