Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Programul Interreg NEXT România-Ucraina parcurge o nouă etapă de pregătire

Marţi, 23 noiembrie a.c., Comitetul Comun de Programare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina s-a reunit on-line, pentru a stabili activităţile care urmează să primească finanţare în perioada 2021-2027, prin acest program.

În cadrul întâlnirii, Comitetul a decis asupra domeniilor şi activităţilor celor mai relevante pentru cooperarea transfrontalieră, identificate în urma consultărilor derulate de ambele părţi ale frontierei de către structurile de management ale programului în colaborare cu TESIM, cu reprezentanţii autorităţilor publice, ai instituţiilor de educaţie, sănătate, mediu, situaţii de urgenţă şi ai diferitelor grupuri profesionale.

Totodată, Comitetul a aprobat primul draft de program (Capitolul 1), care va fi publicat pentru consultare publică. De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost aprobată structura care va îndeplini în perioada următoare rolul de Secretariat Comun al programului, respectiv Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava.

În următoarea perioadă, Autoritatea de Management va derula procedura pentru evaluarea strategică de mediu, cerinţă obligatorie conform regulamentelor europene, pentru a putea transmite programul de cooperare Comisiei Europene.

Bugetul programului va fi constituit din contribuţia FEDR din partea României la acest program, care este de 25.350.000 euro, la care Uniunea Europeană va adăuga o contribuţie cel puţin egală din fondurile instrumentului european pentru vecinătate şi cooperare internaţională, NDICI.

*** Comitetul Comun de Programare reuneşte reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi alte organizaţii din cele două state partenere şi este principalul decident cu privire la obiectivele de politică ce urmează a primi finanţare prin viitorul program.

Pentru mai multe informaţii privind procesul de elaborare a Programului Interreg NEXT România-Ucraina aferent perioadei 2021-2027, cei interesaţi pot consulta site-ul www.ro-ua.net.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.