Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În urma meciului de fotbal dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti face următoarele precizări:

Înainte de începerea partidei, arena sportivă a fost verificată de efectivele unităţii din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor tehnice şi de securitate, ocazie cu care au fost găsite ascunse în toaletele stadionului mai multe articole pirotehnice, obiecte interzise la deţinere conform legii, care au fost predate S.A.E.S.P. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova.

De asemenea, cu puţin timp înaintea începerii meciului, efectivele unităţii au intervenit în mai multe rânduri pentru împiedicarea unor situaţii conflictuale între suporterii celor două galerii de fotbal, în zona străzilor adiacente arenei sportive, fiind sancţionate cu amenzi în valoare de 1000 lei la regimul ordinii publice 2 persoane, acestora aplicându-li-se şi pedeapsa complementară de interzicere a accesului la meciuri de fotbal pe timp de 6 luni, fără alte urmări de tulburare a ordinii publice.

După începerea partidei, ca urmare a folosirii de materiale pirotehnice în ambele peluze ale arenei sportive, pentru aruncarea cu obiecte spre suprafaţa de joc, încălcarea normelor legale de acces, precum şi afişarea de mesaje cu conţinut obscen, au fost identificate şi sancţionate la regimul Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport, un număr de 13 persoane, acestora fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 2555 lei, precum şi 9 sancţiuni complementare de interdicţie 1 an şi 3 sancţiuni complementare de interdicţie 6 luni.

În continuare se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.