Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici, i-a acordat, astăzi, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti, domnului Mihai Vasile, profesor de artă dramatică, regizor, actor, scenograf, artist plastic şi fotograf de artă.

Evenimentul s-a desfăşurat în plenul Consiliului Local Ploieşti, reunit în şedinţă ordinară.

Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti i-a fost decernat domnului Mihai Vasile în semn de preţuire pentru iniţiativele sale în municipiul nostru, pline de pasiune, har şi dragoste pentru cultură.

Profesorul Mihai Vasile este fondator al Teatrului Equinox şi al Centrului Dramatic Mythos, locul de unde destinele artistice ale multora dintre cei care au îmbrăţişat această profesie şi-au tras seva. A pictat şi a surprins, pe filme fotografice, crâmpeie de viaţă, de suflet, de simţire.

A organizat zeci şi zeci de expoziţii, în ţară şi străinătate, bucurându-se şi împărtăşind bucurie cu cei care au venit să îi admire creaţia.

Dar, mai presus de toate, l-a iubit pe Nichita. Şi, din dragoste pentru Nichita, a iniţiat, alături de un grup de tineri intelectuali - Constantin Hârlav, Ioan Dan Nicolescu şi Florin Dochia, la doar un an de la trecerea Poetului în nefiinţă, un Festival al artelor - Nichita la Echinocţiu, festival care, graţie tenacităţii sale, dăinuie şi astăzi.

A obţinut numeroase premii şi distincţii pentru unele dintre spectacolele, filmele sau acţiunile sale artistice. Între anii 2000 şi 2006 a fost redactorul-şef al publicaţiilor Atelier 21, Orpheus, iar, între anii 2012-2014, redactorul-şef al revistei Labirint.

De-a lungul a peste 40 de ani, a pus în scenă spectacole care s-au identificat cu creativitatea, expresivitatea şi harul său. Într-o perioadă în care libertatea de exprimare era îngrădită, activităţile sale au fost ca o gură de oxigen pentru cei care, căutându-se pe sine, se regăseau şi aflau răspunsuri la întrebări pe care nu îndrăzneau să le pună, în acele vremuri, decât lor înşişi.

În acest context, conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului nostru vine ca un plus de preţuire şi admiraţie pe care noi, ploieştenii, le manifestăm în faţa acestui om iubitor de frumos şi artă.

Domnul profesor Mihai Vasile a fost plăcut impresionat de acest gest al municipalităţii ploieştene şi şi-a exprimat mulţumirile pentru conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti.

DIRECŢIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI SITUAŢII DE URGENŢĂ

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.