O parte din parcarea de la Piaţa Constituţiei va fi folosită pentru un centru de vaccinare împotriva COVID-19 de tip drive-through, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de marţi.
Hotărârea - adoptată cu 52 de voturi 'pentru' şi două 'împotrivă' - prevede că se aprobă utilizarea temporară, până pe 12 septembrie, a părţii corespunzătoare a 240 de locuri de parcare, în vederea organizării centrului de vaccinare de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. Centrul ce va fi înfiinţat va avea patru puncte de vaccinare.
"Este o metodă pe care au folosit-o alte ţări cu mare succes, vaccinarea direct din maşină, fără programare. Avem un spaţiu generos la Piaţa Constituţiei şi suntem gata să îl lansăm chiar săptămâna aceasta", a declarat primarul general, Nicuşor Dan, la şedinţa CGMB.
Potrivit raportului de specialitate, centrul de vaccinare de tip drive-through va fi dotat cu echipamente specifice desfăşurării în condiţii optime a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2: materiale sanitare, recipiente pentru colectarea deşeurilor, termoscanner, frigider, computer, imprimantă, medicamente - seruri, dezinfectanţi, materiale de protecţie individuală - halate, mănuşi, măşti etc.
În centrul de vaccinare se asigură: un circuit într-un singur sens; apă potabilă şi menajeră, precum şi iluminat corespunzător; igiena, dezinfecţia şi curăţenia tuturor spaţiilor din centru; eliminarea zilnică a deşeurilor, conform legislaţiei specifice.
Spaţiul destinat centrului de vaccinare va avea: punct de intrare, deservit de personal de primire, pază, supraveghere, îndrumare; de registratură; de păstrare a vaccinurilor; spaţiu pentru colectarea deşeurilor; punctul de triaj medical; spaţiu pentru echipele care vaccinează; punctul de aşteptare post-vaccinare; echipă de suport logistic; punct de ieşire.
Toate cheltuielile legate de organizarea şi funcţionarea centrului de vaccinare de tip drive-through, inclusiv utilităţi, cablări, branşamente şi alte cheltuieli conexe, vor fi efectuate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |