COD PORTOCALIU: 14-10-2021 ora 10 Intre 14 octombrie, ora 13:00 – 16 octombrie, ora 14:00 se va semnala ploi abundente

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În contextul situaţiei generate de răspândirea virusului Sars-Cov2, Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, derulează o serie de activităţi pentru a veni în sprijinul grupurilor vulnerabile: persoane fără adăpost, aflate în dificultate medicală, socială sau economică, dar şi persoane vârstnice.

Astfel, echipele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială distribuie persoanelor adulte fără adăpost, prin acţiuni stradale, kituri de protecţie împotriva COVID-19, ce constau în măşti şi dezinfectanţi. De la începutul pandemiei şi până in prezent, au fost distribuite aproximativ 1000 de kituri de protecţie.

De asemenea, DGASMB pune la dispoziţia persoanelor care se află într-o stare de dificultate medicală, socială sau economică, programul "Supa comunitară", prin care beneficiarii primesc, gratuit, câte o supă/ciorbă, la alegere şi pâine. Acest program se derulează de luni până vineri, în intervalul orar 12.00 - 15.00, în două locaţii, Şoseaua Viilor, nr 44, sector 5, unde sunt distribuite 100 de porţii/zi şi Şoseaua Bucur, nr 23, sector 4, unde sunt distribuite 120 porţii/zi.

Pentru persoanele fără adăpost, a fost implementat programul "Duşurile sociale", care funcţionează de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 - 15.00, în două locaţii diferite pentru femei şi bărbaţi. Astfel, femeile pot merge la Centrul de Zi Filaret, de pe strada Mitropolit Filaret nr 41 - 41A, sector 4, iar bărbaţii în centrul de pe Şoseaua Viilor, nr. 44, sector 5.

Duşul social pentru femei a fost deschis în luna octombrie a anului 2020, aproximativ 80 de persoane au beneficiat de acest program până acum, iar în prezent este frecventat de 10 - 12 femei zilnic, care primesc, de asemenea, haine curate şi încălţăminte.

Duşul social pentru bărbaţi funcţionează din luna ianuarie a acestui an. De la deschidere, aici s-au făcut aproximativ 700 de duşuri, cu o medie de 10 - 15 beneficiari zilnic. În total, 71 de bărbaţi au făcut duş, s-au bărbierit, au primit haine curate şi încălţăminte. În acest spaţiu, ei pot citi şi au acces la TV şi internet.

La duşurile sociale, beneficiarii primesc apă, ceai, cafea şi supă la prânz.

De asemenea, membrii echipei de urgenţă a DGASMB efectuează cumpărături la domiciliu pentru persoanele vârstnice, rămase singure, fără aparţinători, greu deplasabile sau nedeplasabile. În prezent, aceştia se ocupă de aproximativ 10 cumpărături/săptămână, iar de la debutul pandemiei până în acest moment, de acest serviciu au beneficiat peste 2.000 de persoane.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.