Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Astăzi, 23.06.2022, ora 10:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Ordinea de zi a vizat următoarele subiecte:

1. Analiza traficului rutier de mărfuri prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret şi stabilirea unor măsuri pentru fluidizarea acestuia.

2. Prezentarea şi aprobarea Planului de măsuri şi acţiuni al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava specifice sezonului cald - ediţia 2022.

3. Demararea unor măsuri urgente pentru limitarea şi înlăturarea riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă de pe amplasamentele haldelor de steril şi a iazurilor de decantare din judeţul Suceava.

Câteva repere în raport cu subiectele de pe ordinea de zi dezbătute în cadrul şedinţei:

La subiectul 1, prefectul judeţului Suceava a solicitat Serviciului Poliţiei de Frontieră Siret, respectiv Biroului Vamal Siret să realizeze o informare actualizată cu privire la problematica rezultată ca urmare a numărului mare de automarfare care staţionează pe Drumul Naţional DN2, solicitând totodată propunerea în plen a unor măsuri suplimentare faţă de cele adoptate până în prezent, în vederea decongestionării şi fluidizării traficului şi circulaţiei în condiţii de siguranţă pe DN 2, pe segmentul de drum Suceava - Siret.

În acest sens, reprezentanţii Serviciului Poliţiei de Frontieră Siret, Biroului Vamal Siret şi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava au precizat că au identificat o suprafaţă de teren în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, aflată în patrimoniul Biroului Vamal Siret, care din punct de vedere al infrastructurii ar putea susţine realizarea unui terminal suplimentar pentru procesarea autotrenurilor de transport marfă / ajutoare umanitare.

De asemenea, Biroul Vamal Siret a procedat la suplimentarea personalului de lucru în vederea procesării unui număr mai mare de mijloace de transport marfă, numărul de personal vamal ajungând în prezent la 18 lucrători/ tură, urmând ca de luni să ajungă la un număr maxim de 20 lucrători/tură.

Secţia de Drumuri Naţionale Suceava realizează în continuare lucrări de completare a acostamentelor cu material frezat pe DN 2, km 473 - 475 urmând ca la finalizarea lucrărilor, să amplaseze toalete ecologice în spaţiile special amenajate în acest sens.

Referitor la subiectul 2 de pe ordinea de zi, membrii CJSU au dezbătut şi aprobat conţinutul Planului de măsuri şi acţiuni al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava specifice sezonului cald - 2022. Documentul se concentrează asupra menţinerii şi accentuării climatului de normalitate prin aplicarea unor forme şi procedee operaţionale, în vederea realizării prevenirii şi gestionării unor situaţii de urgenţă în rândul populaţiei, precum şi pentru limitarea urmărilor rezultate din potenţialele stări generatoare de situaţii de urgenţă, caracteristice sezonului cald - canicular.

Luând în considerare bază legală, precum şi Dispoziţia nr. 894/ 20.06.2021 a secretarului de stat R. Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost stabilit un set de măsuri de necesare a fi întreprinse de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, precum şi măsuri pe care Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să le întreprindă pentru combaterea efectelor cauzate de creşterile semnificative de temperatură şi umiditate diurne.

Aducem la cunoştinţă cu acest prilej câteva recomandări privind protecţia populaţiei pe perioadele caniculare:
- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seară;
- Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00 - 18:00;
- Purtaţi haine lejere, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- Beţi 1,5 - 2 litri de lichide pe zi;
- Mâncaţi fructe şi legume;
- Evitaţi băuturile care conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
- Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi;
- Nu consumaţi alcool;
- Nu lăsaţi copii şi animalele de companie singuri/ singure în maşină;
- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă;
- Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi se vor alterna perioadele.

În ceea ce priveşte subiectul 3 de pe ordinea de zi, au fost continuate în plen discuţiile din cadrul şedinţei CJSU din data de 14.06.2022 privind constatarea de către comisia mixtă de verificare întrunită în baza ordinului prefectului a riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă de pe amplasamentele haldelor de steril şi a iazurilor de decantare din judeţul Suceava.

Ca urmare a deficienţelor constatate în urma controalelor efectuate şi având în vedere riscul reprezentat de neexecutarea lucrărilor de proiectare, durata de timp necesară pentru execuţia lucrărilor, precum şi valoarea estimată a lucrărilor rămase de executat, exprimate şi susţinute în scris de către Societatea de Conservare şi Închidere a Minelor CONVERSMIN S.A. Bucureşti, s-a stabilit necesitatea aducerii la cunoştinţa a situaţiei de urgenţă în fapt prin transmiterea documentelor justificative ministerelor de resort, a nevoilor de acoperire cu resursă financiară, umană şi tehnico-materială, în vederea punerii în funcţiune în condiţii de maximă siguranţă a amplasamentelor haldelor de steril de pe teritoriul judeţului Suceava, aflate în gestiunea SC CONVERSMIN SA.

Totodată, se va solicita suplimentarea fondurilor aferente judeţului Suceava necesare programului de reconstrucţie ecologică pentru anul 2022, inclusiv de reînnoire a avizelor şi acordurilor din Proiectul tehnic de închidere şi ecologizare revizuit, astfel încât să poată fi demarată procedura de achiziţie a lucrărilor de punere în siguranţă.

Totodată, în urma discuţiilor purtate cu conducerea societăţii, prefectul judeţului a solicitat deplasarea unei delegaţii a Societăţii de Conservare şi Închidere a Minelor CONVERSMIN S.A. şi Ministerului Economiei, în teren, în perioada imediat următoare.

În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava din data curentă au fost adoptate două hotărâri:

Hotărârea nr. 36 din data de 23.06.2022 pentru constatarea riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă de pe amplasamentele haldelor de steril şi a iazurilor de decantare din judeţul Suceava;

Hotărârea nr. 37 din data de 23.06.2022 pentru aprobarea Planului de măsuri şi acţiuni al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava specifice sezonului cald.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.