Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţiştii de la investigaţii criminale

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Aciliu, a fost reţinut în seara zilei de 3 decembrie, în jurul orei 21:00, în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au pus în aplicare mandatul emis pe numele bărbatului de către Judecătoria Sibiu, acesta fiind condamnat la executarea pedepsei închisorii de 2 ani şi 9 luni pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Bărbatul a fost încarcerat în cadrul Penitenciarului Aiud.

* * *
Infracţiuni la regimul rutier

* La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 00:15, în afara localităţii Daia, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat din Iacobeni, în vârstă de 22 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

* La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 00:15, în oraşul Cisnădie, poliţiştii rutieri au testat alcoolscopic şoferul unui autoturism condus pe str. Cetăţii. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce şoferul a fost însoţit la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, poliţiştii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

* La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 00:45, în localitatea Şelimbăr, poliţiştii rutieri au testat alcoolscopic şoferul unui autoturism condus pe str. Pictor Nicolae Brana. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 38 de ani, localnic, a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, condiţii în care poliţiştii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de la prelevarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

* La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 19:50, pe raza localităţii Biertan, poliţiştii au oprit pentru control un motociclu condus pe str. T. Vladimirescu de către un minor în vârstă de 16 de ani, localnic.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

* Un alt minor aflat la volanul unui motociclu a fost depistat la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 17:15, pe raza oraşului Cisnădie. Poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Uzinei de către un tânăr în vârstă de 17 de ani, localnic.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

* La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 14:50, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Cârţişora s-a produs o tamponare între 2 autovehicule, existând suspiciunea că unul dintre conducătorii auto se află sub influneţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii rutieri au testat alcoolscopic ambii conducători auto, iar în cazul unuia dintre ei, un localnic în vârstă de 68 de ani, valoarea indicată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce şoferul a fost însoţit la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, poliţiştii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

* La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 19:20, pe raza localităţii Agârbiciu, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Calea Morii de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, localnic.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.