Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi "Sfântul Meletie" din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective religioase din judeţul Alba.

Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi "Sfântul Meletie" din Alba Iulia au luat parte, joi, 26 mai, la un pelerinaj organizat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în colaborare cu Direcţia pentru Asistenţă Socială Alba. De data aceasta, 16 beneficiari, cu vârste cuprinse între 28 şi 73 de ani au vizitat mai multe obiective religioase din judeţul Alba.

În prima parte a zilei, excursioniştii au poposit la Mănăstirea cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", de la Râmeţ. Aici, beneficiarii s-au închinat la racla cu moaştele Sfântului Ghelasie de la Râmeţ, au aflat despre cât de grabnic ajutător este Sfântul Efrem cel Nou şi s-au rugat la mormântul părintelui Dometie Manolache, unul dintre duhovnicii de profunzime ai acestei vetre monahale. Itinerariul a continuat cu Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" din Aiud, unde beneficiarii au vizitat monumentul noilor martiri ai neamului românesc, numit "Calvarul Aiudului". În interiorul edificiului memorialistic sunt inscripţionate pe plăci de marmură numele mărturisitorilor temniţelor comuniste şi osuarul. Tot aici, pelerinii aşezământului social au participat la Sfânta Liturghie.

În a doua parte a zilei beneficiarii au avut plăcerea de a vizita mănăstirea Dumbrava, care poartă hramul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, bucurându-se de explozia ce o înconjoară. Următoarea oprire a fost la un local din Aiud unde drumeţii au servit prânzul şi au avut prilejul să-şi împărtăşească impresiile despre locurile pe care le-au vizitat, până în acel moment.

Ultima parte a zilei a fost rezervată vizitării celor două mânăstiri din localitatea Rimetea. Unul din aceste aşezăminte monahale poartă hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail". Aici, beneficiarii s-au închinat cu evlavie la icoane, la raclele cu relicvele Sfântului Efrem cel Nou şi ale Sfântului Gherasim din Kefalonia şi au simţit să intoneze câteva cântece religioase şi pricesne. La cealaltă mănăstire, aflată sub oblăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, participanţii la acest pelerinaj au avut prilejul de a lua parte la slujba Vecerniei, săvârşită în paraclisul de vară.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi "Sf. Meletie" Alba Iulia oferă servicii de informare şi consiliere socială, consiliere psihologică şi spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie şi ergoterapie, orientare profesională şi facilitarea obţinerii unui loc de muncă, activităţi de socializare, culturale şi recreative pentru 20 de persoane cu dizabilităţi din Alba Iulia şi pentru 105 persoane cu dizabilităţi ocrotite în 11 Locuinţe Maxim Protejate din judeţul Alba.

Centrul funcţionează din anul 2008 în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia prin Direcţia de Asistenţă Socială Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba prin DGASPC Alba.

Biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.