Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Irina Păcurariu, la "Reţeaua de idoli": Vă propunem o meditaţie asupra vieţii noastre cotidiene În zi de sărbătoare, luni, 6 decembrie, de la ora 21:00, la TVR 2 şi online pe TVR+, invitaţii Irinei Păcurariu la "Reţeaua de idoli" sunt părintele Constantin Necula şi preotul catolic Francisc Doboş.

"Vă propunem câteva minute de meditaţie asupra vieţii noastre cotidiene, dar şi un pic de gândire pozitivă. Este nevoie uneori să ne oprim din loc, să nu ne mai agităm şi să ne ocupăm de spirit. Care sunt lucrurile importante în apropierea celei mai fericite zile a creştinismului? Ce ne ajută să ne împăcăm cu noi înşine şi cu lumea din jur? Şi ce să facem ca să trecem mai uşor această pandemie şi această furtună?", spune Irina Păcurariu, realizatoarea "Reţeaua de idoli", despre ediţia specială difuzată într-o zi de mare sărbătoare pentru creştini, Sfântul Nicolae.

Crăciunul ne aduce de fiecare dată bucurie, pace, iubire şi căldură din partea celor din jur. Sărbătoarea este foarte importantă pentru toată lumea, iar pe teritoriul românesc ea se leagă strâns de spiritul creştin al acestui popor. În postul Crăciunului, chiar de Sfântul Nicolae, un preot ortodox şi unul catolic s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a vorbi despre credinţă şi bucuria de a fi împreună.

Invitaţii Irinei Păcurariu în ediţia specială "Reţeaua de idoli" de luni, 6 decembrie, de la ora 21:00, la TVR 2, sunt părintele Constantin Necula şi preotul catolic Francisc Doboş (reluare vineri, 10 decembrie, de la ora 22:00).

"Irina Păcurariu: Aţi devenit foarte popular şi pe reţelele de socializare. Împărţiţi asta cu părintele Francisc Doboş care, din zona catolică, e un comunicator la fel de neconvenţional ca dumneavoastră Părintele Constantin Necula: Nu cred că e vorba de neconvenţionalitate. Nici eu şi nici Francisc nu cred că spunem lucruri imposibil de rostit.

Irina Păcurariu: Da, dar le spuneţi pe înţelesul oricărei generaţii!

Părintele Constantin Necula: Dacă cineva ne-ar auzi când râdem noi la telefon aceea ar fi o emisiune de satiră şi umor. Firea noastră cred că e aşa. Eu râd că nu uit că el e din Voluntari, iar el nu uită că eu sunt din Steagu', un alt cartier al Braşovului. Ce să fac? Să mă apuc să fac pe teoreticianul în faţa suferinţei oamenilor? Oamenii au nevoie de simplitate Când eram mic îmi plăcea să merg cu tata într-o bodega, se mânca afară, dar ne plăcea faptul că puteam să-i vedem pe oameni, pe muncitorii veniţi de la zugrăvit, care veneau de la Steagu'. Nu erau neapărat băuţi, ci pur şi simplu povesteau Atmosfera aceea m-a crescut să am conştinţa că oamenii au nevoie să le vorbeşti simplu. Dacă eu intram şi începeam "Teoria lui Schopenhauer" ce treabă au ei cu chestiile astea? Lumea mi-e foarte dragă, ei sunt, într-un fel sau altul, pustia dintâi a copilăriei mele. Oamenii sunt pavele din fiecare chilie. Eu aşa am văzut fiecare apartament de bloc, câte o chilie în care locuiau oamenii care m-au crescut. Pe mine m-a crescut şi nenea care a pus faianţă şi tanti care făcea sărăţele", a spus Părintele Constantin Necula la "Reţeaua de idoli"

"Irina Păcurariu: Pandemia ne-a pus în genunchi pe toţi şi ne-a închis în case Părintele Francisc Doboş: Da, dar sufletul, inima, dincolo de toată forţarea noastră de a fi cuminiţi în casele noastre, inima noastră poate zbura şi putem găsi momentele acelea Nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe pământ să-l înlocuieşti, să dai sensuri, să duci începutul său înainte. Se poate face oricum, trebuie să fim creativi şi creatori, în sensul că nu-i luăm locul lui Dumnezeu, chiar dacă la Dumnezeu ajungem pentru că avem o problemă. Pentru că ne ducem cu lista la el, cu acatistul, cu problemele noastre, aşa cum făceau şi la început, când şi-a început viaţa publică Mântuitorul. A dat de mâncare, a mai vindecat nişte coate, genunchi, a mai redat vederea, a mers pe ape şi oamenii au zis "Wow, e de-al nostru, îl facem rege, ne dă de mâncare tuturor". Ar fi riscat să vadă în Isus Hristos doar pe cel care le rezolvă problemele, le satură stomacul şi le dă pâine şi circ. Dar ar fi riscat să nu-l vadă pe Dumnezeu din Iisus Hristos.

Irina Păcurariu: Cum arată Dumnezeu din Iisus Hristos?
Părintele Francisc Doboş: Ia carnea noastră. Unde îl vedem astăzi pe Dumnezeu? Îl putem întâlni în trăirile noastre Dacă noi nu suntem consecvenţi, nimeni nu este pentru că fiecare are părţile lui de păcat, de întuneric, de slăbiciune. Toţi ne enervăm şi avem nevoie să-i cerem iertare lui Dumnezeu şi să ne cerem iertare unii altora, să recunoaştem că am fost slabi. Să nu ne mai fie frică să fim vulnerabili. Pentru că tocmai frica de a fi vulnerabili ne pune în acea carapace de a nu ne cunoaşte, de a ne masca, de a da doar o imagine despre noi şi de a ne încorda. De frică nu vom scăpa, dar să nu mai fie frica motorul care călăuzeşte toate reacţiile noastre", a spus Părintele Francisc Doboş la "Reţeaua de idoli".

Anca Simionescu
email [email protected]
Departamentul Marketing şi Comunicare

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.