Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Călin Dobra, ales preşedinte al PSD Lugoj. Social-democraţii lugojeni vor să recâştige primăria în 2024.

Membrii Organizaţiei Partidului Social Democrat din Lugoj şi-au ales, vineri după-amiază, noua conducere. Singurul candidat înscris pentru funcţia de preşedinte al PSD Lugoj a fost Călin Dobra, care era şi preşedinte interimar al organizaţiei locale, încă din noiembrie 2020.

Călin Dobra a fost confirmat ca preşedinte al PSD Lugoj. A fost ales la conferinţa extraordinară a organizaţiei locale, care a avut loc vineri, ora 18:00, la Lugoj. El ocupa funcţia de preşedinte cu titlu interimar, încă din luna noiembrie a anului 2020. Vechiul birou s-a dizolvat după rezultatele slabe obţinute la alegerile locale din septembrie 2020. Călin Dobra a fost ales cu unanimitate de voturi, el fiind, de altfel, candidat unic. Şi-a fixat ca obiectiv principal recâştigarea conducerii Primăriei Lugoj la alegerile din 2024.

,,Pe fondul unor nemulţumiri acumulate ale cetăţenilor, a unei campanii agresive împotriva PSD, la nivel naţional, dar şi din lipsa unei strategii pe termen lung, conducerea primăriei a fost pierdută după 12 ani. Este obligatoriu să înţelegem că nu trebuie să rămânem fără reacţie, că trebuie să adaptăm mijloacele şi acţiunile politice la nevoile locuitorilor şi localităţii. Pentru a deveni apreciată în comunitate, activitatea noastră în plan local va trebui să fie relevantă faţă de nevoile oamenilor şi adaptată specificului local.

Trebuie să le transmitem oamenilor speranţe pentru viitor şi să luăm deciziile cele mai bune pentru ca ele să se împlinească, nu trebuie să ne intereseze neapărat votul, ci calitatea vieţii lugojenilor. Vom primi voturi dacă vom fi aşa cum aşteaptă oamenii să fim, dacă vom reuşi să construim un parteneriat real cu lugojenii.

Propunem o echipă înnoită, omogenă, alcătuită atât din oameni cu experienţă politică, cât şi din membrii noi, tineri, care, deşi nu au experienţă în acest domeniu, sunt oameni care au ceva de spus în domeniul în care performează. Este o echipă alcătuită din oameni de acţiune, capabili să facă faţă încercărilor zilnice din oraşul nostru, cu o viziune, care conţine multe reguli, măsuri şi recomandări, ştiind foarte bine că numai dacă ne propunem un proiect politic pe termen lung, vom reuşi să trecem peste momentele grele în care ne-am aflat de multe ori, pentru a recâştiga încrederea oamenilor şi conducerea Primăriei Lugoj!" - Călin Dobra, preşedinte PSD Lugoj.

În cadrul conferinţei extraordinare de vineri a fost aleasă conducerea completă a Organizaţiei PSD Lugoj: Călin Dobra - preşedinte; Oana Tyukodi - secretar executiv; Cristian Oros, Florin Subţire, Daniel Jurjescu - vicepreşedinţi; Iosif Crăciunescu, Marius Belin, Andreea Ionescu, Ionuţ Dumitriu, Simina Ghiurchi, Emanuel Blaj, Liliana Băluţă, Doru Bohotici, Baru Cosmin, Marius Baboniu- membri.

PSD Timiş

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.