Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua Naţională a Lecturii la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I"

Marţi, 15 februarie 2022, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat prima ediţie a Zilei Naţionale a Lecturii.

În deschiderea evenimentului, Directorul General al BCU "Carol I", Mireille Rădoi, a declarat că Ziua Naţională a Lecturii are menirea de a marca importanţa unui obicei, altădată clăditor de suflet, dar care tinde să se piardă, din păcate" şi a accentuat faptul că "lectura este creatoare de valoare, de legătură umană, de conexiuni profunde între concepte, care schimbă modul de a trăi".

Evenimentul a fost moderat de Directorul General MNLR, Ioan Cristescu, care a relatat că "lectura dezvoltă imaginaţia, spiritul, mintea, dar însănătoşeşte şi corpul. Ea presupune un ceremonial pentru cei care ascultă un text citit şi ucenicie pentru cei care doresc să trăiască mult, creativ şi sănătos".

Consilierul Administraţiei Prezidenţiale, Sergiu Nistor, a subliniat faptul că "prin lectură, cartea ni se descoperă ca o preţioasă deschidere spre semeni, prin care intrăm în dialog cu ceilalţi, de aceea Ziua Naţională a Lecturii ne aşează mai aproape unii de ceilalţi".

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a menţionat că "ziua de 15 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta fiind ziua de naştere a celor doi titani, Titu Maiorescu şi Spiru Haret, cei care şi-au asumat cultura acestei ţări, ceea ce pune o mare responsabilitate pe umerii noştri. Faptul că aniversăm 65 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Literaturii Române şi că ne aflam în aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" este o aliniere de lucruri care fac să ne îndreptăm spre lectură. Prin aceasta se creează legături profunde şi statornice în rândul tinerilor, ajutându-i să viseze, să înţeleagă, să ajungă în toate colţurile lumii, să participe la aventuri, şi în ultimă instanţă să devină cetăţeni activi ai acestei ţări. Nu se poate o Românie educată fără cultură şi lectură, de aceea proiectul îşi propune să creeze din lectură un obicei cotidian".

În cadrul evenimentului au luat cuvântul şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor relevante, cu implicare în peisajul cultural: Lucian Romaşcanu - Ministrul Culturii, Sebastian Burduja - Deputat PNL, iniţiatorul legii pentru declararea Zilei Naţionale a Lecturii, Nicuşor Dan - Primarul General al Municipiului Bucureşti, Mircea Dumitru - membru al Academiei Române, Mihaela Ştefan - Inspector Şcolar General al ISMB*, Dragoş Neagu - Preşedinte ANBPR**, Cristina Popescu - Director General Romfilatelia S.A.

La această zi importantă au fost prezenţi liceeni şi oaspeţi de seamă care au o contribuţie activă la dezvoltarea cultural-educaţională a societăţii: Doina Banciu, Vicepreşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Mohamed Ketata, Director regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei, Irena Chiru, Profesor universitar Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", Cristian Petcu, Preşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, Tănase Stamule, decan al FABIZ-ASE Bucureşti, Ioan Matei, Director în cadrul Ministerului Culturii, Virgil Niţulescu, Directorul Muzeului Ţăranului Român, Ioan Pavăl, Primarul comunei Dumbrăveni-Suceava şi Costin Buta, Director Wopa Communication.

Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" a realizat o expoziţie de documente inedite, menită să pună în lumină personalităţile lui Titu Maiorescu şi Spiru Haret, iar Romfilatelia a lansat întregul poştal dedicat Zilei Naţionale a Lecturii.

Proiectul va continua şi în zilele următoare când personalităţi ale lumii culturale - academicieni, cercetători, scriitori şi artişti (Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Mircia Dumitrescu, Irinel Popescu, Mircea Dumitru, Ioana Nicolaie, Doina Ruşti, Horia Gârbea, Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Nicu Alifantis, Ion Bogdan Ştefănescu, Adriana Trandafir, Cătălina Mustaţă Marius Bodochi, Sandu Pop, Anghel Damian) - vor purta un dialog despre importanţa lecturii cu elevi din colegii şi licee bucureştene.

* Inspectoratul Şcolar la Municipiului Bucureşti
** Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.