Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022. La nivel naţional, rata de promovare este de 73,3%, pentru promoţia curentă rata de promovare este 78,3%, iar pentru promoţiile anterioare 32,1%.

Rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii studiilor liceale şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, la nivelul judeţului Sibiu, este de 78,3%. Pentru promoţia curentă, rata de promovare este 82,5%, iar pentru promoţiile anterioare este de 36,2%. Comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2021 rata de promovare a crescut cu 1,4% (76,9%), faţă de sesiunea iunie-iulie 2020 a crescut cu 6,5% (71,8%), iar faţă de sesiunea iunie-iulie 2019 rata de promovare a crescut cu 2,0% (76,3%).

În sesiunea iunie-iulie 2022, au promovat 1.732 de candidaţi, dintr-un total de 2.211 candidaţi prezenţi, 477 candidaţi fiind respinşi (media probelor mai mică de nota 6), iar 2 candidaţi fiind eleminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă în timpul desfăşurării probelor scrise. Dintre aceştia, 351 candidaţi respinşi (73,6%) sunt din promoţia curentă, iar 124 candidaţi respinşi (26,4%) sunt din promoţiile anterioare. Precizăm că candidaţi au absentat.
2 candidaţi au obţinut media generală 10, ambii absolvenţi ai Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" Sibiu.

Pe disciplinele de concurs situaţia este următoarea:
14 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura română;
2 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura germană maternă;
37 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Istorie;
52 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Matematică;
38 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Biologie;
1 candidat a obţinut nota 10 la proba de Chimie;
8 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Fizică;
18 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Geografie;
18 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Informatică;
16 candidaţi au obţinut nota 10 la proba de Logică şi argumentare;
1 candidat a obţinut nota 10 la proba de Sociologie

La nivelul judeţului Sibiu există o unitate de învăţământ cu procent de promovare de 100% (Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Sibiu), iar o singură unitate de învăţământ are un procent de promovare de 0% (Liceul Tehnologic Mârşa, unde 5 candidaţi au susţinut examenul de Bacalaureat).

Topul unităţior de învăţământ din judeţul Sibiu, după procentul de promovare înainte de contestaţii, este:
Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Sibiu - 100%
Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" Sibiu - 99,15%
Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu - 97,88%
Liceul Teoretic "Constantin Noica" Sibiu - 92,0%
Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Sibiu - 90,37%
Colegiul Economic "George Bariţiu" Sibiu - 90.06%

Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în următoarele judeţe:
Cluj - 85,1%
Iaşi - 81,7%
Galaţi - 81,6%
Brăila - 81,3%
Bacău - 80,5%
Sibiu - 78,3%
Braşov - 77,7%
Bucureşti - 77,4%
Prahova - 77,4%

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (şase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate astăzi, 27 iunie, la ora 10:30, atât în centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Contestaţiile pot fi depuse astăzi, 27 iunie 2022 (în intervalul orar 12:00 - 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunţate VINERI, 1 iulie 2022.

Informaţii detaliate legate de rezultatele din prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2022 (înainte de contestaţii), inclusiv un istoric pe ultimii cinci ani, pot fi consultate în dosarul de presă ataşat.
Rezultatele la Bacalaureat înainte de contestaţii, pentru judeţul Sibiu, aici:
http://bacalaureat.edu.ro/IndexHarta.aspx

Statistica la nivel naţional elaborată de Ministerul Educaţiei aici:
https://www.edu.ro/comunicat_presa_48_2022_rezultate_bacalaureat_2022_inainte_de_contestatii

Preşedintele comisiei judeţene de Bacalaureat,
Inspector şcolar general,
Prof. Emilian-Marius NOVAC

Inspector şcolar,
prof. Constantin DINCĂ
purtător de cuvânt al IŞJ Sibiu

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.