COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 04 august, ora 12:00 – 05 august, ora 06:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD ROSU: 04-08-2021 ora 17 Intre 17:35 si 18:10 se va semnala vijelie cu rafale de peste 90...100 km/h, grindină, descărcări electrice frecvente, averse torențiale ce vor cumula 25...35 l/mp. in Județul Iaşi; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 17 Intre 17:25 si 18:45 se va semnala local - averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice. in Județul Botoşani, Județul Iaşi; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 17 Intre 17:25 si 18:30 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, vijelie, frecvente descărcări electrice, izolat grindină in Județul Constanta; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 17 Intre 17:15 si 18:10 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Bacău, Județul Neamţ, Județul Vaslui; COD PORTOCALIU: 04-08-2021 ora 17 Intre 17:00 si 18:00 se va semnala grindină de dimensiuni medii, vijelie, averse ce vor cumula peste 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, in Județul Vrancea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reuniune din cadrul campaniei MAE "Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2021" în Republica Franceză

Ministerul Afacerilor Externe a organizat o nouă reuniune din cadrul campaniei "Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2021" la data de 20 iulie 2021, în format hibrid, cu membrii comunităţii şi ai mediului asociativ românesc din Republica Franceză. Din partea MAE, la eveniment au participat directorul general al Departamentului Consular, reprezentanţi ai misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României din Republica Franceză (Ambasada României la Paris, Consulatul General al României la Lyon, Consulatul General al României la Marsilia şi Consulatul General al României la Strasbourg). Totodată, la discuţii a participat ambasadorul României în Republica Franceză, Luca Niculescu, precum şi ataşatul pentru probleme de muncă din cadrul Ambasadei României la Paris.

Pe parcursul acestei reuniuni, reprezentanţii mediului asociativ românesc au semnalat o serie de aspecte privind necesitatea extinderii reţelei consulare, coroborată cu asigurarea necesarului de personal consular în cadrul misiunilor, prestarea serviciilor consulare prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons (portalul www.econsulat.ro), debirocratizarea serviciilor inclusiv prin transmiterea documentelor prin intermediul serviciilor poştale/curierat rapid, aspecte legate de muncă şi protecţie socială, necesitatea îmbunătăţirii mijloacelor de comunicare prin intermediul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi alte teme de interes pentru membrii comunităţii româneşti din Republica Franceză.

Reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din Republica Franceză au prezentat proiectele pe care le au în derulare pentru sprijinirea membrilor comunităţii româneşti, inclusiv planul pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) din toamna acestui an, răspunzând punctual solicitărilor de informaţii primite din partea participanţilor. De asemenea, a fost realizată o scurtă trecere în revistă a principalelor proiecte ale MAE în ceea ce priveşte extinderea şi modernizarea reţelei consulare a României, procesul de debirocratizare şi digitalizare a serviciilor consulare şi proiectele de îmbunătăţire a sistemelor informatice din cadrul platformei E-Cons, în special www.econsulat.ro şi Call Center.

Cu referire la situaţia reţelei consulare româneşti din Republica Franceză, au fost prezentate demersurile de extindere a acesteia, cu accent pe operaţiunile de relocare temporară a spaţiului de lucru cu publicul al Consulatului General al României la Marsilia într-un sediu modern şi cu o infrastructură adecvată, precum şi cu privire la operaţionalizarea Consulatului General al României la Paris şi a Consulatului General al României la Nantes, a căror deschidere este programată pentru acest an, respectiv 2022.

Pe parcursul reuniunii, reprezentanţii MAE şi membrii comunităţii româneşti au dialogat deschis şi punctual pe problemele cu care se confruntă cetăţenii români din Franţa.

Evenimentul a fost accesibil pe paginile de socializare ale Departamentului Consular şi a Ambasadei României în Republica Franceză.

Următoarea reuniune din cadrul campaniei "Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2021" va avea loc cu reprezentanţii mediului asociativ din Republica Elenă, urmând ca detaliile acestei reuniuni să fie comunicate în timp util.

Informaţii suplimentare:

Programul "Dialog cu diaspora pe teme consulare" a fost început în 2015, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu, prin acţiuni de informare dedicate cetăţenilor din afara graniţelor, cu privire la proiectele derulate de MAE pe linia modernizării activităţii consulare, în vederea asigurării asistenţei şi protecţiei cetăţenilor români aflaţi în străinătate. Începând cu luna mai 2021, ca urmare a deciziei în acest sens a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Programul "Dialog cu diaspora pe teme consulare-2021" a fost relansat, într-o primă etapă în format videoconferinţă, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice, să fie reluate şi întâlnirile în format fizic.

Reluarea Programului "Dialog cu diaspora pe teme consulare-2021" vine în sprijinul cetăţenilor români din străinătate, inclusiv ca răspuns la semnalările din partea acestora, creând un cadru de dialog deschis şi constant. Prin intermediul acestui dialog, reprezentanţii comunităţilor româneşti au posibilitatea de a prezenta problemele pe care le întâmpină, cu obiectivul final de identificare a celor mai eficiente modalităţi de îmbunătăţire a calităţii serviciilor consulare, inclusiv în contextul impactului major al restricţiilor impuse în contextul crizei sanitare, ce au afectat activitatea consulară.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.