Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"ACUM pentru incluziunea socială în Sânpetru de Câmpie" - primele rezultate măsurabile

Vineri, 5 august 2022, începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe a Primăriei comunei Sânpetru de Câmpie, judeţul Mureş, în prezenţa promotorului proiectului şi a partenerilor a avut loc conferinţa de presă a cărei ordine de zi a vizat diseminarea rezultatelor la un an de la implementarea proiectului "ACUM pentru incluziunea socială în Sânpetru de Câmpie" - cod P4009, în cadrul programului "Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor" menit să vină în sprijinul persoanelor defavorizate din cadrul acestei comunităţi.

Cu această ocazie, fiecare reprezentant al celor trei parteneri din proiect a făcut o scurtă analiză a activităţilor din proiect, marcând starea actuală şi mai ales dificultăţile întâmpinate în implementare, dar şi măsurile stabilite în vederea corectării deficienţelor apărute în ultimul an. S-a constatat că până în prezent a fost urmat graficul de activităţi aferent. În explicaţiile oferite de fiecare dintre parteneri s-a constatat faptul că proiectul, chiar şi după primul an a avut un rol benefic pentru comunitatea locală, un lucru măsurabil este cel legat de programul after school, care a reuşit să crească nivelul educativ, fapt măsurat şi prin notele obţinute şi mai ales numărul celor care au reuşi să obţină medii mai mari în ultimul an, raportat la anii anteriori.

Proiectul "ACUM pentru incluziunea socială în Sânpetru de Câmpie" beneficiază de un grant în valoare de 631.708 Euro, oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea şi acordarea pe o perioadă de 32 de luni a unui pachet de servicii socio-medicale pentru 450 de persoane, dezvoltarea de acţiuni în domeniul locuirii, prin acţiuni de asistenţă şi suport, servicii de dezvoltare a deprinderilor pentru accesarea locurilor de muncă pentru 160 de persoane şi sprijinirea procesului de creştere a calităţii procesului educativ pentru 60 de copii şcolari şi educaţie parentală pentru 40 de părinţi.

Primăria comunei Sânpetru de Câmpie este promotorul proiectului alături de partenerii săi, Şcoala Gimnazială "Sfântul Petru" din localitate şi Fundaţia "Buckner" din Târgu Mureş şi se derulează în perioada mai 2021 - decembrie 2023.

Sânpetru de Câmpie

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.