Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Luna Mai - luna Promovării Economiei Sociale"

Având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 219/ 2015 privind economia socială, AJOFM Mureş organizează în fiecare an, în luna mai, luna promovării economiei sociale.

În seria acestor acţiuni, în data de 12.05.2022, la sediul instituţiei a avut loc o masă rotundă pentru promovarea prevederilor legale referitoare la atestarea şi certificarea entităţilor de economie socială, cu accent pe recentele modificări legislative, importanţa cooperării dintre agenţie şi autorităţile locale, instituţii publice, mediul de afaceri, reprezentanţii grupurilor vulnerabile, etc.

La această întâlnire au fost invitaţi reprezentanţii întreprinderilor sociale şi întreprinderilor sociale de inserţie deja înregistrate la AJOFM Mureş, alte persoane interesate în domeniul economiei sociale, ONG-uri, reprezentaţii instituţiilor publice, mass-media, firme, şomeri.

Evenimentul a fost foarte bine primit de către participanţi, care au considerat că activităţile de consultări desfăşurate în cadrul mesei rotunde, vor fi de folos în dezvoltarea în continuare a activităţii, mai ales în condiţiile în care se vor materializa şi promisiunile privind oferirea de facilităţi din partea autorităţilor publice locale, aşa cum sunt prevăzute acestea în cuprinsul legii.

De comun acord, s-a stabilit crearea unui grup de socializare în cadrul căruia să fie diseminate toate informaţiile în timp util, precum şi organizarea unei noi întâlniri la care să fie invitaţi factori de decizie din cadrul autorităţilor publice locale.

De asemenea, mai precizăm că, cu ocazia desfăşurării bursei generale a locurilor de muncă, din data de 20.05.2022, se va organiza un punct de informare privind domeniul economiei sociale, în incinta Cinematografului "Artă" din Tg. Mureş, P-ţa Trandafirilor 35, unde se pot solicita pliante, sau informaţii de către cei interesaţi.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.