Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul muzeu de artă naţională din Bucureşti se vizitează gratuit de Ziua Culturii Naţionale

Muzeul Municipiului Bucureşti oferă, de Ziua Culturii Naţionale, acces gratuit la vizitarea celui dintâi muzeu de artă naţională din Bucureşti deschis în 1905 de doctorul Nicolae Minovici şi un spectacol online de muzică şi poezie susţinut de soprana Arlinda Morava, mezzosoprana Adriana Alexandru la pian şi actriţa Theodora Stanciu.

Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici a fost ridicat la marginea Bucureştiului în anul 1905 cu scopul de a deveni adăpost pentru o vastă colecţie de artă etnografică românească şi primul muzeu de profil din Bucureşti, iniţial denumit "Muzeul de Artă Naţională Prof. Dr. Nicolae Minovici".

"Vila neodihnei", astfel cum a fost denumită de doctorul Nicolae Minovici, a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La începutul secolului XX, Mina şi Nicolae Minovici se aflau în relaţii de colaborare instituţională, dar şi personală, cu lumea medicală europeană iar vizitele erau constante. Pentru a completa o imagine despre România, o ţară care se moderniza cu paşi repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spaţiu exotic şi puţin cunoscut pentru mulţi dintre partenerii culturali şi ştiinţifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect, care să arate în mic, în detaliu, autenticitatea ţării sale. Acest proiect a fost muzeul de artă naţională, ce cuprinde obiecte de artă din mai toate colţurile ţării, găzduit într-una dintre primele clădiri ridicate în Bucureşti, în stil neo-românesc, de către arhitectul Cristofi Cerkez. După 1906, toţi colaboratorii externi ai lumii medicale româneşti au fost aduşi în vizită la "Vila neodihnei" pentru a cunoaşte o parte din cultura României.

Viziunea medicului s-a clădit pe o perioadă de patru decenii în care a strâns obiecte de artă naţională, de la ceramică şi textile tradiţionale la pictură contemporană. În patrimoniul muzeului predomină obiectele textile (cămăşi, ii, fote, vâlnice, ştergare, scoarţe) şi cele de ceramică, însă muzeul deţine colecţii reprezentative de icoane, ouă încondeiate şi obiecte de lemn specifice gospodăriei ţărăneşti. Expunerea şi varietatea acestora reflectă interesul pentru artă al unui colecţionar de la începutul secolului XX, conştient de importanţa actului său. Spaţiile de expunere îmbină obiecte diferite într-o expunere dominată de gusturile estetice ale colecţionarului.

Care se îmbină armonios cu piese vestimentare ale creatorului francez Philippe Guilet prezentate în cadrul unei expoziţii temporare, ce pun în valoare atât creaţia actuală cât şi tradiţia artizanală. Moda expusă în muzee cu profil artistic sau istoric reprezintă un eveniment inedit şi o noutate în istoria muzeală şi expoziţională. Iar creatorul Philippe Guilet a colaborat împreună cu numeroşi meşteri români pentru a realiza în 2011 această colecţie pe care a intitulat-o "100%.RO - Prejudecăţi".

O video-invitaţie realizată de unteatru, în cadrul proiectului participativ Harta Colecţionarului de amintiri (https://hartacolectionarului.unteatru.ro/), la care Muzeul Municipiului Bucureşti a contribuit în calitate de partener, poate fi vizionată accesând acest link:
https://hartacolectionarului.unteatru.ro/2021/12/08/muzeul-nicolae-minovici-sau-vila-neodihnei-o-poveste-relatata-de-andrei-seusan/

Spectacolul va putea fi urmărit online sâmbătă, pe 15 ianuarie, începând cu ora 10.00, pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.