Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a:
- inculpatului A.A.C.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi;
- inculpatului Y.Y.., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare.

În fapt a fost reţinut că în data de 23 martie 2022, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale, fiecare inculpat ar fi transportat, în calitate de şofer, câte cinci migranţi care ar fi intrat ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei, punându-le viaţa în pericol.

Totodată, în sarcina inculpatului Y.Y., procurorii au reţinut că transportul migranţilor l-ar fi realizat conducând pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat, având aplicate plăcuţe cu numere false de înmatriculare.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.