România va fi pregătită şi pentru vaccinarea copiilor de 12-15 ani, cu acordul părinţilor, în momentul în care va avea autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM), a anunţat, luni, la Craiova, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, care a participat la deschiderea "Maratonului vaccinării" pe Stadionul "Ion Oblemenco".
"România ia în calcul vaccinarea copiilor. În momentul în care Agenţia Europeană a Medicamentului va aborda autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, vom fi pregătiţi să asigurăm şi vaccinarea pentru această grupă de vârstă, evident cu acordul părinţilor, folosind logistica necesară. Deja avem o experienţă de mai bine de şase luni de când suntem în această campanie de vaccinare, ştim care sunt lucrurile care funcţionează şi pe care e bine să le menţinem şi să le dezvoltăm, tocmai de aceea cred că pe măsură ce această autorizare va veni, vom putea demara şi activitatea de vaccinare adresată grupei de vârstă 12-15 ani", a spus Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.
Acesta susţine că părinţii care s-au vaccinat înţeleg importanţa vaccinării şi pentru copii, în special din perspectiva participării la ore în sălile de clasă.
"Eu cred că părinţii care s-au vaccinat cu siguranţă înţeleg importanţa vaccinării şi pentru copii şi din perspectiva participării copiilor la şcoală în condiţii de siguranţă, pentru evitarea şcolii online. Am doi copii şi impactul asupra copiilor care stau acasă este semnificativ. Lăsând la o parte deprinderile pe care ei şi le formează, mai ales în primii ani de şcoală, impactul social, emoţional asupra dezvoltării lor psihologice este foarte important. Evident că nimeni nu mai doreşte să-şi ţină copiii acasă, că ne dorim cu toţii să fim protejaţi, să circulăm acolo unde ne dorim", a mai afirmat preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, în acest moment se lucrează la o campanie de informare care va fi vizibilă în următoarele săptămâni.
"Este important să fim pregătiţi, printr-o campanie bine implementată, de comunicare, de informare, începând de la medicul de familie şi până la nivel de autoritate centrală. Se lucrează la o astfel de campanie, se implică atât UNICEF, cât şi OMS. În măsura în care în săptămânile următoare vor fi pregătiţi, aceste rezultate vor fi vizibile", a menţionat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |